Archive for the ‘Ion Andrei Gherasim’ Tag

11 noiembrie 2019. Gala Corneliu Coposu. Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului   Leave a comment


Revoluţia Română la 30 de ani

Luni, 11 noiembrie 2019, în cadrul Galei Corneliu Coposu, desfăşurată la Ateneul Român la 24 de ani de la decesul Seniorului, s-a dat citire unui Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului, lansat în Italia la 7 noiembrie 2019, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Apelul s-a bucurat de o largă susţinere internaţională, fiind semnat, până la 7 noiembrie, de peste 200 de persoane, printre care numeroase personalităţi de renume: Antonio Tajani (fost preşedinte şi membru actual al Parlamentului European, Italia), Prof. Stéphane Courtois (istoric, autor al Cărţii Negre a Comunismului, Franţa), Robert R. Reilly (director al Institutului Westminster, fost director al Vocii Americii, fost membru al Biroului Secretariatului de Apărare, SUA), Mart Laar (fost prim-ministru şi preşedinte al Colegiului de supraveghere al Băncii Estoniei), Erhard Busek ( fost vice-cancelar al Republicii Austria, Austria), Vladimir Kara-Murza (Preşedinte, Fundaţia pentru Libertate „Boris Nemtsov”, Russia), Ana Blandiana (președinte al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței), Florian Mihalcea (președinte al Societății Timișoara), Rodica Coposu (președinte al Fundaţiei Corneliu Coposu) și Ion Andrei Gherasim (președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu). Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene s-a pronunţat, de asemenea, în sprijinul acestui apel, pe care vi-l prezint mai jos:

Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului

Citește restul acestei intrări »

Reacţii la alianţa PNŢCD-PSD pentru europarlamentare   2 comments


Aşa cum v-am promis, revin cu alte reacţii la alianţa PNŢCD-PSD pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. (Primele reacţii, din chiar ziua alianţei, vi le-am prezentat atunci, la cald; ele au venit de la PNŢCD Mizil şi PNŢCD Sălaj).

Înainte de toate, ţin să vă anunţ că informaţiile mele „pe surse” (pe cele oficiale nu am de unde să le iau, pentru că nu există – sau poate nu le-am găsit eu 😦 ) indică faptul că nu s-a luat nici o clipă în calcul vreo alianţă cu PSD (sau participarea cu „ţărănişti” pe listele acestuia) în vreo şedinţă oficială – a Comitetului Naţional de Conducere (CNC) sau la recentul congres PNŢCD din 23 martie a.c. – ba dimpotrivă, se pare că s-a votat la un moment dat participarea la aceste alegeri pe liste proprii ale PNŢCD! Citește restul acestei intrări »

Iliescu, invitat de Coposu în PNŢCD: a fost sau n-a fost?   6 comments


Motto: “M-aş degrada intrând în polemici cu nemernicii şi mişeii care şi-au făcut din defăimarea mea o profesiune de credinţă.” – Corneliu Coposu

#Ţărănista

Pe 16 iunie anul acesta o ştire făcea ravagii printre ţărănişti: Coposu i-a propus lui Iliescu să preia şefia PNŢCD. Am pornit pe urmele adevărului şi astfel s-a născut acest articol. Dacă aţi fost martori direcţi la acele evenimente din 1990 la care articolul face referire, vă invit să lăsaţi mărturia dumneavoastră în subsolul paginii, sub formă de comentariu. Mulţumesc!

PREMISE: Corneliu Coposu i-ar fi propus lui Ion Iliescu, în 1990, să intre în PNŢCD, să preia preşedinţia acestuia şi să candideze pe listele ţărăniştilor la alegerile din mai 1990 • Ştirea de la Digi24 • Extrase din rechizitoriul procurorilor  •Ce susţine Iliescu? • REACŢII ŞI MĂRTURII: Mărturii mai vechi şi mai noi şi luări de poziţie ale ţărăniştilor apropiaţi Seniorului Coposu • Reacţia preşedintelui PNŢCD „oficial”, condus de Aurelian Pavelescu • Reacţii şi comentarii ale membrilor şi simpatizanţilor PNŢCD pe reţelele sociale • • Ion Andrei Gherasim, fost şef de cabinet al preşedintelui PNŢCD, Corneliu Coposu • Alexandru (Kala) Popescu, lider al tineretului ţărănist în anii ’90 • Liviu Petrina, fost secretar general al PNŢCD în anii ’90 • Aurelian Pavelescu, preşedintele juridic al PNŢCD „oficial” • Liviu Petrina, 23 iunie 2017 • Alexandru Herlea, reprezentantul PNŢCD în Franţa, în anii ’90 • OBSERVAŢII ŞI CONCLUZII: 1. Când şi cum apar ştirile legate de invitarea lui Iliescu în PNŢCD? • 2. De unde îşi iau procurorii informaţiile? •  3. Care sunt faptele şi ce spun martorii? • 3.1. Faptele •  3.2. Martorii • 4. Concluzii

PREMISE:

Corneliu Coposu i-ar fi propus lui Ion Iliescu, în 1990, să intre în PNŢCD, să preia preşedinţia acestuia şi să candideze pe listele ţărăniştilor la alegerile din mai 1990

Ştirea de la Digi24

La mijlocul lunii iunie (16 iunie 2017), Digi24 TV a difuzat o ştire legată de Dosarul Mineriadei, care prelua din rechizitoriul acestui dosar informaţia conform căreia „Coposu i-a propus lui Iliescu să preia şefia PNŢCD„. Ştirea s-a rostogolit rapid pe Internet, fiind preluată de mai multe site-uri.

În general, Digi24 este un post credibil, dar de data aceasta am pus ştirea sub semnul întrebării, părându-mi-se un soi de fake news. Ca atare, am purces în căutarea adevărului, pentru a vă prezenta faptele, aşa cum au fost ele.

Evident, prima dată am apelat la rechizitoriul Dosarului Mineriadei. Nu mică mi-a fost mirarea când am întâlnit în acest dosar următoarele două informaţii: Citește restul acestei intrări »

Înţelegerea de la Sighet – 7 februarie 2015: ANRM, ACNŢ-PNŢCD şi Fundaţia Corneliu Coposu au semnat un protocol pentru promovarea monarhiei constituţionale   3 comments


PROTOCOL DE COLABORARE

protocol colaborare ACNT-ANRM-Fundatia Coposu

  Citește restul acestei intrări »

Centenar Corneliu Coposu. Gala de închidere a Anului Centenar Corneliu Coposu   1 comment


centenar coposuccc-gala inchidere-p2-01În urmă cu 19 ani, la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti, Seniorul sărbătorea, alături de câţiva apropiaţi, decorarea sa cu cea mai înaltă distincţie a statului francez – Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer – acordată de preşedintele Jaques Chirac.

Sâmbătă, 13 decembrie 2014, în acelaşi loc, s-a desfăşurat un eveniment special: Gala de închidere a Anului Centenar Corneliu Coposu, organizată de Fundaţia Corneliu Coposu, în parteneriat cu Academia Română. În cadrul Galei, s-au decernat medaliile omagiale „Corneliu Coposu-100 de ani”. (Fotografii de Florin Eşanu)

Citește restul acestei intrări »

Ion Andrei Gherasim: Mesaj pentru revigorarea PNŢCD   5 comments


Vă transmit mai jos mesajul domnului Ion Andrei Gherasim, membru al Asociaţiei Clubul Naţional-Ţărănist PNŢCD, director executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu.

Cum cred si sunt convins ca putem revigora PNTCD

lansare ACNT-07- I. Gherasim1. Absolut toti cei care imbratiseaza ideile de dreapta, care au comis sau nu greseli, in decursul timpului, trebuie sa ne asezam la masa si sa cautam solutii viabile, de viitor, pentru a revigora partidul. Am comis erori fundamentale, inacceptabile, pentru ca am promovat la varful partidului persoane, mai mult sau mai putin compromise, care nu au reusit sa atraga electoratul, devenind figuri insuportabile pentru acesta, iar cand un fost lider nu a mai fost pus intr-o functie inalta, a plecat suparat si si-a facut propriul partid sau a aderat la altul existent deja. In tarile cu traditie democratica se da demisia doar cand planeaza suspiciunea, la noi, in cel mai bun caz am repus la putere pe cel dat jos din aceleasi motive, cu putin timp in urma. Astfel de practici trebuie eliminate, trebuie sa invatam sa ne dam si demisia, sa lasam locul altuia mai bun, pentru a multumi electoratul din partid si din tara. Un lider al partidului care nu are forta sa ridice partidul intr-un mandat de 4 ani, trebuie urgent sa-si dea demisia, nu sa tina partidul blocat, pentru ca PNTCD, in acest moment, este un partid blocat, dealtfel, in ultimii ani, a fost tot timpul blocat, deoarece liderul sau a refuzat sa se retraga la momentul oportun.

Citește restul acestei intrări »

Centenar Corneliu Coposu. 163 de vorbe memorabile. Lansare de carte   Leave a comment


centenar coposu

Sufletele mici nu se pot ridica niciodată la gândurile mari. (Corneliu Coposu, 163 de vorbe memorabile)

C.Coposu-163vorbeTârgul de carte Gaudeamus a găzduit duminică, 23 noiembrie 2014, lansarea cărţii „Corneliu Coposu. 163 de vorbe memorabile„, îngrijită şi prefaţată de Marius Ghilezan. La festivitatea de lansare au fost invitaţi Doina Jela, Ion Andrei Gherasim, Silvia Colfescu.

 

Cartea a apărut la Editura Vremea (o puteţi cumpăra de pe site-ul editurii, aici), în colecţia Fapte, Idei, Documente şi este pe locul doi în topul vânzărilor editurii, după „File dintr-un jurnal interzis” – de Corneliu Coposu, lansată luna trecută.

(Foto: Florin Eşanu)

lansare 163 vorbe-C.Coposu-01lansare 163 vorbe-C.Coposu-02

Mesajul surorilor Coposu de Ziua Regelui Mihai I   Leave a comment


Astăzi, 25 octombrie 2014, Regele Mihai I al României aniversează 93 de ani.

Flavia Balescu si Rodica Coposu-nelufurtuna.blogspot.com

Sursa foto: nelufurtuna.blogspot.com

Cu această ocazie, doamnele Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, precum şi domnul Ion Andrei Gherasim, în numele Fundaţiei Corneliu Coposu, au transmis Majestăţii Sale un mesaj de felicitare, pe care vi-l prezint mai jos, dimpreună cu răspunsul din partea Casei Regale.

 
 
 
 
 
 
 
Citește restul acestei intrări »

10 octombrie 2014: 88 de ani de la crearea PNŢ. Apel către naţional-ţărănişti al domnului Ion-Andrei Gherasim   3 comments


Apel către naţional-ţărănişti, la 88 de ani de la crearea PNT

10 octombrie 1926 – 10 octombrie 2014

lansare ACNT-07Îngrijorat de profunda criză morală prin care trece clasa politică românească, dezamăgit de prestaţia politicienilor cărora le-am acordat votul, vădit inşelat cu promisiunea că vor condamna sistemul ticăloşit, consternat de proliferarea aroganţei ca act de guvernare, convins că nimeni nu mai apără tradiţia poporului român, cred, ca e nevoie, mai mult ca oricand, la 88 de ani de la crearea Partidului National Taranesc, de renaşterea PNŢCD, ca partid capabil sa readucă in prim plan fermitatea, lipsa compromisurilor, anticomunismul, principii care ne reprezintă şi de la care n-am abdicat niciodată.

Citește restul acestei intrări »

Lansarea oficială a Clubului Naţional Ţărănist: Ţărăniştii continuă lupta cu impostura pe toate planurile   3 comments


afis acntSâmbătă, 27 septembrie a.c. a avut loc la Sala Media a Teatrului Naţional  din Bucureşti lansarea oficială a Asociaţiei Clubul Naţional-Ţărănist-PNŢCD (detaliii despre asociaţie aici), printre ai cărei membri fondatori se numără Gheorghe Ciuhandu, Andrei Dimitriu, Virgil Petrescu, Sergiu Rizescu, Adrian Marinescu, Mircea Popa-Zlatna.

Au participat la eveniment în jur de 100 de persoane, vechi membri ai PNŢCD, veterani şi senatori, foşti demnitari ţărănişti, reprezentanţi ai conducerii PNŢCD „neoficial” din Bucureşti, Timişoara, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Bacău, Constanţa etc., precum şi personalităţi de seamă ale partidului. Ale PNŢCD „neoficial” şi „nejuridic”, desigur. Actorii mascaradei juridice numite „PNŢCD oficial” au fost prezenţi la Braşov, sub conducerea „preşedintelui-ştampilă” şi alături de Traian Băsescu şi de candidata acestuia, la un aşa-zis congres al PNŢCD – nesusţinut nici măcar de propriul Birou Naţional de Conducere înregistrat oficial, care de altfel a anunţat că va contesta acest „congres”.

Citește restul acestei intrări »

Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: