Scrisoare deschisă către Putin: Nu vă mai opuneți reunificării!   1 comment

Scrisoarea Consiliului Unirii de la Chișinău  adresată lui Vladimir Putin, prin care i se solicită să nu se mai opună eforturilor unioniste românești de pe ambele maluri ale Prutului: „Rusia încearcă să folosească problema transnistreană și învrăjbirea interetnică pentru realizarea în Moldova și în zonă a planurilor sale politice și militaro-strategice. Da, domnule Președinte, apărați-vă interesele, însă nu pe seama statului și a poporului nostru. Nu ne impuneți voința Dumneavoastră, pentru că nu veți reuși să ne abateți de pe calea aleasă, de integrare europeană și de unificare cu poporul român, – este dreptul nostru suveran de a ne decide soarta”

Domnule Președinte,

Știm că Dumneavoastră, conducând ani la rând Federația Rusă, vă iubiți mult țara și poporul, vorbiți cu mândrie de Rusia și de cetățenii ei, contribuiți la dezvoltarea social-economică a statului și îi apărați cu fermitate interesele pe arena internațională.

Și noi, cetățenii Republicii Moldova, ne iubim statul și căutăm metodele prin care să dezvoltăm cât mai bine – sub aspect social-economic – societatea, să îi garantăm securitatea reală și să asigurăm drepturi democratice și bunăstare fiecărui cetățean, indiferent de apartenența etnică.

Istoria a dispus astfel încât Basarabia – cea mai mare parte a căreia constituie astăzi Republica Moldova – să fie anexată, în anul 1812, la Imperiul Țarist Rus. Pe 28 iunie 1940, Basarabia a fost reocupată de Uniunea Sovietică. Regimurile imperial, stalinist și comunist au dezmembrat Basarabia, au exterminat și deportat sute de mii de oameni. Noi, basarabenii români, am fost lipsiți de limba maternă, dorindu-se marginalizarea sau chiar exterminarea noastră etnică pentru totdeauna. În aceste tragedii, rolul principal l-au jucat politicile guvernelor de la St.Petersburg ori de la Moscova. Însă, în pofida tuturor grozăviilor, prin care au trecut generații de români basarabeni, noi am supraviețuit, în acești peste 200 de ani.

Anii scurși după căderea URSS au adus Republicii Moldova suveranitate și independență, insă și noi tragedii și probleme, provocate și înfăptuite deja de Rusia modernă.

Cele mai vădite sunt:

• agresiunea militară rusă, declanșată de Armata a 14-a, împreună cu formațiunile militare separatiste, în anul 1992, contra Republicii Moldova, antrenată într-un război de rezistență națională;

• ocuparea, de facto, de către Federația Rusă, a raioanelor de est ale Republicii Moldova;

• sprijinirea politică, militară, financiară și materială a forțelor separatiste, criminale, mafiote și stalinisto-comuniste din așa-zisa Transnistrie;

• ațâțarea spiritelor separatiste în unele localități din Republica Moldova, populate compact de găgăuzi și de rusolingvi;

• amenințări și șantaj deschis contra Moldovei din partea unor lideri politici și oameni de stat din Rusia, în legătură cu aspirația de integrare în Uniunea Europeană: de la embargo pe livrarea de produse alimentare pe piața rusă până la expulzarea cetățenilor moldoveni care muncesc în Rusia.

Prin aceste și alte acțiuni Rusia încearcă să folosească problema transnistreană și învrăjbirea interetnică pentru realizarea în Moldova și în zonă a planurlor sale politice și militaro-strategice. Da, domnule Președinte, apărați-vă interesele, însă nu pe seama statului și a poporului nostru. Nu ne impuneți voința Dumneavoastră, pentru că nu veți reuși să ne abateți de pe calea aleasă, de integrare europeană și de unificare cu poporul român, – este dreptul nostru suveran de a ne decide soarta.

Spre cunoștința Dumneavoastră, domnule Președinte, cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei de etnie rusă, nu sunt supuși niciunei discriminări ori opresiuni, ci au – fără excepție – drepturi politice egale cu toți. Nu veți găsi în Republica Moldova un moldovean/român care să nu cunoască limba rusă. Din păcate, însă, nu putem spune despre cetățenii rusolingvi că ar cunoaște cu toții limba română. Iar unii dintre ei promovează aici o politică separatistă.

Cum ați fi reacționat Dumneavoastră, domnule Președinte, dacă numeroase formațiuni teritorial-administrative din Rusia (de exemplu, Tatarstan, Daghestan sau cum a fost în cazul Ceceniei) s-ar proclama, brusc, suverane și independente?

Ce ați spune dacă una sau mai multe minorități ar cere în Rusia statut de limbă de stat pe întreg teritoriul Federației Ruse pentru limbile pe care le vorbesc acestea?

Sau cum ați reacționa în situația în care ați afla că în Rusia sunt deputați, miniștri, conducători, funcționari ai organelor centrale și locale ale puterii care nu cunosc limba rusă?

Suntem convinși că ați avea un singur răspuns: că așa ceva este inadmisibil, că este lipsit de logică și că nu poate fi, pentru că ar însemna lipsă de respect față de populația băștinașă și de statul ai căror cetățeni aceștia sunt. Din aceleasi considerente, atare lucruri nu trebuie să se întâmple nici în Republica Moldova.

Vă asigurăm, Domnule Președinte Putin, că nu avem nimic împotriva poporului rus. Avem pretenții și cerințe față de conducătorii și instituțiile de stat din Federația Rusă. De aceea:

  1. VĂ CEREM INSISTENT să încetați promovarea politicii de pe poziții de forță față de Republica Moldova, ca metodă de presiune în legătură cu integrarea europeană, și să renunțați la practicile care sumbinează relațiile politice, economice și culturale dintre statele și popoarele noastre.
  2. VĂ CEREM INSISTENT – conform Acordului ruso-moldovenesc din 1994, precum și conform obligațiilor asumate de Federația Rusă în cadrul Sumitt-ului Ministerial OSCE de la Istanbul, din anul 1999, conform altor decizii, rezoluții, înțelegeri, acte naționale și internaționale, – să retrageți  trupele ruse din raioanele de est ale Republicii Moldova, cu dizolvarea concomitentă a armatei transnistrene și a altor formațiuni militare și paramilitare ilegale, constituite cu ajutorul Rusiei.
  3. VĂ CEREM INSISTENT să încetați sprijinul politic, militar, financiar și material, acordat regimului separatist de la Tiraspol.

Domnule Președinte Putin, dând curs cerințelor noastre, noi, unionistii, ne-am atinge obiectivul de unificare a națiunii române conform dreptului consfințit în Declarația de Independență a Republicii Moldova din anul 1991 și, astfel, ați obține, pe veacuri, prietenia și recunoștința românilor, în general, și a cetățenilor Republicii Moldova, în special. Aceste solicitări nu sunt în doar interesul cetățenilor noștri, care includ și minoritatea rusă, ci și în interesul țării Dumneavoastră. Rusia are nevoie să fie înconjurată de state-prietene, cu care ar trăi în pace și în bună înțelegere. Noi asta o dorim și asta o cerem.

28 iunie 2014

Chișinău, Republica Moldova

Romania mare stema regala

___________________________

UNIFICATION COUNCIL’S OPEN LETTER TO VLADIMIR PUTIN, PRESIDENT OF THE RUSSIAN FEDERATION


28 June 2014 

MR. PRESIDENT,

We know that you, as head of the Russian Federation for many years, love your country and its people, you proudly speak about Russia and its citizens, contribute to its economic and social development, and vigorously defend the interests of your state on the international arena.

We, the citizens of the Republic of Moldova, love our country too and search for ways to improve  social and economic life in our society, as well as guarantee true security and democratic rights and well-being to all our citizens, despite of their ethnic background.

Bessarabia – today, the largest part of it is the Republic of Moldova – has a painful history starting with the 1812 annexation by the Russian Empire. On 20 June 1940, Bessarabia has been occupied again by the Soviet Union. The imperial, Stalinist-communist regimes dismembered Bessarabia, and exterminated and deported hundreds of thousands people.

We, Bessarabian Romanians, were deprived of speaking in our native language, with the goal of marginalizing us or even ethnically destroying us forever. In all these tragedies, the main role has been played by policies of governments either in St. Petersburg or Moscow. Despite all horrors suffered by entire generations of Bessarabian Romanians in over 200 years, we have survived.

The collapse of the USSR contributed to the creation of the Republic of Moldova as a sovereign and independent state, but also to new tragedies and problems, provoked and implemented by modern Russia this time.

Here are some of the most evident facts:

– Russian military aggression conducted by the Russian 14th army, along with separatist military units, against the Republic of Moldova, involved in a war of national resistance;

– de facto occupation of eastern districts of the Republic of Moldova by the Russian Federation;

– political, military, financial, and material support to separatist, criminal, mafia-like and Stalinist-communist forces from the so-called Transnistria;

– fomenting separatism in some parts of Moldova where Gagauz and Russian speakers live in compact communities;

– threats and open blackmailing against Moldova by politicians and state leaders of Russia to prevent its drive towards the European Union: from embargo of food products on the Russian market to expulsion of Moldovan migrant workers from Russia.

Through these and other actions, Russia tries to use the Transnistrian conflict and ethnic hatred to implement its political and strategic military plans in Moldova and in the region. Yes, Mr. President, defend your interest, but not at the expense of our state and people. Do not impose your will because you will not succeed in derailing us from chosen path of European integration and unification with the Romanian people – this is our sovereign right to decide our own fate.

We would like to inform you, Mr. President, that the citizens of the Republic of Moldova, including those of Russian ethnicity, are not subject to any discrimination or oppression, but all have equal political rights, without exception. You will not find a Moldovan / Romanian who does not speak Russian. Unfortunately, however, we cannot say that all Russian-speaking citizens speak Romanian. And some of them promote separatism here.
How would you have reacted, Mr. President, if several administrative-territorial formations in Russia (eg, Tatarstan, Dagestan or as it was the case of Chechnya) would proclaim suddenly their sovereignty and independence?

What would you have said if one or more minorities in Russia would require that their native language to be given the status of official language on the entire Russian Federation’s territory?

Or what would you have reacted if you find out that there are deputies, ministers, leaders, officials of central and local governmental bodies in Russia who do not speak Russian?

We are sure you have one answer: that this is unacceptable, it is illogical and cannot be true, because that would mean disrespect for the majority population and for the state whose citizens they are. For the same reasons, such things should not happen in the Republic of Moldova either.

Rest assured, Mr. President Putin, we have nothing against Russian people. Instead, we have claims and demands from leaders and state institutions of the Russian Federation. Therefore:

1. WE URGE YOU to stop promoting policies against Moldova from the position of force as a method of pressure in relation to its European integration and to quit such practices that undermine political, economic and cultural ties between our countries and peoples.

2. WE URGE YOU – in accordance with the 1994 Russian-Moldovan agreement, as well as in compliance with the obligations assumed by the Russian Federation at the OSCE Ministerial Summit in Istanbul in 1999, and in accordance with other national and international decisions, resolutions, and agreements – to withdraw Russian troops from Moldova’s eastern districts, with concomitant dissolution of the Transnistrian army and other military or paramilitary illegal formations, created with the help of Russia.
3. WE URGE YOU to immediately stop political, military, financial, and material assistance to the separatist regime in Tiraspol.

Mr. President Putin, by satisfying our requirements, we, the unionists, would achieve our goal of unification of the Romanian nation in conformity with the rights stipulated in the Declaration of Independence of the Republic of Moldova, and, therefore, you would get friendship and gratitude for centuries to come of all Romanians, in general, and of the Moldovan citizens, in particular. These requests are not only in the interest of our citizens, including the Russian-ethnic minority, but also in the interest of your country. Russia needs to be surrounded by friendly countries with which to live in peace and understanding. This is what we want and this is what we ask from you.

Chișinău, Republic of Moldova

(Sursa: stiripesurse.ro)

One response to “Scrisoare deschisă către Putin: Nu vă mai opuneți reunificării!

Subscribe to comments with RSS.

  1. Iata ca se poate cere , cu multa recunostinta si intelegere, presedintelui Putin, respectarea Basarabiei cu intreg teritoriul moldovenesc.

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

NOI SCRIEM. TU VINZI!

Servicii Scriere Continut

Filozoful anarhist din colțul străzii.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: