Archive for the ‘de ce a fost exclus PNŢCD din PPE’ Tag

Parafarea decesului unui partid istoric: PNŢCD exclus din PPE   4 comments


#Ţărănista

N-aş putea spune că sunt un fan al PPE, nici că PPE a „murit” vreodată de grija PNŢCD-ului. Politica e… politică: „arta compromisului”, pragmatism, niscaiva lichelism pe ici-pe acolo… evident că Partidul Popular European, cât e el de european, nu este scutit de toate acestea, că doar e format din tot soiul de oameni politici (dar mai ales din politicieni…). Adeseori, membrii (şi în special preşedinţii) săi au ales sau au fost nevoiţi să joace la două capete, fie ca să împace pe toată lumea, fie ca să iasă „cum trebuie” jocurile făcute de „cine trebuie” – de unde şi criticile şi disputele aferente.

N-ar fi de mirare, deci, ca în culisele PPE să se nască o „monstruoasă coaliţie” împotriva PNŢCD, aşa cum insinuează preşedintele juridic al acestuia, Aurelian Pavelescu inflamându-se pe Facebook   în privinţa execuţiei „de tip bolşevic a singurului partid creştin-democrat din România: PNŢCD!”

Însă, dincolo de toate acestea, lucrurile sunt mult mai banale şi mai pragmatice: Partidul Popular European are un Statut şi regulamente, pe baza cărora funcţionează. Iar PNŢCD-ul condus de Pavelescu se încadrează perfect în condiţiile de excludere, aşa cum sunt prevăzute acestea la Art. 9 din Statutul PPE:

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri
Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Filozoful anarhist din colțul străzii.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: