11 noiembrie 2019. Gala Corneliu Coposu. Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului   Leave a comment

Revoluţia Română la 30 de ani

Luni, 11 noiembrie 2019, în cadrul Galei Corneliu Coposu, desfăşurată la Ateneul Român la 24 de ani de la decesul Seniorului, s-a dat citire unui Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului, lansat în Italia la 7 noiembrie 2019, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Apelul s-a bucurat de o largă susţinere internaţională, fiind semnat, până la 7 noiembrie, de peste 200 de persoane, printre care numeroase personalităţi de renume: Antonio Tajani (fost preşedinte şi membru actual al Parlamentului European, Italia), Prof. Stéphane Courtois (istoric, autor al Cărţii Negre a Comunismului, Franţa), Robert R. Reilly (director al Institutului Westminster, fost director al Vocii Americii, fost membru al Biroului Secretariatului de Apărare, SUA), Mart Laar (fost prim-ministru şi preşedinte al Colegiului de supraveghere al Băncii Estoniei), Erhard Busek ( fost vice-cancelar al Republicii Austria, Austria), Vladimir Kara-Murza (Preşedinte, Fundaţia pentru Libertate „Boris Nemtsov”, Russia), Ana Blandiana (președinte al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței), Florian Mihalcea (președinte al Societății Timișoara), Rodica Coposu (președinte al Fundaţiei Corneliu Coposu) și Ion Andrei Gherasim (președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu). Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene s-a pronunţat, de asemenea, în sprijinul acestui apel, pe care vi-l prezint mai jos:

Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului

Cea de-a 30-a aniversare a căderii Zidului Berlinului ni se prezintă astăzi ca o valoroasă oportunitate. Nu trebuie să venim doar cu contribuția realmente necesară la memoria istorică, ci totodată trebuie să dezvoltăm și să susținem o cultură anti-totalitară, amplă, vastă și orientată către viitor.

Procesele de la Nürnberg, care au avut loc din 1945 până în 1946, au judecat și condamnat crimele național-socialismului și liderii săi, stabilind definitiv din punct de vedere judiciar, moral și politic opinia față de acea manifestare a totalitarismului. Procesele au demonstrat lumii că nazismul a fost malefic și distructiv față de oamenii săi, dar și că nu va mai fi vreodată acceptat nicăieri în lume. Comunismul, care pretutindeni a cauzat mai multe morți și mai multă suferință decât nazismul pentru o mult mai lungă perioadă de timp, nu a fost chemat niciodată să dea socoteală în fața unei instanțe internaționale precum cea de la Nürnberg.

Începând cu 1917, dictaturile comuniste sau socialiste au cauzat mai mult de 100 de milioane de decese în întreaga lume. Nu doar că sunt responsabili de răspândirea suprimării libertății individuale și incitarea clasei opozante, ci și pentru genocidul și crimele în masă, deloc evitate în cadrul regimului comunist. După cum bine știm cu toții, genocidul și masacrul sunt universal recunoscute ca fiind crime împotriva umanității.

Astăzi, în urma rezultatelor catastrofale ale așa-zisului “socialism real”, toate celelalte dictaturi care și-au avut rădăcinile în ideologia comunistă (în prezent în țări precum Venezuela sau Cuba), atât evenimentele istorice cât și cele recente solicită o judecată finală similară – nu doar un verdict la adresa acțiunilor individuale, dar și o judecare morală a inevitabilelor rezultate ale acestei ideologii. Crimele comunismului împotriva umanității trebuie făcute cunoscute și pedepsite pretutindeni.

Comunismul nu a dispărut odată cu căderea Zidului Berlinului. Ideologia este încă prezentă în lume, în cadrul unor state și partide care sunt declarat comuniste, dar și în opinia politică si culturală care minimalizează și încearcă sa șteargă crimele acestuia, sugerând ca ar fi fost o decizie corectă care doar a coincis cu dezvoltarea acestui regim brutal după un altul, de-a lungul deceniilor și continentelor.

Ca ripostă împotriva acestor influențe cu tentă justificativă, stăruim  asupra creării unor Procese de la Nürnberg pentru comunism, un proces mondial care să cerceteze amănunțit adevăratele crime ale acestei ideologii, să atribuie politic și instituțional responsabilitatea lor, să pedepsească degenerarea morală și să demonstreze tuturor cruzimea intrinsecă și incompatibilitatea cu societatea liberă.

Suntem foarte conștienți cu toții că un astfel de proiect va întâmpina dificultăți practice și limitări legislative. Chiar și așa, credem că astfel de piedici nu vor putea sta în calea unui proces politico-istoric, etic și cultural, pe care noi îl vedem ca pe o datorie față de umanitate insuflată asupra noastră de către conștiința istorică.

In numele milioanelor de oameni care au fost exterminați, și pentru a proteja viitoarele generații de o eventuală repetare, Procesele de la Nürnberg pentru comunism trebuie demarate cât mai curând posibil.

 

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

11iunie.ro

Democrația sună bine!

JURNAℓ SCOȚIAN

IOAN-FLORIN FLORESCU, preot misionar la Edinburgh etc.

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: