Comunicat: Grupul de Rezistență din PNȚCD susține contestarea lui Pavelescu la BEC   3 comments

Comunicat: Grupul de Rezistență din PNȚCD susține contestarea lui Pavelescu la BEC

Având în vedere că:

–         „Recunoașterea juridică” a  lui Aurelian Pavelescu este  inexplicabilă și injustă, întrucât congresul în care acesta a fost „ales” nu a îndeplinit condițiile statutare și legale;

–         Dreptul lui Aurelian Pavelescu de a reprezenta „juridic” PNȚCD – câștigat în instanță în condițiile de mai sus – nu poate fi decât temporar, deoarece actualmente disputele privind președinția PNȚCD sunt încă în desfășurare în diverse instanțe judecătorești, în numeroase procese;

–         Aurelian Pavelescu nu beneficiază și nu a beneficiat vreodată de sprijinul și susținerea majorității membrilor PNȚCD,

Grupul de Rezistență din PNȚCD reiterează faptul că cetățeanul  Aurelian Pavelescu nu are îndreptățirea morală – și de altfel de nici o altă natură – de a se considera lider al PNȚCD, cu atât mai puțin președinte al acestuia și nu poate reprezenta PNȚCD în nici o împrejurare. Încheierea unor alianțe și protocoale cu sus-numitul domn este o eroare care va face ca toate documentele în care domnia sa va apărea ca având această calitate să fie lovite de nulitate.

Prin urmare, Grupul de Rezistență din PNȚCD susține orice demersuri menite să dezvăluie calitatea de impostor a lui Aurelian Pavelescu. Semnătura acestuia este ” este nelegală, nelegitimă şi neautorizată”, așa cum menționează, pe bună dreptate, colegii noștri, Mihai Grigoriu și Radu Rizescu, care au contestat la BEC semnătura pretinsului președinte al PNȚCD, din cadrul protocolului de constituire a Alianţei electorale ARD. Celor doi colegi menționați mai sus li s-a alăturat și domnul Ioan Bălan, care a depus o contestație în același sens la Autoritatea Electorală Permanentă și la Tribunalul Municipiului București – un demers pe care de asemenea îl salutăm.

Suntem alături de colegii noștri care au depus contestațiile de mai sus, le mulțumim și îi asigurăm de tot sprijinul nostru.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Grupul de Rezistență din PNȚCD

București, 19 septembrie 2012

Grupul de Rezistență din PNȚCD

Email: rezistenta.pntcd@gmail.com            Tel: 0755.581.334

http://www.taranista.wordpress.com/rezistenta-pntcd                 http://www.facebook.com/Grup.RezistentaPNTCD

GRPNTCD-comunicat contestatie BEC AP

Anunțuri

3 responses to “Comunicat: Grupul de Rezistență din PNȚCD susține contestarea lui Pavelescu la BEC

Subscribe to comments with RSS.

  1. Un nemernic, un securist care nu avea ce cauta in PNTCD, nici el, nici milut. Poate va veni ziua in care se va trezi intreaga suflare PNTCD. Va rog, va implor sa va treziti la realitate. Trebuie sa ne aparam partidul.

  2. Cred ca a sosit momentul . . .

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Filozoful anarhist din colțul străzii.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: