Archive for the ‘patrimoniu’ Tag

Casa lui Mihalache – vândută discret, casa lui Maniu se dărâmă încet…   2 comments


De veţi întreba un elev de liceu dacă a auzit de Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu, probabilitatea cea mai mare este să răspundă: „Da, e un bulevard!”. Vorbesc dintr-o tristă experienţă şi sunt sigură că un sondaj pe stradă, pe această temă, ar vorbi şi mai crunt despre acest adevăr: copiii noştri sunt în mod sistematic îndepărtaţi de valorile neamului lor, de personalităţile ce au făcut Istoria Ţării.

Mă tot întreb de ceva vreme dacă e vorba de neglijenţă, prostie, rea-voinţă, dezinteres sau manipulare voită, întru îndobitocirea acestei generaţii, întru spolierea ei de o identitate cu adevărat demnă de o istorie mare. Ca de obicei, răspunsul este: „câte puţin din fiecare” – dar înclin să cred că manipularea este, totuşi, prevalentă.

O înţelegere tacită – sau, poate, dictată de undeva, de „cineva” – în presa mainstream şi printre politicienii români, face ca uitarea să se aştearnă, încet-încet, peste numele acestor făuritori de istorie. Nu vă faceţi iluzii: aceste nume nu sunt cunoscute şi celebrate decât printre urmaşii lor direcţi, printre cei – din ce în ce mai puţini – care s-au implicat mai mult sau mai puţin activ în politica acestor Oameni, printre (destul de puţini) istorici sau oameni simpli pasionaţi de istorie. Iar din când în când – nu prea des, ca să nu bată la ochi – mai aflăm de la TV despre vreo comemorare, în ştiri scurte sau pe burtieră. Ştiri în care nu vor încăpea niciodată adevărul despre aceşti Oameni şi întreaga lor contribuţie la istoria ţării. De manuale nu mai zic. Cei care aveţi copii ştiţi despre ce vorbesc.

Ei bine, în aceste condiţii nu este nicidecum de mirare că nişte Neica Nimeni de prin ministere sau alte instituţii ale statului habar nu au de importanţa primordială, crucială a unor personalităţi precum Iuliu Maniu sau Ion Mihalache în istoria noastră şi ezită (evită?) să aloce fonduri unor proiecte menite să ţină în viaţă memoria lor. Aşa că, pe alocuri, români simpli, dar patrioţi, s-au apucat să pună mână de la mână pentru a salva ce se mai poate salva din patrimoniul naţional legat de numele acestor oameni, de viaţa şi activitatea lor întreţesută în istoria României.

Citește restul acestei intrări »

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

11iunie.ro

Democrația sună bine!

JURNAℓ SCOȚIAN

IOAN-FLORIN FLORESCU, preot misionar la Edinburgh etc.

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: