#TestamentCoposu. Co-ostenitorii   Leave a comment

Mărturisesc că, pentru mine, recent-dezvăluitul Testament al Seniorului Coposu nu constituie o revelaţie şi cred că ar fi cu totul ipocrit ca, din postura de ţărănist(ă) de când te ştii să ai brusc o epifanie privitoare la crezurile şi principiile Seniorului, în momentul citirii Testamentului său. Coposu face, în acest testament, un rezumat al crezurilor şi credinţelor sale ce s-au reflectat întotdeauna în cuvintele, atitudinile, scrierile şi, mai ales, în faptele sale dintotdeauna. Să ai nevoie, ca ţărănist(ă) (şi, de fapt, nu numai ca ţărănist, ci şi ca om de bună credinţă, care doreşte să se implice în făurirea unui viitor mai bun pentru ţara asta), să ai nevoie, zic, de nişte rânduri aşternute explicit pe o hârtie de însuşi Corneliu Coposu ca să „descoperi” sau să înţelegi legatul lui cred că este de-a dreptul ruşinos.

Pe de altă parte, având în vedere vicisitudinile vieţii politice româneşti, în general, şi cele ale PNŢCD, în particular, de după moartea lui Coposu  (şi mai ales din ultimii ani), un observator din afară ar putea trage concluzia că ţărăniştii vor fi aşteptat în tot acest răstimp acest Testament ca să se dumirească ce Doamne-iartă-mă să facă cu partidul lăsat moştenire de Senior…

Mi-aş dori să mai pot fi optimistă, ca să pot spera ca acest testament să schimbe ceva. Din păcate, nu cred că se va întâmpla ceva semnificativ în spiritul transmis de Coposu şi prin această hârtie. Dacă urmaşii lui Coposu l-ar fi înţeles vreodată pe acesta, dacă i-ar fi înţeles crezurile, idealurile şi năzuinţele, partidul lui Maniu şi Coposu nu ar fi ajuns niciodată în starea jalnică în care se află astăzi. Şi, în orice caz, nu le-ar fi trebuit „moştenitorilor lui Coposu” un testament olograf al Seniorului pentru a pune osul la treabă în spiritul transmis de acesta.

Nu am fost surprinsă – şi cred că nimeni nu a fost – nici de numele pe care Coposu le-a menţionat în Testamentul său. Era firesc ca Seniorul să-şi exprime recunoştinţa faţă de persoanele ce i-au stat alături la bine şi la greu (Ion Diaconescu, Şerban Ghica, Mihai Barcan, dr. Michael Baican). Era firesc să-şi exprime speranţele legate de tinerii pe care şi i-a apropiat şi de a căror carieră a fost preocupat – Ion-Andrei (Ionuţ) Gherasim, Costin Borc, Ionuţ Muntean – precum şi simpatia faţă de tinerii parlamentari ai PNŢCD (Sorin Lepșa, Ioan Mureșan, Tudor Dunca, Constantin Dudu Ionescu, Remus Opriș „și ceilalți”; printre aceşti „ceilalţi” îmi îngădui să enumăr aici alţi câţiva parlamentari ţărănişti care aveau în jur de 40 de ani în 1990 şi pe care i-am găsit pe site-urile Parlamentului: Viorel Pavel, Corneliu Sturza Popovici, Ion Florian Angelo, Neculai Ovidiu Marcu, Tiberiu Vladislav). Era firesc, de asemenea, ca domnul Coposu să-şi exprime şi credinţa în împrospătarea forţelor partidului: „Cred că forțele partidului trebuie împrospătate prin integrarea unor valori de necontestat”, menţionând şi în acest sens câteva nume: „Emil Constantinescu, George Șerban, Laurențiu Ulici, Doctor Nae Constantinescu, Romulus Rusan„.

Firesc era ca Seniorul să amintească şi de „devotamentul sincer” al celor de la secretariat, pe ale căror „muncă, încredere și afecțiune” s-a sprijinit: „Mihaela, Cristina, Cristinica, Nadia, Felicia, Mircea, Costică” – faţă de care, de asemenea, Seniorul îşi exprimă recunoştinţa.

Pentru că veni vorba despre personalul de la secretariat, trebuie să fac aici o menţiune importantă, pentru că am început să primesc pe Facebook mesaje de felicitare pe care nu le merit: nu am nici o legătură cu Cristina sau Cristinica pe care domnul Coposu le aminteşte în Testamentul său. În decembrie 1989 abia împlinisem 16 ani. Membră deplină a PNŢCD aveam să devin abia la câteva luni de la majorat, în 1992. Eram, aşadar, mult prea tânără pentru a face parte din secretariatul dlui Coposu. M-am numărat, în schimb, printre acei mulţi tineri anonimi care distribuiau fluturaşi şi afişe electorale, participau la mitinguri şi întruniri sau, ulterior, strângeau semnături pentru partid pe stradă. În 1996, după alegerile câştigate de CDR, m-am numărat printre cei care au făcut pasul înapoi, la „ordinul” bunicului meu – datorită căruia mă înscrisesem şi activam în PNŢCD – şi care mi-a zis atunci: „noi ne-am făcut datoria, acum să-i lăsăm pe oamenii ăştia să-şi facă treaba”. Evident, nu-mi aduc aminte cuvintele lui exacte, dar ideea era să nu profităm în vreun fel de vreun avantaj oarecare doar pentru că puseserăm umărul, laolaltă cu mulţi, la această victorie; bunicul avea oroare de nepotism şi a căutat să se ferească de tentaţiile acestuia. Acesta a fost unul dintre legatele lui pentru mine şi pentru familia mea, astfel că ne-a revenit fiecăruia sarcina de a ne croi drumul solus ipse, departe de sistemul Pile-Cunoştinţe-Relaţii. Drept urmare, „ascensiunea” mea ulterioară în PNŢCD – ca şefă de cabinet, secretar executiv central sau  vicepreşedinte al organizaţiei PNŢCD Sector 1 – s-a petrecut târziu, la maturitate, când aveam în spate o temeinică pregătire şi experienţă profesională şi o activitate în partid care nu a fost trecută cu vederea de colegii mei, ostenitori la o altfel de supravieţuire a PNŢCD:

Dacă unii dintre noi am înţeles că a nu lăsa partidul să moară înseamnă a nu abdica de la principii, a nu face compromisuri compromiţătoare, a păstra identitatea partidului – chiar cu preţul rămânerii în opoziţie, chiar cu preţul de a nu mai intra curând în parlament, de a nu veni „la putere” cu orice preţ –, alţi ţărănişti s-au axat pe supravieţuirea juridico-electorală, au mizat pe alianţe mai mult sau mai puţin nepotrivite (şi cu totul şi cu totul anulate), au preferat compromisul cu impostura ridicată în funcţii de conducere ale partidului, au făcut totul ca PNŢCD să supravieţuiască în calitate de „brand” şi de organizaţie politică legală, înregistrată cu acte şi ştampile la Registrul Partidelor Politice şi aliată cu orice forţă menită să asigure partidului vreun loc-două în Parlament, dar golită de orice moştenire principială a Seniorului Coposu şi a tuturor co-ostenitorilor de dinaintea noastră… Dar apele se vor limpezi, cândva, iar Istoria ne va judeca…

Pentru că, de pe patul de moarte, Seniorul a privit spre viitor, încredinţat fiind că PNŢCD va fi „cel mai puternic partid politic al României de mâine” (ceea ce a şi fost la un moment dat) şi punându-şi speranţele în generaţia tânără, căreia îi încredinţează supravieţuirea partidului, nu vom găsi în cele câteva pagini ale testamentului său numele co-ostenitorilor alături de care Corneliu Coposu a asigurat supravieţuirea partidului în ilegalitate, în condiţiile teribile ale criminalului regim comunist.

De aceea, îmi asum azi sarcina de a vă aduce la cunoştinţă câteva nume, unele mai puţin (sau deloc) cunoscute generaţiei tinere, ale unor oameni care şi-au asumat enormele riscuri ale reorganizării şi funcţionării PNŢ-ului în clandestinitate şi care au plătit cu ani de temniţă grea pentru acţiunile lor.

După trecerea în ilegalitate a PNŢ, în 1947, mai toţi liderii şi fruntaşii partidului au organizat acţiuni „subversive” la adresa regimului instalat de tancurile sovietice, iar unii dintre ei au trecut la reorganizarea Partidului Naţional Ţărănesc. Printre aceştia se numără Dumitru Milan Ionescu Berbecaru, co-fondator  al Partidului Ţărănesc al lui Mihalache, fost secretar general al PŢ şi parlamentar ţărănist.  Acesta a înfiinţat în 1954 grupul „Primii vestitori ai PNŢ-ului„, alături de Vasile Haneş (fost deputat PNŢ), Ion Popescu (fost preşedinte al org. PNŢ Ilfov), Ştefan Georgescu (simpatizant activ al PNŢ după 1952, când l-a cunoscut pe Berbecaru), Constantin Ionescu (fost impiegat la Prefectura Jud. Old) şi Ion F. Dumitru (fost membru PNŢ în org. PNŢ Dolj). Din grup mai făceau parte: Ştefan Holban (fruntaş al organizaţiei PNŢ Chişinău, fost deputat), Ion Hudiţă (fost membru permanent în Delegaţia Permanentă a CC a PNŢ), Vasile Georgescu Bârlad (fost preşedinte al org. PNŢ Bârlad), Sandu Carp (fost secretar al org. PNŢ Durostor), Filip Iliescu (fost deputat PNŢ), av. Popescu-Cândeşti (fost deputat PNŢ), Ion Ilie (fost preşedinte al org. PNŢ Dolj), Octav Udrea (fost deputat PNŢ), prof. Sauciuc-Săveanu (fost preşedinte al PNŢ Bucovina), Ion Gavrilă, Mihai Teodorescu ş.a.

„Primii vestitori ai PNŢ-ului” au luat legătura cu fruntaşi ai partidului din toată ţara, au avut întâlniri de lucru, au trecut la reorganizarea partidului şi la împărţirea atribuţiilor pe judeţe, în vederea unei viitoare răsturnări a regimului criminal comunist. Grupul a activat până în 1957, când parte din membrii lui au fost prinşi, puşi sub acuzare şi condamnaţi de Tribunalul Militar Bucureşti.

Reorganizarea PNŢ-ului după ’47, stabilirea unor legături cu membri ai PNL-Brătianu şi ai PSDI-Titel Petrescu, precum şi cu emigranţii din Occident  au fost obiectivele unui grup de ţărănişti care se adunau acasă la Gabriel Ţepelea (printre care Leon Bochişiu, Victor Anca, Dumitru Cristescu, Nicolae Apostolescu, Vasile Munteanu, Petre Popovici). Ei au luat legătura cu Exilul românesc (în special din Franţa) prin corespondenţă. Scrisorile de la Paris au circulat într-un cerc foarte larg (circa 500 de persoane, conform dlui Ţepelea); ele cuprindeau, în general, prezentarea contextului politic internaţional, situaţia românilor emigraţi, detalii despre Comitetul Naţional Român din exil, ce va desfăşura activităţi la Paris, New York şi Londra. Parte din cei menţionaţi mai sus se vor regăsi în „Procesul celor 17„, din 1949, parte vor fi judecaţi şi condamnaţi în procese separate. Cei 17 inculpaţi din ’49 (şi condamnaţi în 1950) au fost: Gabriel Ţepelea, Leon Bochişiu, Dumitru Cristescu, Constantin Bănescu, Eugen Haţeganu, Istrate Ştefan, Gheorghe Petrescu, Dumitru Ţigănescu, Marin Piţigoi, Aurelian Popescu, Dimitrie Gerota, Sorin Popa, Gheorghe Şerb Teodorescu, Maria Golescu, Magdalena Cancicov, Gheorghe Razopol, Elena Grigorescu. Aceştia au fost învinuiţi, printre altele, de încercarea de a reface Partidul Naţional Ţărănesc în ilegalitate, legături cu Exilul românesc din Occident, care colabora cu anglo-americanii, precum şi de constituirea unor organizaţii subversive, menite a răsturna guvernul comunist – pe scurt, de „uneltire contra ordinii sociale”.

Tot în anii ’50 au fost condamnaţi membrii „Centrului de Rezistenţă” din Prahova, majoritatea ţărănişti, care, sub conducerea liderului PNŢ local, Gheorghe Petrescu, au organizat şi ei şedinţe clandestine ale fruntaşilor ţărănişti, în scopul unei viitoare răsturnări a regimului de teroare instalat de URSS în România: fraţii Constantin şi Alexandru Avramescu, avocatul Grigore Ivănceanu, maiorul Lupoaia etc.

Pe când Gheorghe Petrescu încerca să racoleze noi adepţi pentru grupul său de rezistenţă, le prezenta potenţialilor noi membri ai acestui grup următoarele argumente: PNŢ era cel mai popular partid (obţinuse circa 80% din voturile românilor în ’46); PNŢ era democrat, opunându-se comuniştilor, ce instauraseră dictatura; PNŢ era un partid naţional, care nu s-a vândut, precum comuniştii; PNŢ dorea reîntoarcerea Basarabiei şi Bucovinei, răpite de ruşi, în sânul României; „realizările” comuniştilor nu reprezentau decât culegerea roadelor muncii celor două principale partide interbelice – PNŢ şi PNL.

Între 1947 şi 1949 a acţionat în Ploieşti o organizaţie subversivă a Tineretului PNŢ-Maniu, care îi reunea în rândurile sale, printre alţii, pe Grigore Ludu, Aurel Căzănişteanu, Grigore Dumitrescu, Apostol Vasile, Constantin Opriş, Gheorghe Ionescu, Mihai Andrioca, Ion Moldoveanu. În ’49 această organizaţie va fuziona cu un alt grup subversiv, format tot din naţional-ţărănişti, conduşi de Dumitru Miricescu, iar noua organizaţie rezultată din această fuziune se va numi „Prahova 10„.

Concomitent cu această organizaţie de tineret a activat o alta, de data aceasta a „maturilor” din PNŢ Prahova, printre care se numărau Constantin Avramescu, Alexandru Avramescu, Grigore Ivănceanu (aceştia trei făcând parte şi din Centrul de Rezistenţă menţionat mai sus), Ştefan Scurea, Zaharia Munteanu, Mihai Diaconescu, Constantin Rădulescu, Nicanor Comorzan, Traian Olteanu, Nistor Pletosu, Năstase Mărgărit, Alexandru Scutelnicu, Gheorghe Morcovescu, Pavel Niculescu Veselu, Ion Constantin, Constantin Rădulescu, Constantin Jipa, Dumitru Gomoiu etc. etc. etc….

Toţi aceştia şi mulţi alţii au pus umărul la supravieţuirea  PNŢ-ului în ilegalitate, au ţinut legătura între ei şi legătura cu exilul, s-au reorganizat, şi-au repartizat sarcini, s-au pregătit (inclusiv cu arme şi muniţii, unii dintre ei) pentru „venirea americanilor”, au pus la cale acţiuni pentru subminarea şi răsturnarea regimului ilegitim, răsturnare pe care o credeau iminentă. N-a fost să fie aşa. Aveau să treacă zeci de ani până la realizarea visului lor, pe care mulţi dintre ei, sfârşiţi prin închisori, nu aveau să-l vadă cu ochii…

Aceştia, alături de mulţi alţii, rămaşi, din păcate, cvasi-anonimi, au fost co-ostenitorii împreună cu care Corneliu Coposu a păstrat vie flacăra lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Ei reprezintă doar o parte din generaţia veche, care, aşa cum spune Seniorul în Testamentul său, „şi-a făcut cu prisosinţă datoria”. Iar gândurile, cinstirea şi preţuirea noastră trebuie să se îndrepte şi către ei în rarele răgazuri pe care le acordăm rememorării, prilejuite de evenimente precum recenta dezvăluire a Testamentului Seniorului…

Reclame

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog pentru unitate nationala GETO-DACICA !

11iunie.ro

Democrația sună bine!

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii, patrimoniu cultural

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: