Despre statul de drept în România – două cazuri edificatoare: PNŢCD şi Roşia Montană   1 comment

Situaţia în România. Două cazuri edificatoare:
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat şi Roşia Montană

                                                  

Textul intervenţiei prezentate de dl. Alexandru Herlea* în cadrul conferinţei-dezbatere intitulate: „Unde este Statul de drept în fosta Europă de Est, la 20 de ani după înfiinţarea Memorialului Sighet (România)?„, organizată de către La Maison de l’Europe în parteneriat cu Fundaţia Memorialul Sighet şi La Maison Roumaine, marţi, 3 decembrie 2013.

 _____________________________________________

Alexandru Herlea

Alexandru Herlea

Care este situaţia starii de drept în România? În ceea ce mă priveşte, consider că sub acest aspect situaţia continuă să fie deosebit de îngrijorătoare, în ciuda semnelor de ameliorare care, din nefericire, au un caracter selectiv, partizan. Această afirmaţie este susţinută de faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), înfiinţat de către Comisia Europeană pentru Justiţie în 2007 pentru o perioadă de 3 ani, este încă în vigoare.

Cauzele ţin în primul rând, sunt convins, de faptul că puterea reală, atât cea politică, cât şi cea economică, a rămas în mâinile vechilor structuri: nomenclatura şi Securitatea. Acţionând cu un remarcabil profesionalism, ele au ştiut să se adapteze noilor realităţi, democraţiei şi economiei de piaţă, conservându-şi totodată interesele.

Fostul partid comunist, actualmente dizolvat, s-a transformat în câteva partide noi care se află când la putere, când în opoziţie, asigurându-şi astfel continuitatea prin alternanţă. Democraţia este perfect mimată si aparenţele domnesc – aşa cum subliniază pertinent Tom Gallagher în cartea sa «Romania and the European Union». Corupţia înlocuieşte legea iar dominaţia exercitată de moştenitorii epocii comuniste nu se mai aplică prin teroare, ci prin controlul mijloacelor de comunicare în masă şi prin manipularea opiniei publice. În ceea ce priveşte puterea economică, vechile structuri au ştiut să utilizeze liberalismul pur şi dur, cadru teoretic al tranziţiei, pentru a o acapara; ele au jefuit sălbatic şi nemilos Ţara.

Iar toate acestea s-au petrecut sub privirea Occidentului care, din pragmatism, dar şi din diverse alte considerente (absenţa unei strategii de trecere de la comunism la capitalism, necunoaşterea realităţilor ţării, diverse interese materiale etc.), i-a acceptat ca parteneri de discuţii şi interlocutori pe reprezentanţii vechilor structuri. Uniunea Europeană este ferm angajată în lupta contra corupţiei şi pentru buna funcţionare a justiţiei; MCV-ul de care am vorbit o dovedeşte. Dar au fost comise erori regretabile. Ca exemplu elocvent amintesc inamovibilitatea magistraţilor, impusă de Bruxelles; necesară în principiu, ea s-a dovedit dezastruoasă în România, făcându-i inamovibili pe toţi dinozaurii epocii comuniste.

Pentru a vorbi de starea de drept în România de astăzi, am ales două exemple: acela al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNŢCD) şi acela al Roşiei Montane. Primul priveşte sfera politicii şi pune în evidenţă inexistenţa starii de drept la acest nivel. Cel de-al doilea exemplu se referă la o sferă mult mai vastă, care cuprinde practic societatea românească în ansamblul său. Există, în acest cadru, o vastă panoplie de cazuri şi situaţii de nerespectare a starii de drept, dar este însoţită de un angajament din ce în ce mai afirmat al societăţii româneşti, mai ales al intelectualităţii şi a tineretului, în favoarea respectării legii şi a luptei împotriva corupţiei. Acest angajament, ce devine mai puternic pe zi ce trece, este purtător de speranţă.

Primul exemplu

La sfârşitul lui decembrie ’89, PNŢ, cel mai mare partid democratic românesc din perioada interbelică, portdrapelul luptei contra oricărei forme de totalitarism şi principalul oponent faţă de ocupaţia sovietică, dizolvat de comunişti în 1947, renaşte din propria cenuşă sub numele de PNŢCD. Zeci de mii de membri ai săi fuseseră întemniţaţi şi exterminaţi în gulagul românesc, iar printre aceştia s-au numărat principalii săi lideri. În fruntea PNŢCD-ului reînviat se găseşte carismaticul Corneliu Coposu,

secondat de Ion Diaconescu; care petrecuseră fiecare câte 17 ani în înfricoşătoarele temniţe comuniste. Din nefericire, preşedintele Coposu moare în 1995, iar Ion Diaconescu, care i-a succedat, este marginalizat treptat de către infiltraţii din partid, care încep să facă legea.

După decembrie 1989, pentru deţinătorii puterii, una dintre priorităţi, dacă nu chiar prioritatea numărul unu, era aceea de a bloca prin toate mijloacele concurenţa şi PNŢCD-ul, care era întruparea identităţii naţionale şi a legitimităţii democratice, era principalul adversar de înlăturat. Infiltrat puternic, acesta a fost prins ca într-un cleşte între adversarii săi, moştenitorii fostului partid comunist şi această coloană a cincea care era de acum prezentă în partid, la toate nivelurile. Oricât de şocant ar putea părea acest lucru, consider că succesul relativ repurtat de către PNŢCD la alegerile din 1996 a fost încă o abilitate a vechilor structuri. Acestea doreau – din varii considerente, printre altele acela de a elimina PNŢCD de pe eşichierul politic – să îl vadă responsabil într-o perioadă de mari dificultăţi economice şi sociale. Faptul că nu a putut reintra în Parlament cu ocazia alegerilor din noiembrie 2000 nu este decât o urmare logică. Ajungerea la vârful partidului a unei serii de persoane dubioase, care a culminat în 2007 cu ascensiunea lui Petre Miluţ (preşedinte), secondat de Aurelian Pavelescu, este o altă consecinţă logică.

Ceea ce trebuia lichidat nu era partidul însuşi, ca structură, ci spiritul şi valorile pe care acesta le întrupa. Obiectivul urmărit era marginalizarea şi eliminarea din viaţa politică a tuturor celor care înţelegeau să apere acest spirit şi aceste valori, opunându-se recuperării partidului de către vechile structuri. Acesta a fost, din nefericire, cazul altor două partide „istorice”: Partidul Social Democrat şi Partidul Liberal. În căutarea legitimităţii şi din motive electorale, această recuperare a PNŢCD a fost urmărită cu îndârjire. Au fost folosite toate metodele, iar în ultimii ani infiltraţii, ajunşi în fruntea partidului, ajutaţi de justiţie, aflată încă sub control politic, au câştigat. Peste zece procese s-au derulat între 2008 şi 2013; ele sunt excelente exemple pentru maniera în care funcţionează o justiţie controlată politic. PNŢCD-ul oficial are de acum ca preşedinte un personaj caricatural, Aurelian Pavelescu, care în aceşti 20 de ani a fost practic membru al tuturor partidelor politice româneşti de la stânga la dreapta. El este controlat de către preşedintele României, Traian Băsescu.

Amintesc faptul că PNŢCD este membru al PPE şi că în această degringoladă, acesta din urmă (secretarul său general, Antoniu Isturiz Lopez) a jucat un rol deosebit de cinic. Atitudinea sa a fost de altfel în concordanţă cu evoluţia PPE în cadrul căruia creştin-democraţia pierdea treptat teren. La congresul PPE care a avut loc la Bucureşti în toamna lui 2012, lângă preşedintele Wilfried Martens, Aurelian Pavelescu a fost printre cei care au deschis acest congres cu un discurs perfect, atât din punctul de vedere al formei, cât şi al conţinutului. Impostura a fost strălucită.

Această istorie a PNŢCD este legată de un alt aspect al situaţiei existente în România, şi anume recuperarea suferinţelor victimelor comunismului de către aceia care sunt responsabili de ele sau de catre descendenţii lor. Preşedintele Traian Băsescu a condamnat comunismul, dar această condamnare a rămas literă moartă. Ofiţerii Securităţii, de exemplu, şi printre ei torţionarii cu mâinile mânjite de sânge, continuă, până azi, să beneficieze de pensii de 10-20 de ori mai mari decât pensia medie. O dată pe an are loc la Bucureşti balul foştilor directori de închisori politice şi lagăre de concentrare. 

Al doilea exemplu.

Cel de-al doilea exemplu, acela al sitului minier de la Roşia Montană, este un subiect amplu studiat şi care a făcut să curgă multă cerneală; mass media i-a acordat destul de multă atenţie. Este vorba de studiile realizate de specialişti de înaltă calificare şi de rapoarte ale unor instituţii prestigioase, precum Academia Română. O carte de 500 de pagini, a jurnalistului Mihai Goţiu, tocmai a apărut pe acest subiect.

Roşia Montană, denumită în epoca romană Alburnus Maior, este una dintre cele mai vechi localităţi din România cunoscute încă din antichitate pentru minele sale de aur, astăzi cele mai bine păstrate din lume. Ea deţine de asemenea frumoase clădiri din secolul al XVIII-lea care trebuie conservate.

Situaţia în care se găseşte Roşia Montană, de aproape douăzeci de ani, adică de la începutul proiectului de exploatare minieră al companiei mixte Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), este determinată de aceea în care se găseşte societatea românească de astăzi în ansamblul său. Studiind situaţia Roşiei Montane, descoperim funcţionarea diverselor instituţii, centrale şi locale, începând cu Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul. Descoperim în egală măsură mentalităţile şi  comportamentele diverşilor actori: oameni politici, funcţionari, militari şi membri ai serviciilor de informaţii, intelectuali şi oameni de ştiinţă, începând cu academicieni şi profesori universitari, jurnalişti, oameni de afaceri, administratori şi tehnicieni, etc.

Istoria începe în septembrie 1995, când se semnează, ilegal, urmare a unei oferte fictive de licitaţie, primul contract între Regia Minieră Deva, viitoarea Minvest (companie românească de stat) şi Gabriel Resources (Gabriel Canada – companie privată canadiană) pentru tratamentul sterilului exploatărilor de aur de la Roşia Montană. Un an mai târziu, Gabriel Canada intră la bursa din Vancouver pe baza aurului de la Roşia Montană. Documentul – foarte important – prin care Statul român este de acord cu cotaţia la bursă este astăzi de negăsit.

De atunci, ilegalităţile de toate felurile s-au ţinut lanţ. Un bun exemplu este Licenţa de exploatare nr. 47/1999, ilegală din două puncte de vedere: acordată de Guvern, fără licitaţie, către Minvest, şi tranferată ilegal, în 2000, de către ANRM (Agenţia Naţională de Resurse Minerale) de la Minvest către RMGC (companie mixtă Minvest-Gabriel Canada, creată în 1997). În scopul de a se putea emite această licenţă, legea minelor este modificată în 1998, în special articolul privind siturile arheologice şi acela care prevede posibilitatea exploatării şi explorării în acelaşi perimetru. Ministrul Industriilor şi Comerţului de la acea vreme, Radu Berceanu, susţine modificarea legii miniere şi semnează Licenţa care este secretă şi din acest motiv nu poate fi atacată în justiţie. Ea nu a fost publicată decât parţial în septembrie 2013.

Proiectul RMGC prinde forma sa actuală în 2001. Este vorba de deschiderea a 4 mine de suprafaţă în zona Roşia Montană, 13 milioane de tone de minereu extrase pe parcursul a 16 ani; utilizarea de circa 200000 tone de cianură (13000 t / an, de 12 ori mai mult decât cantitatea folosită în celelalte ţări ale UE), un lac de decantare de 300 ha, 250 milioane de metri cubi. Se preconizează extragerea a 313 t de aur şi 1483 t argint, plus alte metale, nemenţionate în documente, a căror valoare este estimată, în general, la o sumă mult mai mare decât cea echivalentă aurului şi argintului. Statul român primeşte redevenţe ridicole (4%-6%); el este pur şi simplu devalizat.

Dar în afară de acest aspect pecuniar, acest proiect prezintă şi alte aspecte scandaloase. Unul dintre ele priveşte mediul; utilizarea cianurii şi constituirea celui mai mare lac de decantare din Europa sunt soluţii tehnice dezastruoase. Un alt aspect priveşte distrugerea obiectivelor arheologice (cele mai importante mine de aur din Antichitatea preromană şi romană) şi gravele ameninţări care apasă asupra centrului istoric baroc (sec. XVIII) din Roşia Montană. Consecinţele sociale sunt în aceeaşi măsură foarte importante: trei sate vor fi distruse. Începând cu 2002, fără ca proiectul să fie aprobat, RMGC începe achiziţionarea de terenuri şi strămutarea populaţiei din perimetrul prevăzut pentru exploatare, utilizând în scopurile sale toate metodele, pornind de la co-interesarea financiară până la presiuni şi ameninţări de toate felurile. Zona este declarată, de către autorităţile locale, zonă monoindustrială, o decizie benefică pentru RMGC şi în detrimentul major al populaţiei locale.

Ilegalităţile se acumulează peste tot: la nivelul diverselor avize, autorizaţii, certificate ce privesc arheologia, urbanismul, mediul etc. Noţiunea de conflict de interese nu este încă bine înţeleasă în România. Şpăgile şi corupţia se împletesc. Ziarele publică lungi liste de responsabili politici de prim rang care au fost recompensaţi de către RMGC pentru sprijinul acordat, printre care preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Cei care nu se lasă convinşi sunt sancţionaţi brutal. Este cazul profesorilor Ion Piso, directorul Muzeului Transilvaniei de la Cluj, Horia Ion Ciugudean, directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia, iar în urmă cu câteva săptămâni – cazul directorului Institutului de Geologie al României, Ştefan Marincea. Toţi aceştia au fost destituiţi.

Printre cei ce susţin proiectul, cei care au fost convinşi să îl susţină, menţionez cazul autorităţilor române care fac tot ce le stă în putinţă pentru a împiedica înscrierea Roşiei Montane pe lista indicativă a Patrimoniului Mondial al UNESCO, începând cu miniştrii culturii, Răzvan Teodorescu şi Daniel Barbu. Acesta din urmă, astăzi în funcţie, avansează false argumente (rolul decizional al autorităţilor locale) şi pretinde că o serie de studii importante, precum cel realizat de o echipă a Universităţii Oxford, nu ar fi existat; or, acest studiu tocmai a fost descoperit în arhivele ministerului său. Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, nu a fost nici el mai zelos, revista România Literară, al cărei director este, fiind sponsorizată de RMGC.

Dar proiectul de exploatare minieră al RMGC relevă şi un aspect pozitiv, prin declanşarea unor reacţii vii, în special din partea intelectualilor. Începând cu 2002, acestea se amplifică; protestul lansat de Ion Piso, în acel an, este semnat de 1038 instituţii academice şi oameni de ştiinţă români şi străini. Numeroase alte rapoarte, rezoluţii şi studii au fost elaborate, de către prestigioase instituţii culturale şi ştiinţifice. Menţionez: Academia Română, ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), Europa Nostra, OAR (Ordinul Arhitecţilor din România).

Societatea civilă se implică în egală măsură şi acest lucru este, după părerea mea, deosebit de important. Roşia Montană contribuie la deşteptarea societăţii civile româneşti în ansamblul său, mai ales a tineretului. Acesta din urmă, din 2012, începe din nou să iasă în stradă după o lungă perioadă de apatie. El denunţă intreaga clasa politica, in ansamblul ei. De la începutul lunii septembrie a acestui an, după ce Guvernul Ponta a aprobat proiectul de lege care permite RMGC să demareze exploatarea minieră, au loc manifestaţii în fiecare săptămână, atât în România, cât şi în străinătate, în special în capitalele ţărilor din UE. Manifestaţiile continuă chiar şi după respingerea de către Parlament, la sfârşitul lui noiembrie, a proiectului de lege al Guvernului, dat fiind că acesta persistă prin propunerile privind noi modificări ale legii minelor, în scopul de a se putea porni exploatarea la Roşia Montană.

În concluzie, îmi exprim speranţa ca Roşia Montană să fie catalizatorul care permite societăţii româneşti să se mobilizeze în vederea apariţiei unei alternative politice, o alternativă la tot ce există astăzi, capabilă să permita existenta unei veritabile stari de drept în România.

Alexandru Herlea,

3 decembrie 2013

___________________________________________

* Traducerea îmi aparţine. Textul intervenţiei, în original, poate fi găsit pe blogul dlui Herlea:  La situation en Roumanie. Deux cas édifiants: le Parti National Paysan Chrétien Démocrate et Rosia Montana

One response to “Despre statul de drept în România – două cazuri edificatoare: PNŢCD şi Roşia Montană

Subscribe to comments with RSS.

  1. Iata un minunat articol, de fapt o lucrare deosebita care ne arata care este cu adevarat rana. Dar minunat ar fi daca se poate gasi tratamentul acestei boli. Era genial daca se respecta primul STATUT al PNTCD in care era stipulat faptul ca nu puteau fi inscrisi in partid fostii membrii ai partidului comunist care prin functiile avute au comis acte de abuz de putere si incalcare a drepturilor fundamentale ale omului, cat si a securistilor. Trebuie facut neaparat acest lucru atat pentru PNTCD cat si celelalte partide existente pe esicherul politic. Ar fi cea mai mare realizare.

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

NOI SCRIEM. TU VINZI!

Servicii Scriere Continut

Filozoful anarhist din colțul străzii.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: