Gheorghe Petrescu: ţărănist „conspirator” arestat pentru deţinerea de „materiale subversive”   2 comments

După scoaterea Partidului Naţional Ţărănesc în afara legii (29 iulie 1947), ţărăniştii şi-au continuat activitatea în ilegalitate, păstrând legătura între ei şi pregătindu-se pentru „venirea americanilor”. Din păcate, jocurile Marilor Puteri erau deja făcute, iar Răsăritul Europei avea să rămână în sfera comunistă şi sub călcâiul URSS-ului până când interesul aceloraşi Mari Puteri avea să se schimbe, în favoarea schimbării regimurilor dictatoriale impuse de tancurile sovietice în Europa de Est.

Dar luptătorii noştri anticomunişti nu aveau de unde şti toate acestea. Ori, chiar de bănuiau, nu au abandonat niciodată speranţa de a stârpi cancerul străin inoculat în carnea Ţării, împotriva căruia au luptat cu toate mijloacele, de la cuvânt până la arme.

Ţărăniştii, cum am spus, s-au regrupat clandestin, organizând „şedinţe conspirative”, în care analizau situaţia internă şi externă, posibilităţile de răsturnare a regimului criminal, refacerea şi reunirea forţelor democratice (PNŢ, PNL, PSDI). Aveau să plătească scump pentru asta.

Însă hărţuirea ţărăniştilor începuse încă dinainte de dizolvarea PNŢ, oficializată la 29 iulie 1947  Forţele de represiune ale regimului funcţionau eficient pentru încriminarea exponenţilor democraţiei interbelice, pentru lichidarea „conspiratorilor”.

Unul dintre „conspiratorii” ţărănişti a fost Gheorghe Petrescu, preşedinte al Organizaţiei PNŢ Prahova, membru în Delegaţia Permanentă a PNŢ-Maniu, arestat la 1 iulie 1947, în urma unei percheziţii efectuate de Poliţia regimului bolşevic. La percheziţie, în casa acestuia s-au găsit mai multe „materiale subversive”, printre care: o pagină cu versuri injurioase la adresa guvernului, o însemnare purtând titlul Tâlcul modificărilor procedurii de judecată a criminalilor de război, un manifest cuprinzând „declaraţiile făcute presei străine de dl. Iuliu Maniu„, câteva cuvinte scrise de Ion Antonescu în Cartea de aur a Spitalului 305 din Cotroceni (un apel către refugiaţii români din Transilvania de Nord-Est, însoţit de îndemnul: Se va da din mână în mână, numai la români), precum şi manifestul intitulat Români şi românce, semnat de generalul Nicolae Rădescu, fost prim-ministru.

Mai jos vă prezint ultimele două documente enumerate, care au atârnat cel mai greu în arestarea lui Gheorghe Petrescu, ce avea să fie condamnat (în 1950) la cinci ani de închisoare corecţională, cu pierderea unor drepturi:

1. Apelul mareşalului Ion Antonescu către refugiaţii români din Transilvania de Nord-Est* (1941):

Marele Cartier General, Tiraspol, 12 septembrie 1941

Apelul ardelenilor refugiaţi freamătă viu în conştiinţa românilor de pretutindeni. Repet cu tărie credinţa pentru care azi toate virtuţile Neamului luptă: Nici o brazdă românească nu se uită. Nici o umilinţă nu va rămâne nerăzbunată. Jertfele de la Odessa nu sunt numai pentru graniţa răsăriteană, ci pentru împlinirea tuturor drepturilor şi năzuinţelor neamului. Eu trăiesc pentru pregătirea acestei împliniri.

________

Notă: * Transilvania de Nord-Est se găsea sub ocupaţie horthystă, în urma Dictatului de la Viena (1940).

2. Manifestul către Români şi Românce al generalului Rădescu (1947)

[Egipt], Alexandria, [martie] 1947

Români şi românce,

După alarma pe care, cu sufletul sfâşiat, am dat-o în noaptea de 24 februarie 1945 împotriva uneltirilor criminale ale comuniştilor, nu mi s-a mai prezentat prilejul până astăzi să-mi pot spune cuvântul.

Ţinut cu porţile sub lacăt şi păzit cu străşnicie de zbirii „patrioţi” în tot timpul cât am rămas în Ţară – iar în pribegie fiind fără vreo posibilitate de-a păstra legătura cu voi, întrucât toate mijloacele îmi erau retezate de mafia roşie ce stă la pândă –, glasul a trebuit să-mi rămână mut vreme de mai bine de doi ani.

În toată această trecere de vreme, lungă ca nesfârşitul, câtă chinuitoare suferinţă pe voi cei rămaşi acolo, în ghearele celei mai neînduplecate şi sălbatice tiranii! Dar, şi câtă mândrie şi ce binefăcătoare hrană sufletească pentru noi, cei plecaţi să ducem lupta de dincolo de hotare, când ne ajunge vestea despre înălţătoarea, nezdruncinata voastră rezistenţă împotriva încercării de sugrumare a sufletului românesc!

Cu toate asupririle fără seamă, cu toată urgia dezlănţuită asupra voastră de către gâzii venetici, cu toată mizeria abătută asupra Ţării ca o supremă încercare din partea lui Dumnezeu a virtuţilor Neamului nostru – dar şi ca o pedeapsă, poate, fiindcă am lăsat să ne fie  batjocorit pământul de către liftele străine aflate în fruntea celor ce-şi zic „F.N.D.-işti” – nimic nu a putut clinti nici curajul, nici credinţa voastră. În ciuda acestor cumplite suferinţe, poporul n-a lăsat să-i fie frântă cerbnicia şi, fără să plece capul, suportă cu măreaţă bărbăţie loviturile ce-i vin din două părţi: atât de la acel ce credea că-şi poate vedea acum împlinit visul de veşnică atotputernicie asupra noastră, cât şi din partea slugii care se sileşte să-şi întreacă stăpânul în asuprire.

În altă parte a lumii se vede o astfel de minune? Care alt neam se poate mândri cu o mai înverşunată apărare a drepturilor lui sfinte?

Frate român, nu te abate din drum şi descreţeşte-ţi fruntea! Răbdarea ta, cu nici o alta asemănătoare, nu o vei mai duce mult timp în spate. Ceasul dezrobirii de sub jugul comunist, pentru a cărui scuturare ai făcut atâtea jertfe, s-a apropiat. Nelegiuiţii care te-au adus în sapă de lemn; care de atâta amar de vreme pângăresc un pământ sfânt pentru noi, dar pe care ei vor să-l înstrăineze cu totul; care necinstesc şi râd de tot ce Neamul nostru are prins, cu rădăcini adânci în sufletul lui, – vor fi în scurtă vreme puşi pe fugă din stăpânirea în care, cu sprijin străin şi împotriva voinţei tale, au fost înscăunaţi.

Marile Puteri, care luptă pentru mai binele întregii omeniri, ne cunosc toată durerea; iar gândul lor este la aflarea celor mai potrivite mijloace de a face să ia sfârşit cât mai curând

Prinzând însă nădejde, să nu ne pierdem cumpătul. Dacă raza de lumină spre drumul care va schimba soarta începe să ne pătrundă în suflet, e bine să ne păstrăm întreaga grijă ca puterea cu care am ţinut până acum piept duşmanului să nu slăbească. Dimpotrivă, să ne mărim şi mai mult încordarea, astfel ca să fim în stare a înfrunta orice întâmplare. Nu trebuie să scăpăm nici o clipă din minte că s-ar putea ca acei sub a căror urgie vieţuim de doi ani, – şi care ne-au secătuit până într-atâta de tot ce am avut, încât ne-au transformat în cerşetori ai lumii, într-o ţară din al cărei belşug se împărtăşeau până acum şi alţii – să facă, înainte de a se scufunda în adâncul iadului din care au ieşit, o încercare deznădăjduită de a nu scăpa prada din gheare.

În vederea nevoiei în care ne-am afla de-a înfrunta o astfel de încercare, trebuie să fim găsiţi în aşa chip oţeliţi, încât dârzenia noastră să fie în stare de-a zdrobi înverşunarea fioroşilor asupritori.

Români şi românce,

Trăim clipa hotărâtoare a Neamului nostru: iată ceea ce nu trebuie să uite nici unul dintre noi. Până în ziua izbăvirii, nici un alt gând să nu-şi găsească loc în mintea noastră, afară de acela al ieşirii din robie.

De la mic la mare, strângeţi rândurile. Făuriţi un mănunchiu puternic, ca un zid care să constituie SCUTUL PATRIEI, de care să se sfarme asaltul disperat al celor ce încearcă să ne răpească dreptul de a stăpâni în casa noastră.

Tineret, nădejde de mâine a Ţării, stai neclintit la post de onoare. Poate să-ţi revină şi de data aceasta îndatorirea să iei greul în piept. Cu arma la picior, stai de veghe.

Dumnezeu cu noi!

Trăiască România!

Trăiască Regele!

General Adjutant,

Nicolae Rădescu

_________________

Sursă: Petre Ţurlea, Partidul Naţional Ţărănesc. Tentative de reînfiinţare după 1947, Editura Historia, Bucureşti, 2007

Rezistența PNȚCD

2 responses to “Gheorghe Petrescu: ţărănist „conspirator” arestat pentru deţinerea de „materiale subversive”

Subscribe to comments with RSS.

  1. Aceeleasi indemnuri sunt valabile si astazi. Asta este marea noastra rusine !

  2. Pingback: Gheorghe Petrescu: ţărănist “conspirator” arestat pentru deţinerea de “materiale subversive” – gagaradu

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

NOI SCRIEM. TU VINZI!

Servicii Scriere Continut

Filozoful anarhist din colțul străzii.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: