Antifracking: Reacţie la afirmaţiile Secretarului General al NATO   1 comment

Prin afirmațiile sale, oficialul NATO contribuie la campaniile de manipulare în masă practicate de mai multe companii din industria de petrol și gaze, care desfașoară activități de exploatare a gazelor de șist cu efecte devastatoare pe termen mediu și lung, efecte demonstrate științific și publicate în reviste științifice de prestigiu, precum şi în rapoartele adoptate de Parlamentul European. Sau consideră șeful NATO că și Parlamentul European colaborează cu Federația Rusă în acest sens?”

Semnaţi Petiţia către Parlamentul României pentru interzicerea fracturării hidraulice în ţara noastră aici


Comunicat al Asociaţiei România Fără Ei

 

Reacție la afirmațiile Secretarului General al
NATO
, Anders Fogh Rasmussen, privind presupusa colaborare dintre ONG-urile care desfășoara campanii împotriva exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică de mare volum și Federația Rusă

            Asociația România Fără Ei, implicată încă din ianuarie 2012 în prima linie a luptei împotriva fracturării hidraulice de mare volum în explorarea și  exploatarea gazelor de șist, condamnă ferm declarațiile iresponsabile făcute de Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, privind presupuse colaborări dintre ONG-urile implicate în lupta antifracturare și Federaţia Rusă. Afirmațiile total nefondate ale acestuia pot fi interpretate ca un atac al blocului militar al „lumii democratice” la adresa societății civile europene, un fapt fără precedent. Venind din partea șefului unei instituții precum NATO, afirmația poate fi interpretată ca o amenințare la adresa cetățenilor care luptă pentru dreptul lor la viață, la un mediu sănătos, la viitor.

Amestecul unei structuri militare în viața civilă a societății, manifestat prin afirmații de o asemenea gravitate, lipsite de orice fundament, argument sau probă, dinamitează mecanismele democratice, induce un sentiment de frică majoră și de nesiguranță și aruncă asupra societății civile implicate în lupta împotriva fracturării hidraulice anatema trădării, a minciunii și a imposturii. Aceste declarații sunt cu atât mai grave în contextul conflictului din Ucraina, speculând asupra încărcăturii emoționale a implicării Rusiei în discuțiile privind exploatarea gazelor de șist. Prin afirmațiile sale, oficialul NATO contribuie la campaniile de manipulare în masă practicate de mai multe companii din industria de petrol și gaze, care desfașoară activități de exploatare a gazelor de șist cu efecte devastatoare pe termen mediu și lung, efecte demonstrate științific și publicate în reviste științifice de prestigiu, precum şi în rapoartele adoptate de Parlamentul European. Sau consideră șeful NATO că și Parlamentul European colaborează cu Federația Rusă în acest sens?

            Declarațiile halucinante ale Secretarului General al NATO nu își regăsesc corespondența în niciun document oficial, studiu științific sau raport oficial, ci reprezintă un lobby deșănțat pentru companiile exploatatoare de resurse de hidrocarburi neconvenţionale. O asemenea poziție îl dezonorează, fapt pentru care cerem de urgență prezentarea probelor pe care își bazează afirmațiile. În caz contrar, îi solicităm demisia, iar NATO riscă sa fie acționat în instanță pentru repararea prejudiciului imens adus activității și imaginii societății civile prin afirmațiile iresponsabile ale Secretarului său General, afirmații care, în lipsa unor dovezi, nu pot fi explicate decât dacă „şi-a pierdut minţile sau a fost mituit” de companiile interesate, cu șefii unora dintre acestea întâlnindu-se chiar în urmă cu o săptămână.
Mai jos gășiți scrisoarea transmisă secretarului general al NATO la inițiativa mai multor ONG-uri europene pentru protecția mediului și a drepturilor omului.
20 iunie 2014

Președinte,

Dr. Ing. George Epurescu

http://stopfracturare.ro
Tel: 0742689126
Fax: 0214043631
http://rfe.ro

Semnaţi Petiţia către Parlamentul României pentru interzicerea fracturării hidraulice în ţara noastră aici

romaniafaraei.ro-logo

 

 

SCRISOAREA TRANSMISĂ Secretarului General al NATO LA INITIATIVA MAI MULTOR ONG-uri EUROPENE:

Prin e-mail către: Anders Fogh Rasmussen (Secretarul General al NATO)

Scrisoare deschisă*

Subiect: Comentariile dumneavoastră cu privire la implicarea Rusiei în grupurile anti-fracking europene

Dragă Secretarule General al NATO Rasmussen,

Noi, subsemnații, suntem grupuri de cetățeni și organizații de mediu care suntem preocupați de fracturarea hidraulică de mare volum și de forajele pentru gaze de şist și care luptăm împotriva dezvoltării combustibililor fosili neconvenționali, cum ar fi gazele de șist în Europa. Am fost uimiţi să citim comentariul dvs. despre noi în mai multe publicaţii mass-media din Europa: “Rusia, ca parte a operațiunilor lor informative sofisticate de dezinformare, s-a implicat activ împreună cu așa-numitele organizații non-guvernamentale – organizații de mediu care lucrează împotriva gazelor de șist – pentru a menține dependența europeană de gazul rusesc importat”.

Astfel de afirmații nu sunt noi, dar, pana acum, au existat doar ca zvonuri nefondate, perfide.

Întrucât activitatea NATO depinde foarte mult de colectarea de informații detaliate și precise, sperăm că afirmaţia dumneavoastră ieşită din comun despre mișcarea anti-fracking europeană este susținută de dovezi extraordinare. Prin urmare, facem apel la dumneavoastră, ca secretar-general al unei organizații militare regionale importante, cu acoperire globală, fie să oferiţi dovezi pentru aceste acuzații, fie să vă cereţi scuze în mod public pentru această afirmație falsă.

Mai mult decât atât, am dori să vă atragem atenția asupra faptului că autoritățile europene, cum ar fi Comisia Europeană, au publicat deja mai multe studii care demonstrează riscurile mari la care suntem expuși prin industria care foloseşte fracturarea hidraulică de mare volum, aşa cum au făcut-o deja oameni de stiinţă remarcabili din întreaga lume. Oare Secretarul General Rasmussen crede că toate aceste instituții și persoane sunt naivi influențați de ruși?
În mod ironic, aşa cum s-a recunoscut deja pe scară largă, fracturarea hidraulică pentru gazele de șist nici nu va reduce dependența Europei de aprovizionarea cu gaze rusești și nici nu va duce la prețuri mai mici de gaze. Grupurile anti-fracking din Europa sunt de acord că dependența tot mai mare a Europei de importurile de combustibili fosili, cum ar fi gazul natural, este un motiv de îngrijorare și, prin urmare, suntem convinși că un program ambițios de dezvoltare a surselor regenerabile de energie și investiții serioase în eficiența energetică sunt cel mai bun mod de a reduce dependența noastră de combustibilii fosili din Rusia. Am saluta o discuție serioasă și informată pe tema securității energetice.
Grupurile anti-fracking contribuie la creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile pe care dezvoltarea gazelor de șist o prezintă pentru climă, aer, apă și sănătatea publică. Mișcările sociale, cum ar fi a noastră, trebuie să joace un rol-cheie în cultivarea dezbaterii publice cu privire la viitorul climei europene, al politicilor de emisii reduse de carbon și de mediu. Principiul precauției, principiul acțiunii preventive, principiul “poluatorul plătește”, sunt scrise în Tratatul de la Lisabona. Conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului și combaterea schimbărilor climatice sunt obiectivele cheie ale UE.
Etichetarea mișcării anti-fracking europene ca fiind infiltrată de agenți ruși, subminează dezbaterea publică legitimă cu privire la riscurile și impactul fracturării hidraulice și subminează instituțiile noastre democratice, pe care NATO trebuie să le apere.
Aceasta nu este prima dată când am fost acuzaţi de a fi spioni Gazprom sau “de lucru contra intereselor publice ale statului”. Nu vom mai tolera o defăimare sau incriminare a muncii noastre importante. Dacă există într-adevăr grupuri care se opun fracturării hidraulice și care lucrează în secret cu Rusia, împotriva intereselor cetățenilor europeni, am dori, de asemenea, să știm care sunt acestea.
Prin urmare, așteptăm cu nerăbdare să primim dovada acuzațiilor dumneavoastră. Sau scuze publice.

Cu stimă,
Mai multe grupuri, active în mișcarea anti-fracking europeană, susțin conținutul acestei scrisori deschise:

Food & Water Europa

BI lebenswertes Korbach & BI Fracking freies Hessen, Germania

Schaliegasvrij, Olanda

Ecologistas en Accion, Spania

Heaven Or sHell, Suedia

Les Amis de la Terre / Friends of the Earth, Franţa

Activişti fără Frontiere

Climaxi, Belgia

Friends of the Earth, Scoția

Koalice Stop HF, Republica Cehă

Asociaţia “România fără Ei” şi Asociaţia „Mişcarea de Rezistenţă din Pungeşti”, România
ATTAC, Franța

Fracking Free Ireland – Brussels

Susţinută de Josh Fox (Gasland), Statele Unite ale Americii

(Sursa: stopfracturare.ro)

stopfracturare.ro-logo

_____________________________________________

* Scrisoarea deschisă poate fi semnată aici (necesită cont gmail)

_____________________________________________

Semnaţi Petiţia către Parlamentul României pentru interzicerea fracturării hidraulice în ţara noastră aici

One response to “Antifracking: Reacţie la afirmaţiile Secretarului General al NATO

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: #Ţărănista: despre Ponta, Dragnea & PSD. Rezumat 2011-2016 | Ţărănista. Blog de naţional-ţărănistă în spiritul lui Maniu şi Mihalache

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

NOI SCRIEM. TU VINZI!

Servicii Scriere Continut

Filozoful anarhist din colțul străzii.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: