Archive for the ‘comunicat grupul de rezistenta din pntcd’ Tag

Ședința Grupului de Rezistență din PNȚCD-27.09.13   3 comments


sigla-rez-PNT-medres

rezistenta.pntcd@gmail.com

Informare
asupra ședinței Grupului de Rezistență din PNȚCD
din 27 septembrie 2013

Ședința Grupului de Rezistență din PNȚCD din data de 27 septembrie 2013 s-a axat în principal pe analiza instrumentelor și platformelor de lucru ale Grupului și a căilor de dezvoltare și exploatare optimă a acestor instrumente. Discuțiile s-au desfășurat liber, pe marginea Ordinii de zi, cu accent pe punctele 1 – 3 ale acesteia (Prezentarea activității Grupului, Agenda PNȚCD, Probleme politice).

    În deschidere, au fost reiterate obiectivele Grupului, subliniindu-se încă o dată caracterul acestuia de entitate alcătuită din membri ai PNȚCD, apărută în cadrul aripii Sârbu-Ciorbea din necesitatea membrilor partidului de a lua o poziție fermă de delimitare față de cetățeanul Aurelian Pavelescu și de acoliții săi ce pretind a reprezenta PNȚCD, beneficiind (temporar, sperăm noi) de recunoaștere juridică.

    Întrucât Grupul a fost inițiat și s-a dezvoltat în mediul virtual ‒ care ne-a facilitat comunicarea și organizarea acțiunilor în timp real, permițându-ne ulterior să participăm la manifestări concrete, proteste de stradă etc. ‒, au fost analizate instrumentele online de care ne-am folosit și impactul acestora asupra publicului. Astfel, paginile pe care le administrăm pe Facebook au beneficiat de vârfuri de audiență de câteva zeci de mii de vizitatori; impactul Grupului de Rezistență în mediul virtual este, prin urmare, semnificativ și în continuă creștere. De aceea, în cadrul ședinței s-a hotărât continuarea acțiunilor noastre în acest mediu, pe toate platformele existente, precum și utilizarea unor noi canale, scop în care s-a decis cooptarea de noi colaboratori din rândurile membrilor PNȚCD care doresc să se implice în acest domeniu.
    Mijloacele pe care ni le pune la dispoziție Internetul, sunt nenumărate și extrem de utile – până în momentul de față, ele au făcut ca mesajul nostru să ajungă efectiv la zeci de mii de oameni; intenționăm ca pe viitor să le utilizăm la maximum, să depășim ordinul zecilor de mii și să îl atingem pe acela al sutelor de mii, motiv pentru care apelăm la colegii noștri să se implice într-un număr cât mai mare în activitățile online ale Grupului de Rezistență.
    Blogul Țărănista va rămâne platforma noastră intermediară, care, pe lângă activitatea de promovare a activităților Grupului și ale PNȚCD ”neoficial”, va aduna în continuare contribuții ale membrilor partidului în domenii de interes pentru PNȚCD: articole, propuneri și inițiative, știri, comunicate, materiale privitoare la doctrina și istoria partidului etc., scop în care lansăm invitația de a contribui pe acest blog către toți membrii PNȚCD interesați.
    Referitor la Agenda PNȚCD și Problemele politice (pct. 2 și 3 ale Ordinii de zi), au avut loc dezbateri privind oportunitatea organizării unui nou congres, situația juridică, soluții de ieșire din impas. În ceea ce privește negocierile cu grupul Pavelescu, părerea cvasi-unanimă a participanților a fost aceea că Aurelian Pavelescu nu poate fi luat în considerare ca partener de discuții și negocieri, întrucât și-a demonstrat reaua-credință în nenumărate ocazii. Aurelian Pavelescu NU reprezintă PNȚCD ‒ acesta este mesajul nostru permanent, iar obiectivul nostru principal este demascarea constantă a acestui impostor pe toate căile și în toate modurile posibile, până la debarcarea lui definitivă. În acest scop, am decis continuarea Rezistenței noastre prin diverse acțiuni de protest, ale căror aspecte concrete vor fi stabilite în cadrul unei ședințe viitoare.
    Întrucât printre obiectivele Grupului de Rezistență din PNȚCD se numără și inițierea și participarea la acțiuni civice și politice, ne-am alăturat protestelor față de proiectul minier de la Roșia Montană și am pus la dispoziția publicului o trusă de activism împotriva acestui proiect distrugător din toate punctele de vedere: economic, ecologic, cultural. Intenționăm să creăm o astfel de trusă de activism și pentru campania ”Aducem Basarabia acasă”, în continuarea acțiunilor noastre pe tema Basarabiei.
    De asemenea, în cadrul ședinței s-a stabilit reluarea legăturilor cu o serie de ONG-uri, partenere prin tradiție ale PNȚCD, precum și continuarea / inițierea relațiilor cu alte entități civice / politice din interiorul sau din exteriorul partidului (Senatul PNȚCD, Asociația Pro-PNȚCD etc.), în scopul unor acțiuni și luări de poziție comune.
    În ceea ce privește ultimul punct al Ordinii de zi (Acțiuni pe termen scurt), acesta va fi abordat într-o apropiată ședință a Grupului de Rezistență, ce va fi anunțată în timp util.
    __________________________________________
    A consemnat pentru dumneavoastră
    Cristina Andrei – membră a PNȚCD din 1992,

    membră fondatoare a Grupului de Rezistență din PNȚCD

Comunicat: Grupul de Rezistență din PNȚCD se alătură protestelor față de distrugerea Roșiei Montane   1 comment


Rezistența PNȚCD

Grupul de Rezistență din PNȚCD – Facebook

 

Grupul de Rezistență din PNȚCD își exprimă dezaprobarea și revolta față de prevederile abuzive stipulate în proiectele de lege care privesc exploatarea minieră de la Roșia Montană, respectiv: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii Minelor nr. 85/2003 și Proiectul de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Acestea aduc atingeri grave unor drepturi fundamentale ale omului, cuprind prevederi neconstituționale, încurajează metode de exploatare dăunătoare mediului și sunt destinate a distruge în mod irevocabil moștenirea și identitatea culturală multimilenară a Roșiei Montane.

Pentru aceste motive, suntem în asentimentul sutelor de ONG-uri din România și din Europa care și-au exprimat protestul față de proiectul criminal de distrugere a Roșiei Montane, evidențiind imensele pagube pe termen lung, irecuperabile și profund dăunătoare, pe care adoptarea acestor legi le va produce.

Grupul de Rezistență din PNȚCD este alături de miile de manifestanți din România și din străinătate pentru salvarea Roșiei Montane și pentru includerea acesteia în patrimoniul UNESCO.

Uniți salvăm Roșia Montană!

Grupul de Rezistență din PNȚCD

București, 6 septembrie 2013

Întâlnire a Grupului de Rezistență din PNȚCD la București   Leave a comment


sigla-rez-PNT-medres

Grupul de Rezistență din PNȚCD – Facebook

La aproape un an de la înființarea Grupului de Rezistență din PNȚCD , a avut loc sâmbătă 17 august a.c., la București, o întâlnire informală a acestuia, onorată de prezența unor membri marcanți ai Senatului PNȚCD, precum domnii Petrina, Varlam sau Mihalachi. Au fost prezenți membri PNȚCD din București, dar și din țară și din diaspora.

delimitare fata de A. Pavelescu

Semnați Comunicatul nostru

În cadrul întâlnirii, s-au analizat situația actuală a partidului și căile de ieșire din impas. S-au adunat din nou semnături împotriva imposturii Pavelescu ‒ acțiune permanentă a Grupului nostru (Comunicatul de delimitare față de Pavelescu poate fi semnat aici, conform indicațiilor din primul și ultimul paragraf).
De asemenea, reprezentanții grupului și-au reiterat intenția de a urmări linia Senatului PNȚCD – așa cum au făcut de la înființarea Grupului până în prezent –  și au analizat căi concrete pentru o colaborare mai substanțială cu acesta în viitorul apropiat, în vederea unor acțiuni cu rezultate practice în viața partidului.

This slideshow requires JavaScript.

 

Grupul de Rezistență din PNȚCD la un an de la înființare   2 comments


Rezistența PNȚCD

Grupul de Rezistență din PNȚCD pe Facebook

În urmă cu aproape un an, la 26 august 2012, din rândul mișcării de rezistență din PNȚCD, începută în 2008 împotriva ex-președintelui Miluț, și continuată împotriva lui Aurelian Pavelescu (“moștenitorul dinastic” al acestuia) s-a desprins Grupul de Rezistență din PNȚCD, din necesitatea de acțiune a membrilor simpli ai partidului, din necesitatea existenței unei voci care să vorbească limba membrilor de rând, nu pe cea a vremelnicilor lideri, aliați în dreapta și în stânga împotriva spiritului singurului partid anticomunist din România.

Greșită e percepția că suntem doar un alt grup pe Facebook. Grupul inițiat pe Facebook este doar o platformă de comunicare și informare, la fel cum și alte platforme virtuale pe care activăm sunt căi de comunicare, promovare și de informare. Noi suntem în carne și oase țărăniști pe viață, prin care partidul a respirat și a existat de-a lungul anilor. Suntem dintre aceia care au rezistat și s-au opus permanent imposturii, au fost târâți prin tribunale, au încercat să îndepărteze “moștenitorii dinastici” prin congrese democratice, statutare și legale. Suntem vocea lor. A celor care urmăresc demascarea și debarcarea imposturii din PNȚCD. Acesta a fost și rămâne obiectivul nostru principal și îl vom urma până la capăt. În acest scop am inițiat și sprijinit diverse acțiuni de protest, atât în stradă, cât și în mediul virtual.

Dar acest obiectiv nu este singurul. Ne-am asumat și eliminarea stării de confuzie din rândul membrilor PNȚCD, dar și al opiniei publice, manipulate prin fluturarea de hotărâri judecătorești ce acordă legitimitate juridică unor șefi ilegitimi moral. Am urmărit și centralizat datele despre procesele în care PNȚCD este parte, am fost prezenți în sală la judecarea unora dintre ele, am informat membrii PNȚCD asupra lor. Am monitorizat presa și activitatea politică românească, am alcătuit baze de date, arhive, calendare de evenimente  și le-am pus la dispoziția membrilor de rând, prin platformele online pe care le-am creat. Pentru că și comunicarea efectivă și eficientă în rândul membrilor PNȚCD face parte dintre obiectivele noastre.

De asemenea, am pus la dispoziția membrilor și a publicului informații despre acțiunile și atitudinile membrilor PNȚCD neoficial, “nejuridic”, fără ștampilă. Din septembrie 2011, când site-ul oficial al partidului “neoficial” și-a înghețat activitatea, blogul Țărănista ‒ una dintre vocile Grupului de Rezistență ‒ și-a asumat rolul de reflectare a activităților PNȚCD “nejuridic”, preluând comunicatele și informările  emise din rândurile acestuia, precum și documentele și mesajele organizațiilor PNȚCD și ale personalităților partidului. Și, desigur, Țărănista a fost și un ecou al vocilor ‒ multe ‒ care au luat atitudine, care și-au exprimat public poziția față de starea actuală din partid, prin mesaje și scrisori deschise.

Pentru informarea și luminarea opiniei publice asupra istoriei mai vechi sau mai noi a partidului am publicat documente și articole  privitoare la doctrina, istoria, aniversările și comemorările din cadrul acestuia, adeseori ignorate de liderii partidului. Iar pentru îndeplinirea ultimului (dar nu al celui din urmă) obiectiv al Grupului de Rezistență ‒ inițierea de acțiuni civice și politice ‒ am pus la dispoziția membrilor fișiere pe platforma Facebook, dar și o pagină pe acest blog.

Rezistența PNȚCD-pagină FB

Pagina de Facebook a Grupului de Rezistență din PNȚCD

După un an de activitate, impactul acțiunilor noastre este destul de semnificativ. Spre pildă, ne mândrim cu o pagină pe Facebook care la data de 8 august a.c. se bucura de o audiență de 20.995 vizitatori, din 20 țări, din care 1204 utilizatori activi.

Iar cei care ne sunt alături sunt mulți. Împotriva imposturii Pavelescu nu sunt doar cei o sută de membri care au semnat pentru a se delimita de Pavelescu prin comunicate. Mai sunt și cei ce au semnat Memoriul către PPE. Mai sunt și cei care s-au delimitat de Pavelescu în cadrul a două evenimente pe Facebook. Plus membri mai mult sau mai puțin importanți sau organizații care s-au pronunțat în mod public împotriva lui Pavelescu, prin comunicate, mesaje și scrisori deschise. Și să nu-i uităm pe cei care sunt parte în procese ‒ petenți contra lui Pavelescu. Trăgând linie și făcând riguros socoteala, am ajuns la total general de 289 de membri și simpatizanți care au luat poziție publică împotriva lui Aurelian Pavelescu, într-un fel sau altul. Cam dublul persoanelor prezente la congresul său, nu-i așa?

În altă ordine de idei, nu știm exact ce membri anume au participat la “congresul” din aprilie a.c. al aripii Pavelescu, dar noi am identificat printre cei care au luat poziție împotriva acestuia membri de onoare ai PNȚCD, foști deținuți politici, veterani ai partidului, membri ai Senatului, foști demnitari și aleși locali ai PNȚCD, foști și actuali președinți de organizații, personalități marcante ale partidului, membri fondatori ‒ din toate facțiunile, inclusiv cea pe care cu mândrie o reprezintă A. Pavelescu (cât a mai rămas din ea, căci, desigur, mai toate împotrivirile membrilor față de atitudinile și măsurile lui Pavelescu au fost urmate de excluderi prompte, în continuarea bunului obicei al lui Miluț)…

Dar la aceste circa 300 de persoane care s-au exprimat public, într-o formă sau alta, împotriva imposturii Pavelescu,  se adaugă, firește, sutele de delegați de la congresele noastre, ale țărăniștilor ”nejuridici”. Precum și, nu-i așa, și acei membri simpli din umbră, care nu au luat poziție publică. Și noi, Grupul de Rezistență, și dumneavoastră, colegii noștri de partid care citiți aceste rânduri, cunoaștem mulți. Mult mai mulți decât ar putea Aurelian Pavelescu să adune în jurul său vreodată…

This slideshow requires JavaScript.

Apel către electoratul de dreapta: NU Alianței DA!   3 comments


Apel al Grupului de Rezistenţă din PNŢCD către electoratul de dreapta: NU Alianţei DA!

sigla-rez-PNT-medresÎn data de 16 martie a.c. a avut loc la Palatul Parlamentului una dintre cele mai uluitoare mascarade de pe scena politică românească a ultimului sfert de secol: o alianţă politică încheiată între un fost membru al CC al UTC ‒ Mihai Răzvan Ungureanu ‒ şi unul dintre cei mai mari traseişti politici ai României ‒ Aurelian Pavelescu ‒, care şi-au dat mâna pentru “unificarea dreptei” româneşti.

Conform spuselor domnului Ungureanu, Alianţa Dreptate şi Adevăr va funcţiona pe următoarele coordonate: construcţie, onestitate, morală creştină, viitor bun, respect faţă de toţi cetăţenii României. Nu putem aprecia valoarea de adevăr a acestor spuse în ceea ce îl priveşte pe domnul Ungureanu, care le-a iterat la conferinţa de presă de după semnarea protocolului. Însă putem atrage atenţia electoratului de dreapta din România asupra unor aspecte ‒ verificate şi verificabile ‒ privitoare la “liderul” care pretinde că reprezintă PNŢCD, co-preşedintele Alianţei DA, domnul Aurelian Pavelescu. Pe scurt:

1. Construcţiile pe “termen lung” ale domnului Pavelescu nu depăşesc durata a 2-3, maximum 4 ani. Acesta a fost membru PNL între 1990 şi 1992, apoi: membru în Partidul Dreapta Naţională (1994-1996), Partidul Democrat (2004-2005), Partidul Iniţiativa Naţională (2005-2006), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (2006-2008), din nou membru PNL în 2008, în acelaşi an revenind în PNŢCD. În cadrul PNŢCD împiedică până azi funcţionarea normală, democratică a partidului, asumându-şi rolul de “preşedinte” în condiţii nestatutare, fără sprijinul majorităţii membrilor, ba chiar împotriva voinţei lor: marea masă a ţărăniştilor, alături de seniorii partidului, foştii deţinuţi politici, membrii de onoare ai acestuia, în frunte cu Preşedintele de Onoare al PNŢCD, domnul Ion Diaconescu, s-au opus pe toate căile imposturii reprezentate de aripa Miluţ-Pavelescu, alăturându-se aripii Sârbu-Ciorbea, care şi-a asumat în mod onest păstrarea şi transmiterea valorilor şi principiilor PNŢCD.
2. În ceea ce priveşte onestitatea, dar şi morala creştină a domnului Pavelescu, avem puternice motive de îndoială:

  • Domnul Pavelescu a continuat murdarul proces penal iniţiat de Marian Petre Miluţ împotriva unor membri participanţi la congresul care l-a demis pe acesta din urmă, atacând pe toate căile decizia de neurmărire penală care a fost dată de două ori în acest proces; 
  • Domnul Pavelescu şi-a încălcat cuvântul dat, întărit de propria semnătură, prin care se angaja să respecte Acordul de Unificare a PNŢCD printr-un congres comun al celor două aripi, în 2011;
  • Domnul Pavelescu a încercat să înstrăineze şi / sau să folosească în mod necorespunzător patrimoniul PNŢCD, prin hotărâri abuzive, nestatutare ‒ manevră demascată chiar de membri din propria “tabără”.

3. “Viitorul bun” şi “respectul faţă de cetăţenii României” nu pot începe alături de un “lider” care nu îşi respectă propriii membri de partid, precum domnul Aurelian Pavelescu. Acesta se face vinovat de nenumărate abuzuri, precum şi de abateri grave de la principiile şi valorile partidului istoric pe care pretinde că îl reprezintă, astfel:

  • De când a preluat în mod abuziv puterea în PNŢCD, a procedat ‒ şi procedează în continuare ‒ la demiteri arbitrare ale membrilor de bună-credinţă, care nu aderă la stilul dictatorial în care Pavelescu îşi exercită conducerea în partid; de asemenea, efectuează cooptări nestatutare în conducerea PNŢCD ale unor acoliţi care îi fac jocurile şi îi aprobă hotărârile luate pe ascuns, nesupuse dezbaterii şi votului; astfel iau naştere majoritatea acordurilor, protocoalelor şi înţelegerilor pe care domnul Pavelescu le semnează în numele partidului;
  • După îndepărtarea membrilor vechi, păstrători ai tradiţiei partidului, a făcut loc pe listele de candidaţi ai PNŢCD la alegerile parlamentare unor persoane din afara partidului (din Noua Republică şi PDL), care au devenit membri PNŢCD ad-hoc;
  • În vreme ce se declară adept al monarhiei, îşi declară deschis simpatia şi dorinţa de a colabora cu Traian Băsescu, cel care, nu cu mult timp în urmă, i-a adresat grave jigniri Majestăţii Sale Regelui Mihai ‒ o palmă ce a căzut cu atât mai greu pe obrazul ţărăniştilor adevăraţi, cu cât a fost, iată, dublată de acest domn care pretinde că îi reprezintă, Aurelian Pavelescu. Mai mult decât atât, acesta vede în actualul preşedinte al ţării “cel mai important lider al dreptei româneşti”, uitând, precum se vede, îndelungata istorie legată de Internaţionala Socialistă a partidului “de dreapta” condus de Traian Băsescu, precum şi antipatia adevăraţilor ţărănişti faţă de acest personaj politic ce a înlesnit drumul spre pieire al PNŢCD ‒ adevăratul reprezentant al dreptei româneşti.

Toate cele enumerate aici pe scurt sunt doar câteva aspecte dintr-o foarte lungă listă a activităţilor şi acţiunilor neprincipiale, nestatutare, nedrepte şi nedemocratice ale domnului Pavelescu în cadrul PNŢCD, în urma cărora orice reală activitate a partidului pe scena politică a rămas blocată vreme de peste 4 ani.

Având în vedere cele de mai sus, reiterăm şi astăzi: Aurelian Pavelescu NU reprezintă PNŢCD! Acesta este Adevărul, iar electoratul de dreapta, trebuie să îl ştie: domnul Pavelescu este un preşedinte numit de o instanţă judecătorească ce nu a ţinut seama de Dreptate, neluând în considerare voinţa membrilor PNŢCD. Calitatea de preşedinte de jure nu îl va face însă niciodată pe domnul Pavelescu preşedinte de facto: domnia sa este falsul preşedinte al unui fals PNŢCD, şi va continua să fie astfel până la desfăşurarea unor alegeri cu adevărat libere în cadrul acestui partid istoric.

Îl invităm, prin urmare, pe domnul Pavelescu să ţină seama de propriile cuvinte, rostite sâmbăta trecută, în cadrul conferinţei de presă ce a succedat semnării protocolului noii alianţe: “PNŢCD este o instituţie naţională care trebuie să fie respectată“. În semn de respect pentru această instituţie, îl invităm să apeleze la resursele de onoare de care sperăm că mai dispune şi să-şi depună mandatul de “preşedinte” al PNŢCD, câştigat prin tertipuri avocăţeşti într-o instanţă judecătorească. Să lase astfel Dreptatea şi Adevărul să iasă la lumină în acest partid istoric, unicul partid ce s-ar putea constitui, din nou, în adevăratul reprezentant al dreptei româneşti, fără compromisuri şi fără alianţe de conjunctură. Cu o condiţie primordială însă: să fie eliberat din ghearele dictatoriale ale actualului său “preşedinte”.

Electoratul român de dreapta va trebui să-şi ia deciziile în cunoştinţă de cauză. Considerăm că este de datoria noastră, ca membri PNŢCD, să tragem acest semnal public de alarmă în ceea ce îl priveşte pe co-preşedintele “ţărănist” al Alianţei DA: având în vedere istoria sa politică, Aurelian Pavelescu este susceptibil de a perpetua practicile nedrepte şi nedemocratice cu care s-a obişnuit în PNŢCD şi de a distorsiona adevărul, aşa cum adeseori o face ‒ cu un rar talent, demn de o cauză mai bună. Cu alte cuvinte, Aurelian Pavelescu este mult prea departe de Dreptate şi de Adevăr, ca să se erijeze în apărător şi susţinător al acestora.
sigla-rez-PNT-xlowresGrupul de Rezistenţă din PNŢCD
Bucureşti, 18 martie 2013

Puteți descărca acest comunicat în format pdf aici:

Apel al GRPNTCD catre electoratul de dreapta

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA REZERVISTULUI

acest blog a avut multe descrieiri nepotrivite

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D:"Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 84 other followers

%d bloggers like this: