Archive for the ‘Bogdan Grabowski’ Tag

Ţărăniştii, solidari cu Oana Stănciulescu   3 comments


#Taranista #Solidaritate cu #OanaStanciulescu

solidar cu oana stanciulescu

Istoria trebuie rescrisă. Procesele tribunalelor „poporului” trebuie reconsiderate. Victimele nevinovate ale acestora trebuie reabilitate. Poziţiile trebuie reconsiderate. Chiar şi infractorii de drept comun au dreptul la reabilitare, după câţiva  ani de la executarea pedepsei.  Dintre toţi condamnaţii din ţara asta numai martirii temniţelor comuniste nu au acest drept. După zeci de ani de la ispăşirea pedepsei.  Sau de la decesul în închisoare, în urma torturilor. Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi toţi ţărăniştii din Lotul Tămădău condamnaţi pentru „înaltă trădare” au fost reabilitaţi după 51 de ani şi 4 (patru) recursuri. Mulţi alţi martiri – adevărate valori şi repere ale poporului român – îşi aşteaptă încă reabilitarea. Valorile şi reperele unui neam nu le dă o lege, cu atât mai puţin o lege fascistoidă, cum e cea antilegionară.

Declaraţiile Oanei Stănciulescu nu au fost caracterizate de agresivitate, autosuficienţă, minimalizarea adversarului de idei, nici nu au contribuit la un climat politic şi moral insalubru. Dimpotrivă: Oana Stănciulescu a luptat pentru democraţie, pentru libertatea cuvântului, pentru adevăr, pentru salubrizarea societăţii româneşti de miasmele şi putregaiul mentalităţilor comunismului – un regim totalitar la fel de toxic ca şi fascismul, dar necondamnat de nici o lege.

Recenta înfierare cu mânie proletară a Oanei Stănciulescu, printr-o scrisoare a unor intelectuali români publicată în Observator Cultural  a stârnit reacţii în rândurile ţărăniştilor, pe care vi le prezint mai jos.

Citește restul acestei intrări »

Lansarea oficială a Clubului Naţional Ţărănist: Ţărăniştii continuă lupta cu impostura pe toate planurile   3 comments


afis acntSâmbătă, 27 septembrie a.c. a avut loc la Sala Media a Teatrului Naţional  din Bucureşti lansarea oficială a Asociaţiei Clubul Naţional-Ţărănist-PNŢCD (detaliii despre asociaţie aici), printre ai cărei membri fondatori se numără Gheorghe Ciuhandu, Andrei Dimitriu, Virgil Petrescu, Sergiu Rizescu, Adrian Marinescu, Mircea Popa-Zlatna.

Au participat la eveniment în jur de 100 de persoane, vechi membri ai PNŢCD, veterani şi senatori, foşti demnitari ţărănişti, reprezentanţi ai conducerii PNŢCD „neoficial” din Bucureşti, Timişoara, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Bacău, Constanţa etc., precum şi personalităţi de seamă ale partidului. Ale PNŢCD „neoficial” şi „nejuridic”, desigur. Actorii mascaradei juridice numite „PNŢCD oficial” au fost prezenţi la Braşov, sub conducerea „preşedintelui-ştampilă” şi alături de Traian Băsescu şi de candidata acestuia, la un aşa-zis congres al PNŢCD – nesusţinut nici măcar de propriul Birou Naţional de Conducere înregistrat oficial, care de altfel a anunţat că va contesta acest „congres”.

Citește restul acestei intrări »

Bogdan Grabowski: PNTCD – o sarcina prea grea   3 comments


Reaparitia pe scena politica a PNT (sub denumirea actualizata de PNTCD) in anul 1989 a nascut sentimente puternice: de speranta – pentru cei care, cunoscand istoria, stiau fermitatea cu care partidul luptase impotriva comunizarii Romaniei si, in acelasi timp, de ura si de teama – in randul celor care fusesera indoctrinati sa perceapa PNT ca partid dusman; cei care se considerau ca fiind legati (in sensul atasamentului) de regimul comunist sau care stiau ca colaborasera cu structurile acestuia se simteau amenintati.
De diabolizarea PNTCD s-au ocupat intens si mijloacele de propaganda ale noului regim, acuzandu-l ca intentioneaza sa razbune persecutiile suferite de catre membrii sai, ca vrea sa “vanda” tara, ca urmareste sa readuca mosierii care sa-i lase pe tarani fara pamant; reprosurile la adresa partidului culminau cu afirmatia ca liderii sai nu cunosc problemele reale ale tarii si ca nu au suferit la fel ca ceilalti locuitori dat fiind ca “nu au mancat salam cu soia” – cu alte cuvinte ca au trait in afara Romaniei.

Citește restul acestei intrări »

Posted 17/12/2013 by Cris A. in Articole, Atitudini

Tagged with , , ,

Avem acum ocazia sa demonstram ca suntem diferiti, reprezentand astfel cu adevarat o alternativa.   Leave a comment


PNT a fost creat pentru apararea intereselor natiunii romane in Imperiul austro-ungar; PT a fost format pentru apararea intereselor taranimii; PNT avea ca scop adancirea democratizarii Romaniei interbelice.
Si PNTCD a (re)aparut cu scopuri clare: inlaturarea si repararea nedreptatilor comise de regimul comunist si construirea unei societati bazate pe morala crestina.

Citește restul acestei intrări »

Ţărănista.

”Negociem orice, dar nu negociem principii!” (Corneliu Coposu)

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: