În ziua dezvăluirii testamentului Seniorului, timpul nu a avut răbdare, a fost prea scurt pentru a cuprinde toate discursurile pregătite cu emoţie pentru celebrarea marelui Om.
(Cuprinsul testamentului şi video de la eveniment aici)
Tudor Dunca (Sursă foto: Facebook)
Mai jos vă prezint o astfel de cuvântare pregătită pentru acest eveniment: cea a domnului Tudor Dunca – fost deputat din partea PNŢCD, fost ambasador al României în Germania (1997-2000) – care a publicat acest „discurs nerostit” pe Facebook. În spiritul acestui discurs, îndrăznesc să lansez o întrebare suplimentară la cele de mai jos, care evocă ipotetice situaţii ale unei istorii contrafactuale: ce ar fi fost dacă Seniorul Coposu nu s-ar fi născut?
Prea Sfinția Voastră, cucernici părinți, stimați invitați,
Consider un privilegiu faptul de a-l fi cunoscut pe Corneliu Coposu și sunt onorat că am fost menționat în testamentul său politic, recent descoperit.
M-am gândit să evoc personalitatea de excepție a lui Corneliu Coposu folosind o metodă mai puțin obișnuită și anume apelând la ceea ce se numește „istorie contrafactuală”. Este vorba de o formă a istoriografiei care încearcă să răspundă la întrebări de tipul „Ce s-ar fi întâmplat dacă?” De ex. cum ar fi fost istoria omenirii dacă Alexandru cel Mare ar fi fost ucis în prima luptă majoră cu perșii, sau dacă Napoleon ar fi câștigat bătălia de la Waterloo.
În cazul nostru, aș vrea să vă propun următoarele întrebări:
1. Cum ar fi fost dacă în România nu s-ar fi instaurat dictatura comunistă? Desigur, acest scenariu nu era f. probabil, în contextul raportului de forțe dintre Aliați la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Dar dacă totuși s-ar fi întâmplat așa ceva, eu l-aș fi văzut pe Corneliu Coposu avansând în ierarhia PNȚ (știm că avea aprecierea lui Iuliu Maniu și cunoaștem deosebitele sale calități personale) și mi-l imaginez devenind prim-ministru al unei Românii monarhice și democrate, undeva în anii ’60 . Ce mare contrast ar fi fost față de „domnia” sinistrului cizmar ratat, semi-analfabet și paranoic de la Scornicești! Cu siguranță, România ar fi arătat azi cu totul altfel!
2. A doua întrebare este cumva opusă întrebării anterioare: Ce s-ar fi întâmplat în cazul în care C. Coposu ar fi murit înainte de decembrie 1989? Perioada lungă în care a fost închis și tratamentul inuman la care a fost supus ar fi făcut posibilă această ipoteză. Un răspuns plauzibil la această întrebare este că România s-ar fi aflat azi într-o zonă gri, între Est și Vest, având un statut asemănător cu Republica Moldova, sau cu statul Belarus.
Fără îndoială, Corneliu Coposu nu a fost singurul partizan al orientării noastre către Occident, dar a fost cu siguranță, după dec. 1989, omul politic cel mai hotărât în această privință și cu cea mai mare autoritate și influență. Să nu uităm că, în aprilie 1991, președintele de atunci I. Iliescu se grăbea să semneze tratatul cu URSS!
3. În al treilea rând, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Seniorul ar fi trăit și după 1996, anul în care forțele democratice au obținut victoria în alegeri.
Vârsta nu ar fi fost un impediment, ca dovadă, f. recent, în Malaezia, alegerile au adus în postul de prim-ministru un politician în vârstă de 93 de ani!
Oricare ar fi fost postul ocupat de Corneliu Coposu în acea situație ipotetică, eu sunt convins că autoritatea deosebită de care se bucura, viziunea politică și fermitatea sa morală ar fi contribuit la evitarea unor derapaje și că în final, PNȚCD ar fi rămas un partid parlamentar important, iar situația politică a României ar fi fost azi cu totul alta, mult mai echilibrată.
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, consider de datoria mea să mai spun un lucru care este mai puțin cunoscut, sau dacă e cunoscut este ignorat de unii dintre concetățenii noștri.
Este vorba de apartenența lui C. Coposu la Biserica Greco-catolică, la care a aparținut de altfel și Doina Cornea, altă personalitate marcantă, trecută de curând la cele veșnice. Așa cum greco-catolici au fost și Simion Bărnuțiu, dr. Ion Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu și mulți alții, care nu trebuie deloc uitați în Anul Centenarului!
În 1949, în închisoare, C. Coposu a fost întrebat despre confesiunea sa religioasă. Răspunsul a fost, „greco-catolic”. I s-a spus că acest cult nu mai există. „Treceți-mă atunci ca musulman”, a răspuns C. Coposu, cu umorul care nu l-a părăsit nici în acele clipe grele.
Doamnelor și domnilor, de curând un „prieten” (în ghilimele, subliniez) mi-a spus cu o insolență vecină cu grosolănia, că după părerea lui, rolul Bisericii Greco-catolice s-ar fi încheiat în 1918. Adică desființarea Bisericii Greco-catolice, la ordinul lui Stalin, la 1 decembrie 1948 (data nu a fost aleasă întâmplător!) ar fi fost un act justificat. Activitatea și prestigiul unor personalități ca Doina Cornea și Corneliu Coposu infirmă, fără dubii, această mizerabilă și în același timp inutilă, afirmație.
Ar fi trebuit să se afle aici, printre noi, (motive de familie au împiedicat sosirea sa la București), o personalitate față de care îmi exprim întreaga dragoste și prețuire. Este vorba de preotul ortodox Ioan Ghiurco din Sălaj, care a ridicat, cu mari eforturi, o uriașă, minunată catedrală în Zalău. Părintele Ghiurco a trecut pe iconostas, alături de alți eroi ai neamului românesc, pe Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu.
Am aflat că, întrebat despre prezența celor 3 greco-catolici pe iconostas (a fost chiar admonestat, se pare) părintele a răspuns: „Aceștia au fost adevărați stâlpi ai neamului românesc!”. Exemplu este părintele Ghiurco, pentru noi toți, de curaj, patriotism și ecumenism!
Dragi prieteni, am sărbătorit de curând Înălțarea Domnului, care este, în mod tradițional, ziua eroilor neamului. Să cinstim pe Corneliu Coposu și pe Doina Cornea, alături de ceilalți, numeroși eroi, „adevărați stâlpi ai neamului românesc”, fie ei ortodocși, greco-catolici sau de altă confesiune.
Vă mulțumesc pentru atenție!
Pingback: Testamentul politic al lui Corneliu Coposu. Revista presei online | Ţărănista