Ultimul interviu televizat al Seniorului Corneliu Coposu   2 comments

Astăzi, 20 mai 2021, se împlinesc 107 de la nașterea lui Corneliu Coposu. Cu acest prilej, vă prezint mai jos ultimul interviu televizat al Seniorului, , în care acesta face un rezumat al istoriei, principiilor și valorilor PNȚCD, precum și o trecere în revistă a situației politice a momentului și a planurilor de viitor ale țărăniștilor.

Interviul a avut loc pe 18 octombrie 1995, în casa Seniorului de pe Strada Mămulari și a fost realizat pentru NOVEL, o televiziune locală din Slatina, de către domnul Marin Beșcucă, jurnalist, scriitor, fondator al cenaclului literar ”Corneliu Coposu” din Saldabagiu de Munte al Bihorului. Domnul Marin Beșcucă a redat publicului român înregistrarea în anul 2015, la 20 de ani de la trecerea Dincolo a Seniorului, pe canalul YouTube, de unde l-am preluat pe canalul Rezistența PNȚCD, cu permisiunea domniei sale.

Materialul video cuprinde trei părți, pe care le puteți viziona mai jos. Am efectuat și o transcriere brută a interviului, pentru aceia dintre dumneavoastră care preferă cuvântul scris. De menționat că din montaj lipsește o bună bucată din interviu (lucru datorat, probabil, spațiului de emisie al postului), pe care am recuperat-o din Revista Curtea de la Argeș, care a publicat interviul (adaptat cerințelor editoriale, deci nu în transcriere brută) în 2019. În textul de mai jos acest fragment de interviu apare evidențiat cu litere cursive.

Ultimul interviu al lui Corneliu Coposu. Partea 1 din 3.

(Interviul debutează la min 5:20)

Marin Beșcucă: Cum ar arăta radiografia societății românești la momentul discuției făcută de omul politic de talie națională Corneliu Coposu?

Corneliu Coposu: Mai întâi vreau să adresez teleascultătorilor din Gorj, din Olt, mă rog, din toată regiunea respectivă, că mi se pare că extensiunea postului dvs. depășește frontiera actuală a județului, în fine, cele mai bune sentimente și preocuparea noastră că nu numai ei, dar toată Țara Românească să depășească impasul grav economic cu care este confruntată în momentul de față, să ajungem la o normalitate și la un nivel cât mai aproape de ceea ce ar trebui să însemne în momentul de față economia românească.

 Din păcate, ceea ce trebuie să spun din primul moment este că situația din țara noastră aș putea să spun că este din punct de vedere economic catastrofală. Bogăția nemaipomenită a țării noastre mai anihilează din consecințele dramatice și dezastruoase pe care populația trebuie să le suporte datorită unei guvernări incapabile, care vreme de aproape șase ani, de la Revoluție încoace, nu a făcut altceva decât să-și menajeze propria ei agonie guvernamentală. Sigur că, atunci când te adresezi unor teleascultători care sunt avizi să cunoască realitățile țării, ai obligația de a fi sincer, de a nu ocoli adevărul, de a nu încerca să păcălești lumea, așa cum ne-am obișnuit în ultimii șase ani. Situația e dramatică, pentru că noi, România, care ar trebui să ne găsim cel puțin în fruntea țărilor foste comuniste, dacă nu la nivelul țărilor europene avansate, fiind a doua țară bogată din Europa, după Franța imediat, din toate punctele de vedere – avem resurse, avem materii prime, avem bogății care ne-ar îndreptăți să râvnim la standardul țărilor din Vest. Din păcate, din păcate, spun, suntem în urma Albaniei. Lucru care sigur că nu se potrivește nici cu dorințele și aspirațiile poporului român și nici cu situația pe care ar trebui să o aibă România în momentul de față.

Eu nu aș putea să trag o concluzie negativă aruncând exclusiv în spatele guvernanților nenorocirea care s-a abătut asupra poporului român; sigur că sunt și alte motive obiective:

–      sunt cei 45 de ani de comunism care au lăsat amprente care nu se șterg așa ușor;

–      avem cel puțin două generații, dacă nu trei, crescute în mentalitate comunistă și foarte greu de recuperat pentru o lume normală, având și împrejurări specifice, dat fiind că țara noastră este plasată de Dumnezeu și de împrejurări la răscrucea istorică dintre competițiile permanente ale marilor puteri.

Sigur că toate acestea au consecințe directe asupra poporului român, dar pentru ca să nu închei răspunsul la această primă întrebare cu o concluzie negativă, eu am și am avut întotdeauna o încredere desăvârșită în intuiția poporului român, care, deși neinformat, totdeauna în cursul momentelor cruciale ale istoriei a știut să aleagă drumul cel bun.

Sunt convins că, și de data asta, intuiția aceasta fără greș, care ne-a ajutat să ne strecurăm pe sub furcile caudine ale tuturor întâmplărilor dezastruoase pentru Europa, ne-a ajutat să supraviețuim,  suntem un popor miraculos, care, comparat cu alte popoare, supuse acelorași vicisitudini, ar fi dispărut din istorie, noi am rezistat și vom rezista și în viitor pentru că am trecut prin atâtea împrejurări grele, încât nu mai există greutăți pe care să nu le putem surmonta; de aceea, încrederea în intuiția poporului român mă determină să trag concluzia că avem bune speranțe că într-un viitor apropiat ne vom redresa și vom intra în normalitate. […]

Marin Beșcucă: Deși dvs. ați atins în prima întrebare, aș vrea să insistați un pic mai mult pe locul ocupat actualmente, nu numai din punct de vedere economic, de România în concertul european; că sunt și celelalte aspecte  ale socialului care, cred eu, concură la această imagine

Corneliu Coposu: Importanța deosebită pe care o are în prezent România este determinată tocmai de poziția ei geografică. Aici, noi, din fericire, suntem o oază de relativă liniște. Această liniște pe care toată lumea politică ar vrea să o prelungească, să o eternizeze, se datorește poate, poate zic, pentru că nu s-au făcut analizele politice ale împrejurărilor pe care le străbatem, și caracterului poporului nostru. Într-o lume învolburată, în care există la fiece pas butoaie de pulbere gata de explozie, noi reprezentăm un factor de stabilitate.

Ați văzut la dreapta și la stânga noastră, în vechea Iugoslavie, sunt în plină desfășurare conflictele întemeiate pe diversiunea confesională, pe diversiunea etnică, pe un prost aranjament de la sfârșitul Întâiului Război Mondial și fiecare popor caută să-și afirme o independență care simte că i-a fost călcată în picioare de către vecinii săi. Așa s-a ajuns la desființarea unui stat care ar fi trebuit să lege prin solidaritate slavă popoarele din Sud-Estul Europei.

Din punctul ăsta de vedere, România reprezintă un factor de stabilitate în Balcani, pentru că atâta vreme cât noi rezistăm pe o poziție neutră și avem o armată suficient de puternică să-și impună punctul de vedere al guvernului nostru, atâta vreme avem certitudinea că în Balcani nu se va întâmpla nimic. Dacă pierdem controlul organizațiilor politico-militare din Balcani, însemnează că Sud-Estul Europei intră în flăcări. Noi sperăm că vom fi factorul de stabilitate care va asigura liniștea în Balcani. Pentru acest motiv a fost invitat domnul Iliescu la Clinton, pentru acest motiv se depun eforturi ca acest factor de stabilitate să nu fie diminuat, să nu fie afectat cu nimic, pentru ca, pornind de la un punct fix, să putem construi în jurul unei oaze de liniște situația normalizată în Balcanii care sunt în fierbere.

Acum mai există două puncte vulnerabile în Sud-Estul Europei: problema Macedoniei și problema Skoplije. Se speră că vor fi aranjate fără să izbucnească nici într-o parte, nici în alta. Sunt suficiente conflictele între bosniaci, între sârbi, între croați, între slavoni, între sloveni. Toate aceste conflicte de natură etnică, politică, religioasă, administrativă, sigur că pot fi îndreptate spre un aranjament cu caracter politic, dacă există bunăvoință și înțelegere.

Din punctul ăsta de vedere, România reprezintă un factor decisiv! De aceea ni se face curte, ca să vorbim în limbaj familiar, de aceea ni se dă atenție, nu de dragul nostru!… De dragul nostru Occidentul, așa cum a arătat de multe ori în trecut, ne-ar putea lăsa să murim de foame, sau să fim călcați de nu știu care interese străine de istoria noastră. Dar, în momentul în care o țară prezintă interes pentru politica marilor puteri, beneficiază de o atenție deosebită. Totul depinde dacă guvernanții noștri vor ști să exploateze în folosul țării acest moment culminant, pentru că este momentul decisiv de care depinde viitoarea  organizare a păcii în Sud-Estul Europei și în Balcani. O liniște asigurată în România asigură și liniștea Balcanilor.

De aceea eu zic – cred – că România are obligația din punct de vedere extern să se mențină pe o poziție de oază de liniște și de pace în Sud-Estul Europei. Și, pe de altă parte, să caute umbrela protectoare a instituțiilor atlantice, pentru a asigura independența, suveranitatea și integritatea ei națională.

Vorbind de integritate, și nu în paranteză!… trebuie să subliniez că România nu beneficiază de integritatea teritoriului asigurat de granițele etnice ale poporului român O parte din țara noastră, incontestabil românească, Basarabia, Bucovina de Nord, Hotinul, Ținutul Herței, insulițele din Dunăre și Insula Șerpilor ne-au fost luate cu hapca… Sigur că deocamdată noi nu avem nici forța, nici condițiile ca să recuperăm aceste teritorii naționale, din moși strămoși românești, dar… nu ne este permis, nici nouă, nici generațiilor viitoare să renunțăm la aceste teritorii care sunt pământ sfânt românesc și care va trebui să revină la sânul mamei lor, România.

Dacă generația noastră nu va putea realiza reîntregirea pe care au realizat-o antecesorii noștri, generația Unirii, atunci rămâne pe seama viitorului  casă-și pună drept principal obiectiv al vieții și al activității lor reîntregirea României. Noi nu putem renunța niciodată la teritoriile românești care ne-au fost răpite prin amenințări militare și care fac parte integrantă din teritoriul românesc, din trupul țării noastre, din valorile noastre naționale.

România nu este întreagă nici fără Transilvania, nici fără Basarabia. Deci nu va fi întreagă  și noi nu avem dreptul să fim  liniștiți până când țara noastră se va reface între frontierele pe care le arată extinderea etnică a poporului român.

Marin Beșcucă: Și, dacă mi-ați îngădui, nu avem nici dreptul să ne lăsăm copiii să uite aceste lucruri.

Corneliu Coposu: Sigur!… Am spus-o, că dacă noi nu vom fi în stare să o facem, avem exemplul strămoșilor noștri din Transilvania, care vreme de 1000 de ani au lăsat din generație în generație mandat testamentar unirea, unirea românilor. Și noi trebuie, dacă nu suntem în stare să o facem  noi înșine, să lăsăm mandat testamentar generațiilor care vin că prima obligație lor este reîntregirea țării.

Marin Beșcucă: Și dacă tot suntem aici, considerați intrarea în NATO și în celelalte structuri europene ca fiind hotărâtoare pentru definitivarea statutului de stat democratic și de drept pentru România?

Corneliu Coposu: Absolut indispensabilă. Noi trebuie să ne căutăm protecția integrității, a independenței noastre naționale sub umbrela protectoare a unor state puternice. În speță: cine ne amenință pe noi? America? Franța? Țările occidentale? Nimeni din toate astea, iar țărișoarele astea mici care ar revendica anumite bucăți din teritoriul nostru, sunt ridicole și în ceea ce privește forța lor, și în ceea ce privește pretențiile lor, pentru a ne apăra de ei n-avem nevoie de nicio protecție. Armata noastră și entuziasmul românesc sunt suficiente pentru a le tăia orice fel de elan pofticios în ce privește teritoriul României. Noi avem nevoie de protecție pentru amenințarea din partea unor puteri cărora să nu le facem față. De aceea este obligatorie integrarea noastră în instituțiile atlantice, în NATO, pentru ca la adăpostul NATO să ne putem dezvolta în conformitate cu destinul pe care-l are Țara Românească.

Deci, orice fel de tendință de a ne abate de la drumul nostru spre integrare europeană în forțele Pactului Atlantic este o crimă împotriva națiunii. Sunt oameni și partide care militează și acum pentru o apropiere de Rusia. Catastrofală, după părerea noastră. Rușii nu ne-au adus decât catastrofe, sub toate aspectele în care s-au prezentat în fața noastră! Mai întâi, a fost vorba de Panortodoxia dirijată de Kremlin, după aia a fost Panslavismul, cu ajutorul căruia au vrut să pună mâna pe tot Sud-Estul Europei. După aceea a fost acest comunism dezastruos și cu drapelul roșu au vrut din nou să stăpânească tot ce puteau „ciupi” din Europa, cât mai adânc în interiorul ei. Și acum, până la urmă s-au descoperit a fi purtătorii de drapel ai creștinismului, și-n numele creștinismului vor să ne „salveze”. Noi renunțăm la apărarea creștinismului făcută de Mitropolia sau Patriarhia de la Moscova, renunțăm la orice protecție asigurată de Federația Rusă, vrem să fim noi înșine, stăpâni la noi acasă și vrem ca în treburile noastre interne să nu se amestece nu micile, marile puteri care totdeauna, totdeauna urmăresc interese proprii. De aceea, indiferent că Moscova vine îmbrăcată în drapel roșu, cu Sfânta Cruce Panortodoxă, sau cu principiul – de mult depășit – al Panslavismului, nu ne interesează, sunt la fel de periculoase pentru viitorul nostru…

Și aici, îmi permit să fac o paranteză:

În 1940, când în urma unui ultimatum sovietic am fost forțați să cedăm parte din teritoriul țării, teritoriul de peste Prut, am făcut o declarație foarte riscantă, se găsește consemnată în ziarele vremii: că atâta vreme cât va exista Uniunea Sovietică, independența și suveranitatea României este în permanent pericol și că sper că voi ajunge să văd prăbușit acest colos cu picioare de lut care se numește Uniunea Sovietică.

Sigur că a trecut foarte multă vreme și am suportat foarte multe suferințe, dar totuși până la urmă am văzut prăbușirea colosului. Sigur că asta nu însemnează încă nimic, fiindcă locul lui vrea să-l preia acuma, ca un jandarm al fostelor teritorii sovietice, Federația Rusă care prezintă același pericol pentru suveranitatea națională, pe care l-a prezentat de-a lungul vremii mai întâi Teoria Panslavistă, Panortodoxistă și în cele din urmă comunistă. Noi, sigur că, țară mică fiind și având în coasta noastră un popor de 250 de milioane de locuitori, trebuie să ducem o politică cuminte, de înțelegere cu vecinii noștri, dar această înțelegere nu trebuie să ducă nici la umilirea poporului român, nici la acceptarea unei vasalități pe care poporul român n-a suportat-o niciodată și s-a scuturat de ea în momentul oportun pe care i l-a oferit istoria. Noi sperăm că nu vom mai fi vasalii rușilor, sub orice formă s-ar prezenta, după cum sperăm că nu vom fi vasalii nici unuia din vecinii noștri care, mă rog, își îndreaptă  privirile pofticioase spre teritoriul nostru. Noi sperăm că vom putea duce o politică independentă pe nivelul și pe meritul poporului român, pentru că poporul român care a știut să se strecoare prin vicisitudinile istoriei și să supraviețuiască – vreme de două milenii, pândit de permanente primejdii de anihilare, va ști și de acum înainte să își ducă o politică sănătoasă și izbăvitoare pentru viitorul țării.

 Vreau să menționez aicio chestiune care m-a umplut de mândrie: acum zece ani, am citit o carte franceză, datorată unui membru al Academiei [Franceze], cu numele de Lucienne Forte, care se numea Les peoples romantiques, și care împărțea lumea din antichitate până în zilele noastre în două categorii, în popoare romantice și în popoare politice, sau realiste. Am avut plăcerea să constat că poporul român este considerat un popor realist, cu simț politic! Argumentul: în vreme ce marea și puternica țară Germania, imperiul cel mai puternic al Europei, la sfârșitul Primului Război Mondial, nu a reușit să își facă unificarea teritorială, un biet stat ca România, care avea la ora aia 15 milioane de locuitori, a reușit această performanță… datorită cărui fapt? Datorită intuiției politice!… Și am văzut acolo citat ca exemplu de cumințenie politică și de simț realist Testamentul lui Ștefan Cel Mare, publicat în întregime! Uite o dovadă a intuiției politice și a caracterului de popor realist al poporului român! Sigur că am fost foarte mândru, flatat de această subliniere. Și, într-adevăr, poporul român, care nu se poate numi un popor cult, nici instruit, comparat cu alte state occidentale, suntem în urmă, le vom ajunge din urmă. Dar, intuiția  noastră politică, care ne-a făcut să supraviețuim vreme de două mii de ani în vâltoarea tuturor evenimentelor este nu numai recunoscută, dar este demonstrată în mod științific într-o carte de o mare rezonanță politică, scrisă de acest istoric, Lucien Forte și a cărei lectură mi-a confirmat, mi-a întărit entuziasmul și încrederea absolută în viitorul poporului român.

Marin Beșcucă: Domnule Corneliu Coposu, din fragedă tinerețe v-ați legat metabolic – am putea spune – de nobilele idealuri ale național-țărănismului; ba, mai mult, pe întreg parcursul vieții dumneavoastră de până acum nu v-ați îndepărtat nici o clipă de aceste înălțătoare simțăminte. Minți luminate, între care îngăduiți-mi să-l invoc doar pe nemuritorul Petre Țuțea, au avut momente de alternanță. Și pornind de la aspectul că în momentul vizionării acestui interviu se vor afla mulți copii și tineri, v-aș ruga respectuos a ne prezenta  cum de se face că la dumneavoastră nu numai că a existat consecvența atașamentului, dar tot timpul ați adus adăugiri care, dacă vreți – și nu numai în acești ultimi ani – au căpătat o audiență de largă reprezentare. Și, de-mi îngăduiți o oarecare complementaritate: ce ar trebui să știe neapărat un tânăr înainte de a adera la o orientare politică anume?

Corneliu Coposu: Eu trebuie să vă spun că am avut o situație specială, oarecum norocoasă. M-am născut într-o casă de români cu  veche tradiție românească. Îmi  aduc aminte din prima copilărie că pe pereții casei în care m-am născut și în care am trăit, am văzut o serie de figuri necunoscute inițial, pe care cu timpul le-am învățat: Mihai Viteazul, Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, alături de figurile care reprezentau la vremea aceea politica activă a națiunii române din Transilvania. Aicea nu trebuie să uitați că m-am născut în străinătate!  Adică în momentul în care Transilvania era ocupată de Imperiul Austro-Ungar. Această tradiție de luptă, care s-a permanentizat vreme de 900 de ani în Transilvania, sigur că a lăsat amprente. În familiile românești, patriotismul, care nu era un patriotism de tarabă, care nu se manifesta în public – era o lipsă de decență să spui cuiva că ești bun român, sau patriot… erai născut bun român, erai născut patriot și erai destinat ca acest patriotism să-l duci până la ultima clipă a vieții tale, chiar cu sacrificiul vieții pentru un ideal pe care l-ai moștenit. Idealul moștenit înainte 1918 era Unirea.

Toți bătrânii noștri au murit de dorul Unirii. Și toți au lăsat generațiilor următoare testamentul care era primul obiectiv al fiecărui copil de când se năștea până când trecea pe lumea cealaltă: obligația de a milita pentru Unirea tuturor românilor.

Străbunicul meu, care se numea protopopul Gavril Vaida de Glod – avea și o particulă nobiliară de care noi în tinerețe râdeam, dar în sfârșit; era văr primar cu Alexandru Vaida Voevod –  a fost unul dintre promotorii pasivismului politic, adică al acelui grup din Partidul Național Român din Transilvania care hotărâse că, în semn de protest împotriva lipsei de drepturi a poporului român (fiindcă ungurii nu dădeau drepturi egale poporului rămân): poporul român se retrage din viața politică și sabotează orice fel de acțiune politico-administrativă. Această atitudine, a pasivismului, a durat până la 1906. Și străbunicul [din partea mamei], acest protopop Gavril Vaida a fost unul din protagoniștii acestui pasivism.  Era o armă prin care ei doreau să demonstreze opiniei publice din lumea întreagă că în condițiile feudale impuse de guvernarea austro-maghiară, poporul român nu se poate manifesta și că poporul român revendică egalitatea perfectă de drepturi cu națiunile conlocuitoare.

În 1906, o generație tânără, în frunte cu Iuliu Maniu, cu Aurel Vlad, cu Alexandru Vaida Voevod, fruntașii tineri de pe vremea aceea, au hotărât abandonarea pasivismului. Intrăm cu capul în spini! Începem lupta pentru dobândirea – pe cale parlamentară, respectând legile țării – a egalității de drepturi dintre noi, autohtonii acestui pământ, și dintre popoarele cărora românii n-au încetat niciodată să le spună venitúri! Deci, noi, autohtonii, trebuie să fim cel puțin egali cu venitúrile pe care le-am ospitalizat și care ne-au încălecat.

A început, deci, epoca activistă. În această epocă activistă, tatăl meu, care a făcut politică și el, ca orice român din Transilvania, de la vârsta de 16 ani, a ajuns senator al Partidului Național Țărănesc; sigur că s-a ocupat de treburile publice.

Eu nu m-am înscris vreodată în Partidul Național Țărănesc.Nu țin minte, m-am pomenit a fi membru al acestui partid și, dacă mi-ar căuta cineva documentul de înscriere, nu l-ar găsi niciodată. Deci, m-am născut în acest partid, am început să activez de foarte tânăr. La vârsta de 16 ani am fost luat de Maniu la cabinetul lui. Maniu m-a păstrat lângă el vreme de 11 ani. Am fost aproape în permanență umbra lui. Și până în 1947, când am fost arestat în aceeași zi cu Maniu, am participat la toată activitatea și la toate acțiunile lui Maniu.  Întâmplarea a făcut ca eu să fiu acela care a fost mai apropiat de președintele Partidului Național Țărănesc, însă toată lumea românească din Transilvania nutrea aceleași idealuri, lupta pentru aceleași obiective și avea drept țel final Unirea cu România. Unirea s-a realizat.

După Unire, Iuliu Maniu a realizat cel mai puternic partid din Sud-Estul Europei, nu din România, din Sud-Estul Europei.  În momentul în care Partidul Național Țărănesc a fost desființat de trupele sovietice care au ocupat România, partidul avea 2.125.000 de membri. Vă închipuiți forța acestui partid! Bineînțeles că pentru o țară ocupată de tancurile sovietice nu era o problemă să desființeze nu numai din punct de vedere politic, [ci și] din punct de vedere fizic acest partid. Partidul nostru a avut în primele faze de persecuție 272.000 de arestați, fruntași arestați, din care cel puțin, cel puțin jumătate au murit în închisori! Fruntașii partidului nostru au executat în timpul comuniștilor peste un milion și jumătate de ani de pușcărie, executați efectiv în condiții cumplite, în condiții de exterminare. Sigur că  din această încrâncenare, din această catastrofă – aș putea s-o numesc, eu numesc regimul comunist catastrofic și cred că România a pierdut de pe urma celor 45 de ani de comunism mai mult decât a pierdut în amândouă războaiele mondiale.

După 45 de ani de comunism, sigur că au fost câțiva, foarte puțini, supraviețuitori care s-au încăpățânat să nu moară în pușcăriile comuniste. Cu aceștia am re-legalizat partidul în prima zi după Revoluție. Adică în 22 decembrie 1989 am decretat intrarea în legalitate a partidului nostru. Din fericire, sigur că mănunchiul de bătrâni care supraviețuiseră holocaustului comunist nu era suficient pentru a da naștere unui partid, dar am avut șansa că lumea, fie datorită tradiției, fie datorită programului nostru, fie datorită încrederii pe care ne-a acordat-o, a venit alături de noi și încă în primul trimestru al anului 1990 am avut satisfacția de a înregistra 40.000 de noi aderenți din generația tânără! Important, pentru că această generație tânără nu știa nici din carte istoria  României – cei mai mulți învățaseră istoria lui Mihai Roller, cei mai mulți învățaseră  o istorie denaturată care falsificase tot trecutul nostru, și în special trecutul interbelic și ultima fază a ocupației comuniste. Totuși, eu am satisfacția că, începând cu un mănunchi de oameni care puteau fi numărați pe degete, am realizat astăzi cel mai puternic partid din România! Și spun asta fără nici o reticență pentru că trebuie să știți că faimosul partid de la putere, P.D.S.R.-ul, nu este un partid. P.D.S.R. este o adunătură de oameni legați prin interese de ordin pragmatic, un partid de conjunctură, care rezistă atâta vreme cât conducerea [lui] e la putere și care se va spulbera în momentul când partidul va cădea de la putere. Pentru ca să existe un partid, trebuie mai întâi să existe o ideologie, o doctrină și o masă de oameni care trebuie reprezentată. Fără aceste condiții, partidele care s-au înființat cu zecile, cu sutele – am impresia că-s peste 200 de partide –  nu au decât o viață efemeră. Pentru că nu e suficient să te duci cu 250 de oameni și să înscrii un partid. Partidul are nevoie de o ideologie, de un program, are nevoie de o masă de oameni pe care o reprezintă.

Noi am fost totdeaunaun partid de masă, am reprezentat toate categoriile sociale și ca urmare am avut baza care ne asigură continuitatea în timp. Sigur că sutele de partide  care apar în Monitorul Oficial sau care s-au înscris la Tribunalul Municipiului București vor dispărea, din ce în ce mai multe se vor evapora. Partidul nostru însă va rămâne, pentru că el nu este un partid clientelar și nu este încropit în jurul unui lider, ci este întemeiat pe dorința unei categorii sociale de a se vedea reprezentată în dorințele și aspirațiile ei.

Sigur că partidul nostru a avut în trecut mari reprezentanți, mari lideri, l-a avut pe Iuliu Maniu, care este cea mai importantă figură politică a epocii interbelice, calificat ca atare de analiștii străini, l-a avut pe Ion Mihalache, cel mai mare orator al țărănimii și reprezentantul autentic al nevoilor și al durerilor acestei categorii sociale atât de nedreptățite în țara noastră, l-a avut pe Titulescu. Dar n-am fost un partid de lideri, un partid format în jurul unui Iliescu oarecare, care, odată cu dispariția liderului să se spulbere și partidul. Partidul nostru are o doctrină, are o ideologie, are o alternativă de guvernare care, din păcate, n-a putut fi răspândită așa cum ar fi trebuit. Acuma facem eforturi disperate să popularizăm alternativa noastră de guvernare, programul nostru de criză, programul nostru de guvernare de lungă durată.

Nu avem condiții, pentru că suntem săraci… pentru că toate bunurile țării sunt controlate de domnii de la guvern, care, mă rog, ar trebui să guverneze. N-are nimeni nimic împotriva faptului că încearcă să-și umple buzunarele, dar măcar să facă ceva pentru nenorocitul ăsta de popor! Nimeni din guvern nu se gândește la o inițiativă în folosul poporului român. Pentru că, sigur oamenii își fac interesele lor, își fac case, așa cum se știe din colportările ziarelor, își fac vile,  își augmentează bunăstarea. Nu asta e crima de căpetenie, crima lor este că nu se preocupă de interesele națiunii – un milimetru de efort să-l facă și pentru interesul public!

Ultimul interviu al lui Corneliu Coposu. Partea 2 din 3.

Marin Beșcucă: Aș vrea să intervin un pic aici, dacă nu vă supărați pe mine, pentru că mă roade curiozitatea, nu mai pot rezista și vă rog să mă înțelegeți și să mă iertați: ne-ați putea reda ceva din experiența dobândită de dumneavoastră – și din care sigur mai păstrați – de pe urma lui Iuliu Maniu?

Corneliu Coposu: E foarte complicată întrebarea…

Iuliu Maniu a fost, după opinia mea, expresia cea mai strălucită a tuturor revendicărilor politice, istorice și naționale ale poporului român. Iuliu Maniu a fost o figură care se naște la 200 de ani o dată într-o țară! Am avut marele noroc de a-l avea conducător! A avut o intuiție deosebită, a avut un caracter fără egal, a avut o intransigență și o temeinicie care n-au găsit echivalent în istoria românească. Iuliu Maniu nu are element de comparație în politica noastră interbelică…

Am avut norocul să fiu alături de el.  În general, aproape toată activitatea pe care a desfășurat-o în ultimii 15 ani a fost făcută sub ochii mei, deci am fost martorul acestei activități, am avut posibilitatea să apreciez caracterul lui, intransigența lui, refuzul lui categoric de a tranzacționa cu ideile, cu principiile care-l ghidau. Era un om deosebit de curtenitor și de amabil, stătea de vorbă cu oricine, a tratat cu adversarii politici, a avut discuții interminabile privind viitorul țării, dar nu s-a abătut nici o iotă de la principiile pe care le-a înființat.

Deci, n-a tranzacționat cu principiile. Ăsta e și caracterul lui de căpetenie – intransigența cu care și-a urmărit obiectivele de căpetenie ale vieții – o parte realizate, o parte, nu. Dar, pentru partea nerealizată a obiectivelor vieții lui a plătit cu viața, a murit în închisoarea de la Sighet, în condiții cumplite, am mai spus undeva că a murit ca un câine, înfometat, lipsit de cele mai elementare condiții igienice, în sfârșit, persecutat, umilit…

În asta stă măreția lui. Maniu este mare nu numai prin realizarea Unirii, nu numai prin obiectivele pe care și le-a propus și pe care a reușit să le realizeze, e mare și prin moartea lui. De aceea eu m-am opus categoric să [se] scormonească cimitirul săracilor unde a fost aruncat într-o groapă comună din Sighet, ca să i se descopere rămășițele.  Nu! Acolo trebuie să fie lăsat… acolo unde l-au aruncat comuniștii și de acolo, din pământul țării cu care s-a amestecat, va exercita asupra viitorului nostru influența deosebită care ne va consolida poziția noastră și ne va întări obligația de a lupta pentru viitorul țării, urmând exemplul lui!

Marin Beșcucă: Este înălțător ce ne spuneți și dați-ne voie să ne plecăm cu smerenie în fața amintirii personalității unui asemenea bărbat al țării. Domnule președinte, m-ar frământa o problemă: după Revoluția din ʼ89, partidele istorice au reușit să se adune în jurul dumneavoastră, îngăduiți-mi o astfel de exprimare. Totuși, timpul a adus influențele lui, și când unul, când altul s-au îndepărtat de dumneavoastră, pentru ca, după aceea, când unul, când altul să încerce să revină. De pe ce poziție ați comenta dumneavoastră, pentru noi, generația mai tânără, un astfel de comportament politic?  

Corneliu Coposu: În 1990, cu ocazia unui congres internațional care a avut loc la Luxemburg, având o pauză de lucru de câteva zile și examinând de la distanță evoluția politică a situației din România, am ajuns la concluzia că, în condițiile date, poporul român nu va putea scăpa de obsesia unei prelungiri ale guvernărilor comuniste decât strâns unit, împreună. Am ajuns la concluzia că, după 50 de ani de comunism, nivelul civic al populației noastre, al electoratului român, nu-i îngăduie să perceapă deosebirile ideologice și doctrinare dintre diversele teorii sau formații politice. Și atunci, am spus: prima fază pe care trebuie să o realizăm este să ne scuturăm definitiv de comunism. Atâta vreme cât moștenirea comunistă este conducătoarea treburilor interne, noi nu vom putea realiza nimic!

 Marin Beșcucă: Cum ne putem scăpa de comunism?

Corneliu Coposu: Ei, având beneficiul de a controla toată baza materială a țării și beneficiind și de tradiția moștenită după aproape 5 decenii de comunism, de subordonare a opiniei publice românești și de teamă a cetățenilor de necunoscut…  Teamă care există și astăzi, am sesizat-o în repetate rânduri: astăzi, dacă mergi într-o comună și începi să vorbești cu oamenii, se uită în dreapta și-n stânga, dacă nu-i aude cineva. Deci, emanciparea de sub teamă încă nu s-a înfăptuit, probabil că va trebui să mai așteptăm, să lăsăm să mai treacă timpul, pentru ca racilele pe care le-au impus 50 de ani de comunism să se șteargă.

Deci, în condițiile astea, am spus, este inutilă competiția dogmatică între formațiunile politice. E momentul unei solidarități a întregii opoziții democratice, pentru a realiza dărâmarea acestui neocomunism, acestei a doua faze a nomenclaturii, care a reușit să fure Revoluția din 1989, revoluție pentru care s-au sacrificat peste 1.000 de vieți tinere și care a fost pur și simplu confiscată de niște oameni versați care cunoșteau toate împrejurările și care aveau și o oarecare experiență de guvernare. Atunci s-au pus bazele acestei Convenții Democratice, pe care eu o vedeam ca un fel de solidarizare a tuturor formațiilor politice democratice din România, unite cu un singur obiectiv: scuturarea țării de comunism, urmând ca, după ce se va fi realizat acest obiectiv, pe urmă, în condiții de normalitate, să putem să ne prezentăm în fața electoratului român fiecare cu programul și cu ideologia lui și să lăsăm poporul să opteze pentru ceea ce consideră că este mai bun pentru interesul și viitorul poporului român.

 S-a realizat această Convenție Democratică, în care am subordonat ideologiile unui obiectiv principal: lupta anticomunistă ca prim obiectiv, pentru a intra în normalitate, seriind  problemele de maniera de care v-am spus. După ce vom obține, nu-i așa, izbăvirea de comunism, vom merge în fața opiniei publice, fiecare cu ideologia lui, fiecare cu doctrina lui, și vom invita populația din România să opteze pentru ceea ce crede că este mai bun în interesul poporului și al viitorului românesc. Sigur că ideal ar fi fost ca această Convenție Democratică să se consolideze, să adune în jurul ei tot ce este anticomunist, tot ce este cinstit și tot ce urmărește un obiectiv de căpetenie, și anume salvarea României și îndreptarea ei spre drumul democrației.

Din păcate, n-am reușit, trebuie să fim obiectivi, nu-i permis să ne ascundem după deget. Eu am avut o serie de obiective de care m-am legat,  pentru care am militat;, n-am reușit în toate. Unul dintre obiectivele de căpetenie a fost promovarea tinerilor. Am spus: noi trebui să pregătim urmașii noștri, oameni cărora le vom preda ștafeta. Și-i pregătim cum? Promovându-i în locuri de conducere în cadrul partidului nostru. Ei, am făcut eforturi, în multe din încercările făcute am reușit, dar nu în toate…

Un al doilea obiectiv: promovarea femeilor în lupta politică națională. 56,8% din electoratul României este compus din femei. Dacă femeile votează cu tine, ai câștigat alegerile, nu? Am încercat cu eforturi deosebite ca să promovez femeile pe posturi de conducere în partid, n-am reușit! Avem patru șefi de organizații femei și, bineînțeles, președinta organizațiilor feminine, care trebuia să fie femeie. Deci un alt obiectiv care nu mi-a reușit! Ce să facem? Trebuie să recunoaștem insuccesele.

În materie de Convenție Democratică, am avut un rezultat promițător inițial: toate formațiile considerate democratice au venit alături de noi și am consolidat această Convenție Democratică, care, la alegerile ultime și-a și dovedit forța, pentru că, față de guvern, care a realizat 27 de procente din voturile electoratului, noi am realizat 23.  Deci, ne-am menținut pe o poziție bună și promițătoare… A intrat dracul cu coada în Convenție, care a început să se destrame. Un alt eșec pe care trebuie să-l recunoaștem, că în loc să mergem la alegerile din 1996 uniți, toată lumea anticomunistă, toată lumea care urmărește, nu-i așa, o schimbare de atitudine, o dirijare a României pe drumul democrației, al economiei de piață, al legăturilor tradiționale, această solidaritate – pe care eu am numit-o solidaritatea celor buni – s-a spulberat. Adică lumea a început să dea importanță problemelor veleitare. Fiecare voia să se arate mai important decât este. Și, în loc să realizăm o solidaritate anticomunistă care să reușească să schimbe situația politică din România și să ne impunem alternativa noastră de guvernare, acuma trebuie să o luăm de la capăt!

Așa e în politică, nu trebuie să disperăm; până la urmă, sigur că mai încet decât ar fi fost nevoie, mai încet decât ne arătau speranțele noastre, dar până la urmă vom reuși. Și vom reuși pentru că, pe de o parte, poporul român, care e foarte răbdător, ajunge și el la o margine a răbdării atunci când foamea, mizeria și nenorocirea îl copleșesc. În al doilea rând, lumea s-a plictisit de acest guvern de la care nu mai are nimic de așteptat. Pentru că eu am vorbit cu domnii de la guvern și le-am spus: domʼle,arătați-mi un ministru care în acești cinci ani de guvernare a făcut ceva pentru poporul român și    îl mănânc cu pene cu tot! Pentru că toți miniștrii din guvern s-au preocupat de probleme de ordin personal și de prelungirea agoniei guvernamentale a domnului Văcăroiu. Or, dacă într-un guvern nu găsești un om care să se dedice interesului obștesc, care să aibă o cât de mică preocupare pentru cele 22 sau 23 de milioane de oameni nenorociți care n-au de așteptat de la altcineva decât de la propriii lor conducători o ameliorare a situației…

Or, care e situația? Din ce în ce mergem din rău în mai rău. Și, din nefericire, în câteva luni de zile s-ar putea ca sărăcia să năpădească de asemenea manieră populația din România, încât să nu mai fim în stare să ne acoperim coșnița zilnică. În condițiile astea, sigur că guvernul nu poate supraviețui și că speranțele noastre se leagă de intuiția poporului român, de experiența făcută cu aceste guvernări postrevoluționare și sperăm că de data asta va nimeri drumul care să ducă la democratizarea țării, la organizarea economiei de piață și la încercarea de normalizare a situației din țară. Nu este admisibil ca a doua țară bogată în lume să trăiască sub nivelul Albaniei și oamenii să-și facă preocupări de hrana lor zilnică! Este contra naturii și tot ce e contra naturii nu poate să dureze, chiar dacă prin artificii această situație se prelungește.

Deci, eu închei în mod optimist, cu speranța că la proximele alegeri guvernul va cădea, că alternativa noastră de guvernare se va pune în aplicare, că în câteva luni de zile vom reuși să depășim criza acută cu care e confruntată țara și ne vom pune în aplicare un program care va conduce la normalizarea țării și la primii pași spre ceea ce trebuie să realizăm ca obiectiv: ridicarea României la nivelul pe care trebuie să-l asigure situația ei materială, bogăția și inteligența poporului român!

Marin Beșcucă: De acord cu dumneavoastră, domnule președinte Corneliu Coposu. Îngăduiți-mi să vă solicit comentariul asupra rolului și semnificației pe care le atribuiți dumneavoastră alianțelor electorale și dacă întrevedeți mutații care să surprindă electoratul pentru iarna-primăvara următoare.

Corneliu Coposu: Întrebarea este foarte potrivită, referindu-ne la momentul prin care trecem și care este afectat de o serie de învolburări care determină în același timp mutații între o formație și alta. Aceste mutații au dobândit și un nume clasic, rămas în istorie, nume inventat de răposatul Nicolae Iorga: această trecere de la un partid la altul, adică de la un partid de opoziție la un partid de guvernământ, se numea fripturism, iar cei ce le provocau se numeau fripturiști. Sigur că fripturismul a existat și există din toată vremea!… Principalul interes și ponderea de căpetenie care determină fenomenul este de ordin pragmatic, unele dintre aceste târguieli fiind absolut de tarabă și foarte puțin onorabile: vin la dumneata în partid dacă mă faci subprefect, ori director F.P.P. – sunt negocieri pe care le cunoaștem și care se practică nu spre onoarea celor care le practică.

Sunt altele care sunt determinate de o viziune mai îndepărtată pe linie politică; cei angrenați într-o politică stabilă se îndreaptă spre alte formațiuni politice sau spre alte obiective. Aceste deplasări pot avea chiar justificări de ordin ideologic. În momentul în care ai ajuns la concluzia că ideologia pe care o servești nu are perspective de afirmare, o părăsești. Asta ar fi latura onorabilă a acestor fluctuații, de obicei foarte rar întâlnită, cele mai dese schimbări de atitudine și tribulații între partidele politice fiind absolut de ordin pragmatic. S-a văzut, de exemplu, că dl Petre Roman care a fost prim-ministru câțiva ani de zile și care reușise să adune în jurul lui câțiva oameni bine pregătiți, s-a văzut în cele din urmă părăsit rând pe rând de acești oameni ai lui, de încredere chiar. Dacă însuși candidatul lui la președinție l-a părăsit!… Sigur că pentru asta nu există justificări ideologice, există pur și simplu interese de ordin pragmatic care au operat sub niște promisiuni cărora li s-a dat urmare.

        În ce privește viitoarele coaliții, eu prevăd că pentru o reușită în acțiunea antiguvernamentală întreprinsă de opoziție, ar fi utilă o coalizare a întregii opoziții democratice. Fac o paranteză – sub opoziția democratică nu integrez toate formațiunile născute ieri sau alaltăieri, cu niște scopuri absolut nebuloase, așa-numitele partide de buzunar sau partide de scară de apartamente, care nu au nicio valoare în calculul politic, dar când e vorba de o formație care s-a evidențiat în politica noastră internă, se poate vorbi de o analiză a motivației pentru care au făcut anumite fuziuni, alianțe. Nu văd nici o explicație logică a nici uneia dintre alianțe, nici chiar dintre partidul domnului Cunescu și partidul domnului Roman, care purtau același nume de partid social-democrat, dar se găseau într-o poziție antagonistă care nu ar fi îngăduit o fuziune sau alianță.

În ce privește viitoarele alegeri, eu nu exclud posibilitatea ca toată opoziția democratică autentică să se solidarizeze în jurul unui obiectiv primar: doborârea guvernului, pentru că prima măsură pentru a scoate țara din impas este emanciparea de sub criptocomunism, deci, dacă aș fi întrebat, aș răspunde că nu văd nici un impediment în realizarea unei coaliții pre- ori post- electorale între formațiunile serioase care militează pentru democrație și al căror program nu reprezintă niște antiteze inacceptabile.

Iar în ce privește alegerile proxime, cred că numărul mare de candidați la președinție va face neserioasă alegerea președintelui. Dacă vom număra zece, doisprezece candidați, vă închipuiți că, indiferent de voturile pe care le vor recolta respectivii, seriozitatea alegerii va fi pusă în cumpănă. În ce privește partidul de guvernământ, nu știu dacă va continua alianța făcută cu partidele extremiste, alianță care a întunecat imaginea țării în străinătate. S-ar putea întâmpla ca partidul de guvernământ să meargă singur în alegeri, căutându-și după alegeri alianțe de care va avea nevoie eventual pentru a-și asigura o majoritate guvernamentală, asta o spun ipotetic, fiindcă în aceeași situație se află C.D. care, în cel mai bun caz, poate conta pe o majoritate ipotetică…

Nici o formațiune politică, în condițiile politice actuale ale țării, nu poate conta pe o majoritate absolută care să o dispenseze de anumite alianțe de menținere a unui guvern majoritar. Deci, indiferent care formație va avea majoritatea relativă, va trebui să facă asemenea combinații care să se bazeze pe apropierile ideologice și corectitudinea partidului.

În ceea ce ne privește, n-aș face niciodată o alianță cu un partid a cărui corectitudine să fie pusă la îndoială. Așadar, este de prevăzut ca la alegerile viitoare să se facă anumite alianțe, n-aș zice fuziuni, fuziuni sunt mai greu de realizat, și chiar dacă se vor realiza, vor fi de importantă disparentă în lumea noastră politică. Dar să se facă niște alianțe care ar avea valabilitate în timpul alegerilor și, mai cu seamă, valențe post electorale, pentru că, dat fiind rezultatul care se prevede, sigur că va fi nevoie în viitor pentru constituirea unui guvern majoritar de niște susțineri din afara formației politice majoritare. Eu sper ca că în ce ne privește pe noi, C.D. va realiza o majoritate relativă și va avea la îndemână formații corecte care să-i asigure majoritatea indispensabilă pentru guvernare.

Marin Beșcucă: Vorbeați despre seriozitate și v-am ruga să comentați puternica penetrare a vulgarului, a violenței chiar în disputele și comportamentul unor oameni politici, știut fiind că, măcar din cât am citit eu, în tradiția parlamentară română n-a existat așa ceva.

Corneliu Coposu: Cine cercetează cu atenție istoria politică a României interbelice va fi impresionat de decența, de acuratețea și de comportarea ireproșabilă a factorilor politici care au activat în perioada respectivă. În orice caz, relațiile erau exemplificatoare pentru situația politică a momentului. La noi, au pătruns derbedeii în Parlament! Eu nu fac o apreciere generală, sunt mulți oameni politici din toate formațiunile care răspund noțiunii de om civilizat. Am și eu prieteni politici chiar printre fruntașii guvernamentali și printre fruntașii opoziției, dar asta nu mă împiedică să constat că masele care au pătruns în Parlamentul României sunt așa de lipsite de cultură politică, de cei șapte ani de acasă și de atitudine civilizată, încât atitudinea lor a făcut înconjurul lumii. Nicăieri în Europa unde te învârți nu vei găsi oameni care să nu cunoască cel puțin anecdotic câteva scene năstrușnice desfășurate în Parlamentul României. Sigur că Parlamentul este un loc de dezbatere, este un loc de desfășurare a polemicii și de contradicție între tezele pe care le susține o formație sau alta. Asta nu implică însă înjurături de mamă și nu implică trivialități pe care nenorocitul ăsta de Parlament al României le-a auzit pentru prima dată cu ocazia sesiunilor parlamentare de acum. Căutați dumneavoastră dezbaterile parlamentare care apăreau în volumul trei al Monitorului Oficial dintre cele două războaie și veți găsi acolo dispute vehemente, veți găsi și dezbateri parlamentare, realitatea e că noi nu avem dezbateri parlamentare acum!

Înainte vreme erau niște parlamentari cu un limbaj strălucit, cu o intuiție deosebită, cu o promptitudine în reacție și cu o atitudine strălucitoare din punctul de vedere al ineditului cu care erau confruntați! Avem figuri ilustre de parlamentari care sigur vor rămâne scriși în istorie. În locul acestora, ce a apărut în Parlamentul României? Niște mojici, niște mârlani – nu de toți vorbesc, doar unele exemple cunoscute care își fac de cap. Vorbesc mai ceva ca la ușa cortului!

În condițiile astea, nivelul Parlamentului se degradează și eforturile pe care le fac unii pentru a păstra o anumită decență sunt inoportune. În orice caz, mie îmi e așa de groază de limbajul parlamentar, încât fac tot posibilul să-l evit!

Marin Beșcucă: Cândva, în timpul dialogului nostru, pomeneați ceva de pasivitatea politică. Aș adăuga că în perioada scursă de la Revoluție am observat în vremea diferitelor alegeri un absenteism dincolo de limitele firescului. Telespectatorii noștri au în acest moment posibilitatea de a se raporta atitudinal și comportamental la punctul de vedere al uneia dintre figurile de seamă ale politicului românesc. Ne-ar interesa comentariul dumneavoastră legat de acest aspect.

Corneliu Coposu: Întrebarea dumneavoastră este bine pusă. Din păcate, răspunsul pe care trebuie să vi-l dau are un aspect negativ. Această pasivitate, cum o numiți, eu o numesc și mai grav: apatie a opiniei publice! Este un certificat de dezinteres național care reprezintă un aspect foarte grav din punct de vedere al răspunderii politice! În momentul în care omul este nemulțumit, înjură, dar nemulțumirea lui se soldează fie cu efortul de a obține realizarea unui obiectiv care îi este refuzat, fie solidarizarea unor oameni, pentru ca împreună să poată să-și realizeze obiectivul. În momentul când cetățeanul român abandonează și una, și cealaltă dintre aceste cărări spre realizarea obiectivului, atunci intervine această apatie, extrem de periculoasă. Ce înseamnă apatia politică? – a electoratului, a omului, la obligația, nu vorbesc dreptul de a-și asigura propriul viitor, lucru pe care-l socotesc foarte periculos și, în prelucrările pe care le fac acum de pregătire a viitoarelor alegeri, primul obiectiv pe care-l impun fruntașilor de partid este combaterea acestei apatii, și asta, pentru că, atâta vreme cât noi nu vom convinge electoratul român că are obligația de a participa până la unu la soluționarea problemei de care depinde propriul lui viitor, până atunci vom înghiți mai departe teroarea cripto-comunistă, altfel spus, prima obligație electorală a tuturor partidelor conștiente este să determine populația să-și exercite dreptul de vot, pentru că în mâna populației stă viitorul ei! Dacă ea renunță cu bună știință la dreptul și posibilitatea de a-și crea un viitor pe măsură și obiectivele pe care și le-a propus, înseamnă că a intrat în ceea ce numeați dumneavoastră pasivitatea politică, care este de rău augur, de care vor profita bineînțeles toți stipendiații actualului guvern, toți oamenii puși în pâine de guvernarea actuală, și vor prelungi această agonie în defavoarea poporului român până în momentul în care oamenii, nemaiputând răbda mizeria, oprimarea, sărăcirea și imposibilitatea de exprimare, vor produce o explozie!

De aceea, obligația noastră este în primul rând de a combate această apatie, acest fatalism, pentru că românul este fatalist de obicei și asta face parte oarecum tot dintr-un fel de fatalism, iată, auzi unii oameni: păi, mă rog, orice am face noi, tot comuniștii rămân la putere! Deci, o mentalitate pe care au imprimat-o cei șase ani de guvernare cripto-comunistă, în care oamenii s-au străduit să schimbe aspectul politic al societății, dar n-au reușit, datorită terorii exercitate nu numai de organele de represiune, poliție, jandarmerie, S.R.I., ci și de autoritățile administrative, silvice, școlare, medicale obișnuite, care toate suportă teroarea, opresiunea și dirijarea guvernamentală.

Sigur că ar fi o nenorocire dacă această apatie electorală de care vorbim și de care ne temem ar lua extindere și în special dacă ea s-ar extinde asupra generației tinere. Dintotdeauna tineretul a fost în fruntea acțiunilor salutare care au dus la schimbările cruciale din politica românească. În momentul în care tinerii se dezinteresează de viața politică, înseamnă că națiunea română a intrat cu un picior în groapă.

Eu am combătut cu multă violență această atitudine, acest fatalism care nu este cu nimic îndreptățit, pentru că, dacă analizezi puțin situația, îți dai seama că pentru a avea un primar ai nevoie de un număr de voturi. Dacă eu cu nevastă-mea și sora mea nu ne ducem la vot, cu motivarea dă-i dracului, că tot comuniștii ies, sigur că vor fi cu trei voturi mai puțin, și dacă se extinde la 20 de familii înseamnă că indirect ai contribuit la alegerea unei persoane neconforme cu dorința opiniei publice!

Da, simptomul e periculos, trebuie și combătut cu multă violență, iar oamenii trebuie făcuți să înțeleagă că viitorul este în mâna lor – nu depinde nici de mine, nici de alții, ci de ei înșiși depinde care va fi viitorul lor. Și dacă reușesc să se lege de obiectivele viitoare, de acțiunea prezentă pe care îi obligă legea și datoria cetățenească, înseamnă că ei înșiși își pot dirija viitorul!

Eu am spus, exagerând puțin, că jumătate din eforturile electorale vor trebui îndreptate spre combaterea apatiei electoratului și dirijate spre eforturile de a determina oamenii care nu-și exercită dreptul de vot să fie prezenți și să-și exprime punctul de vedere, indiferent în ce fel, indiferent pe cine vor să voteze, dar să-și exercite acest drept, care e și o obligație morală și, în același timp, o obligație pentru viitorul societății românești în care trăim.

Ultimul interviu al lui Corneliu Coposu. Partea 3 din 3.

Corneliu Coposu: [De multe ori, de aceste] atitudini depind nu numai niște schimbări sporadice de guvern, dar depind niște situații care se ameliorează în ani de zile – în timp pierdut inutil din cauza acestei lipse de inițiativă și acestei apatii a opiniei publice.

Marin Beșcucă: Domnule președinte Coposu, noi am avut bucuria de a fi martorii omagierii dumneavoastră de către președintele Chirac, prin acordarea unei înalte distincții franceze.   Cu ce sentimente ați întâmpinat dumneavoastră această recunoaștere și ce semnificație dați ecoului care a survenit după festivitatea decernării aceste înalte distincții către dumneavoastră?

Corneliu Coposu: Eu am avut onoarea să-l cunosc pe domnul Jaques Chirac de mai multă vreme, am stat de multe ori de vorbă cu dânsul, am discutat și politică franceză, și politică românească… Sigur că în tot acest gest semnificativ a fost faptul că prima măsură pe care a luat-o domnul președinte Chirac a fost această decorare. Lucru care îmi face o cinste deosebită. Sigur că mă cunoștea dinainte. Dar faptul că înainte de a proceda la alte măsuri cu caracter organizatoric și administrativ s-a gândit să facă gestul acestei acordări de decorații m-a flatat. Trebuie să recunosc că nu atât decorația, ci maniera îden care a fost acordată mi-a produs o bucurie deosebită.

Sigur că eu eram recunoscut ca un vechi prieten al Franței. Am făcut dese călătorii acolo, am cunoscut toată lumea politică, inclusiv pe actualul prim-ministru, dl Alain Juppé, care de altfel a făcut și raportul pentru acordarea gradului de Ofițer al Legiunii de Onoare. Consider însă că această decorație nu mi-a fost atribuită mie personal, Corneliu Coposu; existând și eu în lumea românească, poate cu unele merite în lupta pentru democrație. Cred că gestul semnifică o atenție acordată poporului român și luptei pentru democrație și libertate, pe care a desfășurat-o poporul român și care nu este necunoscută în Occident. Am întâlnit, spre satisfacția mea, istorici occidentali, chiar un olandez care a subliniat că, în vreme ce toate popoarele Europei năpădite de tancurile sovietice au capitulat la trei ani după ocupația sovietică, poporul român a continuat în munți lupta anticomunistă până la 1953, ceea ce este un lucru extraordinar; sub ocupație sovietică, în vreme ce Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, mă rog, toate țările din jurul nostru au plecat capul, resemnându-se în poziția de națiune ocupată, în același timp, poporul român a răspuns prin organizare de acțiuni în munți, refuzând să capituleze în fața unei ocupații împotriva căreia nu aveai apărare.

Ori, lucrul acesta n-a trecut nesesizat, și, față de toate celelalte state care au fost comunizate deodată cu noi, înainte sau după noi, singur poporul român a reușit ca până la 1955 să țină drapelul luptei anticomuniste efective, nu teoretice! Că, teoretic, toți am fost împotriva comunismului, toți am așteptat cu nerăbdare prăbușirea lui. La care, retrași în munți, au luptat efectiv împotriva ocupației după ce tancurile sovietice controlau teritoriul țării.

Deci, ca să revin, consider că acest prim gest al noului președinte al Franței nu mi s-a adresat numai mie, ci s-a adresat eroismului poporului român care a dovedit că în lupta pentru independență, pentru democrație,  pentru recuperarea vechilor tradiții românești, s-a expus și a luptat mai mult decât oricare alt popor din categoria celor ocupate de Uniunea Sovietică. Sigur că sunt recunoscător și domnului Jaques Chirac, și domnului Alain Juppé pentru gestul care m-a onorat și pe care, încă o dată, îl consider un semnal adresat poporului român!

Marin Beșcucă: Domnule președinte Corneliu Coposu, timpul nu ne este prieten la această întâlnire cu dumneavoastră. El, ca întotdeauna, își vede de treabă și ne roade pe noi. Și îngăduiți-mi să mă retrag din acest dialog cu dumneavoastră rugându-vă respectuos: poate aveți un mesaj pentru locuitorii Oltului care acum vă receptează în întreaga dumneavoastră ființă.

Corneliu Coposu: Sigur că am un mesaj, un mesaj  pe care-l adresez, chiar cu riscul de a nu fi recepționat cu căldura și cu sinceritatea cu care îl adresez: rog pe locuitorii județului dumneavoastră și pe teleascultătorii postului dumneavoastră ca în primul rând să-și exercite obligația și dreptul de vot, să aibă în vedere nu numai prezentul malefic, ci viitorul României, viitorul copiilor și al nepoților lor, să participe la vot și, cu ajutorul acestui vot, să determine o alternativă de guvernare care să reașeze România pe făgașul tradițional al vechilor deprinderi, al vechilor obiceiuri românești și să participe alături de noi la refacerea țării și la îndreptarea ei pe drumul care va duce la normalizare și la o bunăstare la care avem dreptul să nădăjduim și datorită condițiilor specifice ale țării noastre, și datorită calității poporului român.


2 responses to “Ultimul interviu televizat al Seniorului Corneliu Coposu

Subscribe to comments with RSS.

  1. Mulțumesc ! Veșnica pomenire a Seniorului !

    Trimis de pe iPhone‑ul meu

    > Pe 20 mai 2021, la 17:28, Ţărănista a scris: > >  >

    Apreciat de 1 persoană

    Gabriel Alexandru
  2. S-au acordat bani mulți de la UE pentru reabilitarea victimelor torturii și voi cei cu școală și facultate vă considerați tot infractori legitimați de stat , nu vreți să respectați drepturile victimelor .
    Tortura a devenit o normalitate azi 2021 în România pentru că , victimele torționarilor nu sunt reabilitate , nu există o lege de reabilitare a victimelor torturii .
    Oficial victimele torționarilor nu sunt recunoscute de Guvernul Român nici de Președenția României , nici de Avocatul Poporului , nici de Parchetul General , nici de Consiliul Superior al Magistraturii , nici de Curtea Constituțională , nicio instituție a țării care are în educație școală și facultate .
    CEDO a condamnat România pe tortură în 295 de cazuri după anul 1996 .

    Apreciază

Lasă un mesaj

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Ţărănista.

”Negociem orice, dar nu negociem principii!” (Corneliu Coposu)

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: