Blogul Ţărănista la 5 ani (3). Vocea Rezistenţei PNŢCD   7 comments

#Ţărănista

În vreme ce Victor Ciorbea abandona „PNŢCD neoficial”, practic decapitându-l prin lovitura de graţie reprezentată de plecarea sa la PNL, pe listele căruia avea să candideze şi să devină senator, lua naştere Grupul de Rezistenţă din PNŢCD, în august 2012. Un grup de circa 100 de ţărănişti – membri „oficiali” şi „neoficiali” şi simpatizanţi ai PNŢCD – decişi să lupte, după puterile lor, pentru debarcarea imposturii de la conducerea partidului, să se constituie într-o portavoce a membrilor de rând şi un nucleu de acţiune pentru ţărănişti, reuniţi deja de câţiva ani într-o mişcare de rezistenţă ce se opunea conducerii „oficiale” a lui Pavelescu.

Obiectivele Grupului de Rezistenţă sunt:

1. Eliminarea stării de confuzie în rândul opiniei publice, dar și al membrilor PNȚCD, induși în eroare de diverși „lideri”, cu privire la situația reală a partidului

            În acest scop – şi pentru că, practic, ţărăniştii „neoficiali” sunt ignoraţi de presa „mainstream” (prietenii ştiu de ce), am adunat pe blogul Ţărănista comunicate ale „PNŢCD neoficial„, ale Senatului Partidului şi ale Comisiei Interimare de Conducere  şi ale Asociaţiei Clubul Naţional Ţărănist-PNŢCD, precum şi articole, ştiri şi comunicate referitoare la PNŢCD „oficial şi juridic” condus de Aurelian Pavelescu

De asemenea, am creat pagina de Facebook a Grupului de Rezistenţă din PNŢCD, ce a adunat până azi peste 3000 de fani, pagină care adeseori ne-a adus o vizibilitate uriaşă – audienţe de mii, uneori zeci de mii de vizitatori la o singură postare (pentru care vă mulţumim tuturor!), atingând şi chiar depăşind uneori şi 200.000 reach într-o singură săptămână. Iar blogul Ţărănista s-a aflat de cele mai multe ori în topurile web mult deasupra oricăror site-uri / bloguri oficiale sau neoficiale administrate de ţărănişti, fie aceştia juridici sau nu. Cu un rang de pagină (pagerank) variind între 3 şi 7 (în condiţiile în care puţine site-uri mari şi importante sar de 7, iar site-ul oficial al partidului oficial e la 0), cu un domain authority de până la 95, blogul Ţărănista s-a menţinut permanent pe locuri bune şi foarte bune în topurile web.

Cu alte cuvinte, Rezistenţa PNŢCD şi-a făcut foarte bine treaba şi a ajuns la publicul său ţintă, care a fost informat în timp util asupra situaţiei din PNŢCD, asupra declaraţiilor liderilor şi ştirilor importante pe acest segment.

2. Comunicarea efectivă, eficientă, transparentă și rapidă în rândul organizațiilor și, mai ales, în rândul membrilor simpli ai PNȚCD.

Am reuşit în acest răstimp să punem la punct şi să exploatăm un sistem optim de comunicare, prin intermediul platformei Facebook. Nu am uitat, desigur, comunicarea pe e-mail şi cea telefonică – aproape abandonată azi, dar extrem de importantă pentru contactul uman. De asemenea, blogul Ţărănista s-a constituit, în timp, într-o adevărată platformă de comunicare pentru ţărănişti, beneficiind de o popularitate mai mult decât satisfăcătoare (având în vedere lipsa oricăror resurse) – atât printre ţărănişti, cât şi în general, în clasificările instrumentelor de statistici web:

– în primul rând, blogul Ţărănista este un blog foarte interactiv: la un total de 396 de articole a înregistrat 1200 de comentarii – deci o medie de circa 3 comentarii/articol (cu mult mai mare decât a unor site-uri mult mai mari şi în orice caz peste toate site-urile ţărăniste); din cele aproape 400 de articole, în jur 150 sunt urmărite de utilizatori (aceştia s-au abonat pentru a primi pe e-mail actualizări referitoare la comentarii); toate acestea arată faptul că vizitatorii site-ului sunt deosebit de interesaţi, şi, mai ales, activi, comunicând prin intermediul acestui blog şi totodată exprimându-şi opiniile pe care nu le pot împărtăşi în altă parte;

– în al doilea rând, aceste aproape 400 de articole beneficiază de peste 80.500 de vizualizări totale (cam 1340/lună, cu o medie de 3 vizualizări lunare/articol), efectuate de către 32.400 de vizitatori (540 unici/lună, care citesc, în medie, 2,5 articole lunar). Pentru un site „măreţ”, aceste cifre sunt extrem de mici. Dar pentru un blog mic, cu circa 1300 de urmăritori, un site de nişă, neactualizat permanent, întreţinut de o singură persoană cu disponibilitate de timp foarte restrânsă, este o realizare: din totalul abonaţilor (printre care se numără câteva sute bune de ţărănişti), aproape jumătate urmăresc blogul regulat – ceea ce a făcut din blogul Ţărănista un „canal de ştiripentru o nişă de public care, practic, nu se regăseşte altundeva pe Internet.

Iată, aşadar, că Grupul de Rezistenţă şi-a îndeplinit cu succes şi acest al doilea obiectiv: comunicarea eficientă, rapidă şi transparentă între membrii şi simpatizanţii PNŢCD.

 3. Inițierea de acțiuni în scopul demascării și „debarcării” din PNȚCD a imposturii începute de ex-președintele PNȚCD Marian Petre Miluț și continuate de „moștenitorul” acestuia, Aurelian Pavelescu.

Povestea e lungă aici. Cred că este destul de menţionat că membrii Rezistenţei PNŢCD au demascat constant în spaţiul public impostura Pavelescu, atât prin comunicate, cât şi prin campanii de semnături sau proteste la sediul PNŢCD. Pe blogul Ţărănista veţi regăsi amănunte despre aceste acţiuni aici: Pavelescu nu reprezintă PNŢCD.  Doar câteva exemple:

Protest la sediu şi campanie de strângere de semnături pentru demisia lui Pavelescu în urma declaraţiei sale iresponsabile privind tragicul eveniment de la Clubul Colectiv

Comunicat faţă de declaraţia lui Pavelescu privitoare la tragedia din clubul Colectiv 

Protest faţă de decizia lui Pavelescu de a vinde sediul istoric al PNŢCD din Str. Georges Clemenceau

Campania Membrii PNŢCD se delimitează de Aurelian Pavelescu – strângere de semnături şi proteste

4. Protestul permanent față de hotărârile nedrepte din Justiție referitoare la PNȚCD, prin participare la toate procesele care privesc partidul și luări de poziție publice în această privință. 

În ultimii 8 ani, am fost prezenţi în sălile de judecată, susţinând „PNŢCD neoficial”. De asemenea, în grupul de pe Facebook am ţinut situaţia la zi a proceselor şi am comunicat-o membrilor.

5. Inițierea de acțiuni civice și politice pe teme de interes național, păstrând și ducând mai departe tradiția marilor noștri înaintași țărăniști, sub semnul principiilor PNȚCD: DEMOCRAȚIE, MORALĂ CREȘTINĂ, PATRIOTISM LUMINAT, DREPTATE SOCIALĂ.

Comunicatele noastre le regăsiţi tot pe blogul Ţărănista, aici 

Acţiunile Grupului de Rezistenţă din PNŢCD se regăsesc în pagina Acţiuni.

Pe lângă cele  amintite mai sus (obiectivele 1-4), Grupul de Rezistenţă din PNŢCD a avut până în prezent 3 linii principale de acţiune, şi anume:

Ţărănista, alături de Grupul de Rezistenţă din PNŢCD, a participat la mitinguri, marşuri şi proteste, a promovat şi popularizat diverse acţiuni şi evenimente, despre care puteţi afla răsfoind acest blog.

De pildă, pe 8 septembrie 2013, când peste 20.000 de oameni mărşăluiau în Capitală împotriva proiectului criminal de la Roşia Montană şi toate televiziunile româneşti ignorau ştirea, m-am „înarmat” cu umilul meu Nokia 300, am filmat marşul şi l-am încărcat pe youtube chiar în seara aceea:

 

De asemenea, Ţărănista a fost alături de Diaspora, în noiembrie 2014

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, blogul Ţărănista a fost singurul site ţărănist care a urmărit cu consecvenţă două evenimente cruciale în 2014:

Centenarul Corneliu Coposu – numai pe blogul Ţărănista găsiţi materiale legate de toate evenimentele care au marcat 100 de ani de la naşterea Seniorului, la care se adaugă câteva articole special dedicate (puteţi vizualiza toate materialele legate de centenar aici)

Aniversarea a 25 de ani de la Revoluţia din 1989 – seria de articole Revoluţia română la un sfert de veac  este unica de acest fel pe nişa site-urilor ţărăniste (citiţi toate articolele aici).

De altfel, blogul Ţărănista nu este unic doar sub aceste aspecte. În vreme ce unii făceau declaraţii bombastice sau mai puneau de un proces „PNŢCD versus PNŢCD”, Ţărănista publica aici materiale privind doctrina şi istoria partidului sau ieşea în stradă pentru democraţie, pentru drepturile omului, pentru apărarea patrimoniului naţional. Dar despre toate acestea, altădată. Probabil în următorul articol legat de aniversarea de 5 ani a acestui blog.

Rezistența PNȚCD

Anunțuri

7 responses to “Blogul Ţărănista la 5 ani (3). Vocea Rezistenţei PNŢCD

Subscribe to comments with RSS.

  1. Victor Ciorbea, este un tradator, mai mare decat Iliescu, Basescu, Iohannis, Ciolos si alte bestii malefice criminale. Victor Ciorbea, acuma in loc de Avocat al Poporului este Avocatul mafiotilor criminali care isi bat joc de noi de romani si Romania.

    Apreciază

  2. Respect Cristina, respect Țărănista, respect Grupul de Rezistenţă! 🙂 Am avut onoarea să cunosc personal o bună parte din membrii acestui grup! Oameni de totată isprava, de a căror calități dar și naivitate, lipsă de experiență „politică”, au profitat din plin, unii așa ziși politicieni, pentru atingerea obiectivelor mercantile personale! O parte din sufletul meu a rămas și va fi veșnic alături de voi! La mulți ani in on-line dar și în „politica reală”! Am onoarea! 🙂

    Apreciază

  3. Deci,deruta provocata de manipulare si înfiltraree ,continua.De fapt ,denumirea „rezistenta PNTCD”,nu pare atragatoare.Ziceti-i altfel…De exemplu „adevaratul PNTCD”…,dar si asa e tot o denumire ,care continua ceva „Început ” ,sau reînceput,atunci ,în 1990 ,cu stângul.Cum a fost posibil,ca acel Ciorbea,omul sistemului comunist,sa fie ales presedinte?Asa a început manipularea.Nu ma mir ca oamenii sunt dezorientati.In tara noastra e „democratie originala” Mare noroc ,ca suntem in NATO si EU..Altfel,cine stie ce s-ar petrece.
    Sa spunem adevarul…sa mobilizam oamenii în directii potrivite..De exemplu ,crestera economica,cresterea nivelului de viata.îmbunatatirea procesului educational si de învatamânt,eliberarea de manipulare si „agatati”,reindustrializarea…Sunt multe de reparat.Mult succes.

    Apreciază

    Dr.Ing.-L.L.M.Samarescu Dan-Florian
    • Domnule Samarescu,
      La momentul înfiinţării Grupului de Rezistenţă, marea majoritate a „adevăratului PNŢCD” erau reuniţi deja de câţiva ani într-o mişcare de rezistenţă ce se opunea conducerii „oficiale” a lui Pavelescu. Aşa că denumirea a venit de la sine.
      Denumirea de „PNŢCD autentic” (sub care s-au reunit ţărăniştii „nejuridici”) a cam fost compromisă de Ciorbea. Cât despre alegerea acestuia ca preşedinte PNŢCD… situaţia era foarte complicată în partid, certurile – mari, taberele – multe. Ciorbea a întrunit acordul unei mari majorităţi din mai toate taberele – inclusiv a lui Pavelescu, cu care urma să facă un congres comun. În fine… povestea e lungă… Pentru mai multe detalii şi lămuriri, vă recomand două articole de pe acest blog:
      – PNȚCD – o radiografie: 2008-2011 – aici: https://taranista.wordpress.com/2011/09/26/pntcd-–-o-radiografie-2008-2011/
      – PNŢCD – o cronologie post-decembristă – aici: https://taranista.wordpress.com/2014/04/02/pntcd-o-cronologie-post-decembrista/
      Toate cele bune!

      Apreciază

  4. Cinci ani, or fi multi, or fi putini…..,nu prea stiu, cert este ca trebuie sa scapam DEFINITIV de acest virusul pavelescu, cel care a avut sarcina sa ne distruga partidul. In parte a reusit prin minciuna atat prin intermediul calculatorului, cat si in salile de judecata. Dar iata ca acum incepe sa se faca lumina. Avem dreptatea de partea noastra.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Filozoful anarhist din colțul străzii.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: