PNȚCD: nisipuri mișcătoare

Membrul de rând între trădare și… trădare

Am înțeles: așa cum fotbalul se joacă pe goluri, politica se joacă pe locuri în parlament. Succesul sau insuccesul unui partid se judecă în procente, în numărul de fotolii în Legislativ; activitatea sa, tradițiile, valorile, principiile sale (dacă acestea există, firește) nu contează nici cât negru sub unghie, atâta vreme cât acestea nu îl propulsează la Putere. Sau cât mai aproape de ea: măcar în opoziția parlamentară…
Nu este de mirare acest lucru într-o lume în care sensul cuvântului „politică” s-a alterat într-o asemenea măsură, încât nu mai are nici o legătură cu „treburile cetății”, ale cetățenilor… Și, mai ales, nu e de mirare într-o societate care funcționează pe principiul „care pe care”, „ciocul mic, acum noi suntem la putere”, „sâc-sâc”, ori, și mai grav, „ba pe-a mă-tii”.

Din păcate, un partid care nu intră în acest joc este sortit eșecului. Ba mai rău, ajunge să fie considerat un soi de papițoi caraghios, fără nici un țel real, fără nici o șansă, într-un balet pe muchie de cuțit între sublim și ridicol. În care ridicol este destinat, în cele din urmă, să cadă, atâta vreme cât principiile sale „nu cadrează” cu „mainstreamul”.

Un astfel de balet pe muchie de cuțit i-a fost menit Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat. Mesajul său anti-comunist a fost murdărit, abil denigrat de aparatul comunist încă în funcțiune la începutul anilor ’90, aruncat în desuetudine și ridicol de același aparat comunist, încă în funcțiune în anii 2000. Da, știu, ceea ce abia am scris nu cade bine nimănui, nici, mai ales, mie și altora ca mine, care realizează mesajul scurt, dar cuprinzător, din zicala „copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri”. Uitați-vă în jur, la toți politicienii, la toți cei care ne conduc, trecând, pe rând, din opoziție la putere, și veți descoperi că afirmația aceasta se verifică într-o proporție îngrijorător de mare.

Dar nu intenționez acum să fac o analiză , nici o sinteză  privind situația PNȚCD. Au făcut-o alții, mai competenți, înaintea mea. Iar despre istoria ultimilor 4 ani  am tot scris și comentat, pe blogul acesta ori pe Facebook.
Mă mulțumesc să constat că o parte dintre țărăniști s-au adaptat jocului mai sus menționat, reușind să propulseze în parlament un fost (până de curând) pedelist  și un „nou republican„, cărora Aurelian Pavelescu le-a făcut loc, generos, în rândurile candidaților din partea PNȚCD, în cadrul ARD.

Pe de altă parte, alți țărăniști au reușit să ducă în parlament un fost (până de curând) țărănist, actualmente membru PNL și senator din partea acestui partid, în cadrul USL .

Pentru cine nu cunoaște harababura juridică din PNȚCD  ‒ în care ne-a aruncat Marian Miluț, președintele care nu a participat la congresul propriului partid, ba mai mult, l-a contestat din răsputeri, târând vechi membri PNȚCD prin procese rușinoase, unul dintre ele chiar penal, jocul acesta pare haotic, fără sens, pe alocuri delirant.
Pentru membrii de rând ai partidului  – care cunosc mai mult sau mai puțin situația juridică din PNȚCD, agravată treptat de A. Pavelescu, succesorul lui Miluț ‒, ultimii ani, și mai ales acest 2012, cu două rânduri de alegeri, au marcat o perioadă de tensiune fără egal, marcată profund de înverșunare, de suspiciune, de intoleranță și de… trădare, trădare, de trei ori trădare, de multe ori trădare!

Acești membri de rând, debusolați, dezorientați, dezinformați, pe alocuri manipulați, amăgiți și dezamăgiți, s-au alăturat unuia sau altuia dintre „marii jucători politici” de la vârful PNȚCD, sprijinindu-i cu toată buna lor credință, cu toată buna lor voință, cu toate puterile și resursele lor, cu toată speranța și cu tot binele în suflet pentru partidul acesta muribund, fiecare în parte crezând că varianta pe care a ales-o este cea mai bună. Și mai toți, chiar și cei care nu au intrat în nici un fel de joc, au fost acuzați și ‒ la rândul lor ‒  i-au acuzat, uneori, de trădare pe ceilalți.

Pentru că memoria colectivă este, în genere, mult mai scurtă decât ne imaginăm ori acceptăm, mă încumet să fac aici o scurtă actualizare pentru cei cărora memoria le joacă feste:

1. Unul dintre motivele de nemulțumire pentru țărăniști, care s-au hotărât să-l înlocuiască pe Marian Miluț cu Radu Sârbu, în cadrul Congresului PNȚCD din 2008 a fost participarea PNȚCD la alegeri pe listele PNL;
2. Deși la centru ștampila era deținută de M.P. Miluț, domnul Radu Sârbu, președinte de facto al PNȚCD, a depus la BEC actele necesare participării partidului la alegerile din 2008.

În primul caz, majoritatea țărăniștilor au strigat „trădare!”
În cel de-al doilea caz, gestul domnului Sârbu a fost considerat, de aceeași majoritate, cât se poate de firesc, nimeni nu l-a acuzat că îl cauționează pe M.P. Miluț, „președintele de jure” al PNȚCD, nedorit de nimeni, dar posesor de ștampilă.
Iar imensa majoritate a țărăniștilor ar fi votat PNȚCD, fără nici un sentiment de vină, fără a fi fost acuzați de trădare, dacă prim-vicepreședintele „juridic” de atunci, A. Pavelescu, nu s-ar fi grăbit să retragă partidul din alegeri, la ordinul „președintelui” Miluț! (În paranteză fie spus, fie și doar acest gest ar fi fost de ajuns să le dea de gândit țărăniștilor oficiali, juridici sau cum s-or mai numi, să-i îndemne la fapte mari, recte să-l îndepărteze definitiv pe Miluț, dimpreună cu echipa sa cu tot).

În 2012, situația este exact la fel, doar personajele s-au schimbat: unii s-au dus să candideze din partea PNL, alții au ales să-l „cauționeze” pe urmașul dinastic al lui Miluț, A. Pavelescu, alt „președinte” de jure, dar fără reprezentativitate în PNȚCD.
Diferența, astăzi, față de 2008, este aceea că acum „trădarea” este un numitor comun: mai toți sunt vinovați de trădare, toți se acuză reciproc, indiferent din ce aripă sau aripioară ar face parte și, nu-i așa, toți au dreptate, ca în pilda cu rabinul…

Cui aparțin vinile și greșelile nu stabilesc eu aici. În orice caz, ele se situează la nivelurile superioare ale partidului, nu aparțin nicidecum membrilor de rând. În nici un caz aceștia nu pot fi acuzați, în masă, de trădare, de oricare parte a baricadei s-ar situa. Unii nu au dorit să îl cauționeze pe actualul posesor de ștampilă, care se dă pe la televizor drept țărănist și face alianțe în numele nostru, al țărăniștilor vechi, care am fost în PNȚCD de la început și am rămas în acest partid în tot răstimpul în care domnul Pavelescu făcea excursii politice pe la toate partidele. Ceilalți au dorit să continue a pune ștampila pe cei care (pretind că) reprezintă PNȚCD, partidul lor de suflet, cu care au votat toată viața.
Și mai sunt o parte care rezistă tentațiilor de a sprijini un lider sau altul, până la dovedirea bunei credințe a celor ce vor să conducă PNȚCD. Nici aceștia ‒ sau mai ales aceștia ‒ nu pot fi acuzați de trădare, căci sunt cei care încearcă să reziste presiunilor, tentațiilor, acuzațiilor, vicisitudinilor, încearcă să rămână fideli unor principii, dintre care unul care poate fi enunțat astfel: „noi nu susținem nici FSN 1, nici FSN 2” . Simplu!

În condițiile acestea, este necesar, dragii mei colegi, membri de rând, țărăniști legitimi sau autentici, vechi sau noi, juridici sau oficiali, țărăniști din toate taberele, este necesar, zic, să realizați că acuzațiile în care vă consumați timpul, energiile, nervii, resursele, pe alocuri cu ură, înverșunare și consum demn de o cauză mai bună, aceste acuzații de trădare pe care vi le aruncați reciproc, de la o tabără la alta, sunt redundante, inutile, pe alocuri false, nesusținute și adesea întreținute artificial, intenționat poate, pentru a se menține zâzania, ura dintre voi, întru împrăștierea voastră și fărâmițarea partidului.

Este necesar să realizați că simple pot fi împăcarea, iertarea, reunirea tuturor țărăniștilor sub același steag. Nu uitați, dragi colegi din toate taberele, că avem datoria și obligația de a organiza, foarte curând, un congres. Haideți să-l facem cu adevărat în comun, și să avem grijă să nu repetăm greșelile trecutului! Perseverare diabolicum est!