Archive for the ‘personalitati PNTCD’ Tag

”Afacerea Tămădău” – o cruntă rană a istoriei noastre   5 comments


Motto: „Nu trebuie uitat scopul: compromiterea şi distrugerea partidelor istorice” (Vasile Luca, 26 iulie 1946, în Biroul Politic al CC al PCR)

  • 14 iulie 1947Siguranța Statului îi arestează pe aeroportul de la Tămădău pe liderii Partidului Național Țărănesc: Ion Mihalache (vicepreşedinte), Nicolae Penescu (secretar general), Ilie Lazăr (membru în Delegaţia permanentă), N. Carandino (dir.Dreptatea), dimpreună cu însoțitorii lor: Lilly Carandino, Elena Penescu, medic C. Gafencu, ing. Gh. Popescu, aviatorii Romulus Lustig şi Gh.Preda, şoferii Aurel Popa şi Petre Rusu. Acuzația: complot și tentativă de părăsire a țării. Lor li se adaugă: Fulvia Penescu, casnică; Dumitru Borcea, comerciant; Eugen Borcea, funcţionar; Gheorghe Popescu, subinginer. Ulterior au mai fost arestați pentru favorizare și legături cu grupul de la Tămădău: Ion Negrescu, comandor; Vlad Haţieganu, doctor; Romulus R. Boilă, inginer; Teodor Mândruţ, inginer; Gheorghe Busuioceanu, doctor; Lucia Popescu-Mehedinţi; Marin Zaharia, căpitan (rez); Nicolae Rusu, şofer; Măria Avramescu, doctor; Aurel Avramescu, inginer, conferenţiar la Politehnică; Lucia Scridon, casnică.

Printr-un efect de domino, acestora li se vor adăuga – într-o primă etapă –  sute de persoane ce vor fi aruncate în pușcăriile de la Aiud, Piteşti, Craiova, Văcăreşti. Ulterior, epurarea a continuat, extinzându-se la mii și mii de țărăniști și luptători anticomuniști, elite ale politicii și intelectualității românești, precum și asupra oricăror altor opozanți ai regimului comunist.

La 14 iulie, Iuliu Maniu se afla în domiciliu forțat, la sanatoriul doctorului Jovin. Câteva zile mai târziu, Maniu consemnează într-o notiță personală: „Sunt grav suferind. Din această cauză am intrat în sanatoriu, unde mi s-a făcut domiciliu forţat. Fără nici o motivare şi fără vreo formă legală. Am protestat în scris. Acum sunt ridicat de aici fără nici o formă de drept cu forţa. Nu ştiu unde sunt dus. Cedez forţei„. *

  • 15 iulie 1947Ridicarea imunităţii parlamentare pentru 6 deputați PNȚ: Iuliu Maniu, Gr.Niculescu-Buzeşti, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Vasile Serdici, Emil Ghilezan. Moțiunea, depusă de 33 de deputați, este aprobată de Comisia Legislativă, în al cărei raport se precizează: „Este o mare cinste pentru Parlamentul nostru că are posibilitatea să înlăture din rândurile sale pe cei care întrebuinţează calitatea lor de deputaţi pentru a complota împotriva intereselor ţării„.
  • 17 iulie 1947 – Gheorghiu-Dej: „…nu este suficientă arestarea lui Maniu. Noi trebuie să lovim fără cruţare în tot ce s-a strâns în jurul steagului lui Maniu… P.N.Ţ. trebuie dizolvat şi această obligaţie corespunde Tratatului de Pace„.
  • 18 iulie 1947, Silviu Brucan afirmă într-un articol din „Scânteia” că ţărăniştii „…nu au şi n-au avut nimic comun cu poporul român…
  • 24 iulie 1947 – Prin adresa 17.053/24 iulie 1947, Siguranța Statului cere Parchetului Militar emiterea de mandate (antedatate la 20 iulie) pentru Fulga Victor, Pop Gheorghe, Zaharia Marin, Cioroiu Măria, Avramescu Aurel, Avramescu Măria, Mihalache Niculina, cercetați și învinuiți pentru agitație contra siguranţei Statului. Tot prin această adresă se face cerere de reținere pentru cercetări a lui Iuliu Maniu, în urma căreia acesta este ridicat și trimis la închisoarea Malmaison.
  • 29 iulie 1947- Dizolvarea PNŢ. Hotărârea dizolvării PNȚ apare în Jurnalul Guvernului:

Consiliul de Miniştri, în şedinţa sa de la 29 iulie 1947,
Luând în deliberare referatul d-lui ministru al Afacerilor Interne [Teohari Georgescu ] nr. 22.694 din 29 iulie 1947
Pentru respectarea ordinei publice şi a siguranţei Statului;
În virtutea art. 107, aliniatul ultim din Constituţie,
Decide :
<Art. I. Partidul Naţional Ţărănesc, sub preşedinţia d-lui Iuliu Maniu, este şi rămâne dizolvat, pe data publicării în „Monitorul Oficial ” a prezentului jurnal.

Dezbaterea în Parlament a avut loc sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, președintele Adunării Deputaților.

Spicuiri din luările de cuvânt**:

Leonte Sălăjan (PCR) :

Felicităm guvernul român pentru măsura dreaptă de dizolvare a Partidului Naţional-Ţărănesc – Iuliu Maniu. De asemenea, pe dl ministru al Afacerilor Interne, Teohari Georgscu, care a ştiut să dejoace planurile de fugă al maniştilor. Dizolvarea PNŢ şi pedepsirea celor vinovaţi, în frunte cu Maniu şi Mihalache, dă noi forţe de luptă clasei muncitoare şi tuturor forţelor democratice, în folosul celor ce muncesc”.

Alexandru Mâţă (PNŢ-Anton Alexandrescu):

Deschizând discuţia la Mesaj, acum mai puţin de un an, şi vorbind despre PNŢ de sub preşedinţia lui Iuliu Maniu, eu mi-am exprimat, încă de atunci, părerea personală şi părerea partidului din care fac parte, arătând necesitatea desfiinţării PNŢ de sub preşedinţia lui Iuliu Maniu.”

Achile Şaraga (PŢD – dr.Lupu):
Partidul Ţărănesc Democrat împărtăşeşte măsura luată de guvern pentru dizolvarea PNŢ, partid devenit reacţionar şi fascist. […]
După 23 august, ilustrul nostru fost preşedinte dr. N. Lupu, clar vizionar, a cerut d-lui Maniu să plece la Moscova şi să ia contact cu genialul Mareşal Stalin, salvatorul României; dl Maniu a refuzat, fiindcă nu a fost nici o dată alături de Uniunea Sovietică, şi a trimis pe dl Ghiţă Pop, cel mai neînsemnat membru al partidului, pentru a salva aparenţele, cu instrucţiuni negative. […] În încheiere, PŢD este alături de Guvern, pentru a lucra la curăţirea elementelor reacţionare şi fasciste, care încă mai sunt în ţară, şi felicită, cu toată căldura, pe dl ministru Teohari Geogescu, pentru activitatea lui de a stârpi în Ţara Românească ultimele rămăşiţe ale reacţionarilor şi fasciştilor„.

  • 11 septembrie 1947 – începe anchetarea „lotului Tămădău
  • 21 septembrie 1947 – Vasile Luca preciza că printre obiectivele imediate ale PCR şi ale organului său de presă era „judecarea şi condamnarea cât mai repede a conspiratorilor şi spionilor manişti„.
  • 22 octombrie 1947 – ziariştii de la „Dreptatea” şi „Liberalul” sunt excluși din sindicatul ziariștilor și ridicați de MAI pentru anchetă; printre ei: Şerban Cioculescu, Ilie Păunescu, Vladimir Streinu, Ion Totu, Dan Amedeo Lăzărescu.
  • 25 octombrie 1947Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti emite Ordonanțe pentru „trădătorii de ţară fugiţi în străinătate„: Gr. Gafencu, Al. Cretzeanu, C. Vişoianu şi Niculescu-Buzeşti – care vor fi judecaţi „pentru crimă de complot, înaltă trădare, răzvrătire, insurecţie armată şi tentativă de surpare a ordinii constituţionale„.
  • 28 octombrie 1947începe judecarea conducătorilor PNȚ și a „complotiștilor împotriva statului„: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazăr, Grig.Niculescu-Buzeşti, Grigore Gafencu, C. Vişoianu, Al Cretzeanu, Victor Rădulescu -Pogoneanu, Emil Oprişan, Florin Rou, Emil Lăzărescu, Camil Demetrescu, Vasile Serdici, Radu Nicolescu-Buzeşti, Ion de Mocsony Stârcea, col. Şt. Stoica, lt. col. D.Stătescu.

Spicuiri din actul de acuzare**, prezentat de procurorul Alexandru Georgescu:

Din probele dosarelor, încheiate de organele de cercetare, privitor la acuzarea lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache […] rezultă cu evidenţă că Partidul Naţional-Ţărănesc condus de ei, sub masca apărării intereselor naţionale, în tot timpul existenţei sale, a fost un duşman al poporului român, un stîlp al imperialismului şi al reacţiunii internaţionale. […]
Declaraţiile conducătorilor PNŢ, Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida -Voevod, precum şi alte probe scrise confirmă faptul că aceşti vechi duşmani ai poporului român, s-au pus în slujba Imperiului Austro-Ungar, care a asuprit şi jefuit populaţia românească a Banatului şi Ardealului. Acestea sunt antecedentele unuia dintre partidele aşa-zise istorice, ale PNŢ, care, încă de acum 40 de ani, a trădat cele mai vitale interese ale poporului român. […]
Folosind desele sale vizite obişnuite la Misiunile Americană şi Engleză, Maniu a dus, cu şeful Misiunii SUA, dl Burton Berry, tratative privitoare la necesitatea răsturnării prin violenţă a regimului democratic legal.”

  • 29 octombrie 1947Tribunalul Militar al Regiunii II Militară-Bucureşti se întrunește în ședință publică pentru a proceda la judecarea cauzei „complotiștilor” din ”lotul Tămădău”.

Iuliu Maniu este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la înaltă trădare prin necredinţă şi participare la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei„.
Ion Mihalache este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, port ilegal de armă„.

  •  11 noiembrie 1947Prin Sentința nr. 1.988 a Tribunalului Militar se stabilesc următoarele condamnări**: Iuliu Maniu, Ion Mihalache – temniţă grea pe viaţă; Gr. Niculescu-Buzeşti, Alex.Cretzeanu – muncă silnică pe viaţă (contumacie ); Vict. Rădulescu Pogoneanu – 25 ani temniţă grea; Grigore Gafencu (contumacie ) – 20 ani muncă silnică; C. Vişoianu, Camil Dumitrescu – 15 ani temniţă grea; Ilie Lazăr – 12 ani temniţă grea; Vasile Serdici, Radu Niculescu-Buzeşti – 10 ani detenţie riguroasă; Ştefan Stoica – 8 ani detenţie riguroasă; N. Carandino – 6 ani temniţă grea; N. Penescu – 5 ani temniţă grea; Emil Oprişanu – 3 ani temniţă grea; Emil Lăzărescu – 2 ani închisoare corecţională; I. Mocsony Stârcea – 2 ani închisoare corecţională; D. Stătescu – 1 an detenţie simplă.

Recursurile ulterioare (din 1947, 1956, 1957) sunt respinse.

Abia în 1998 Curtea Supremă de Justiție ia în examinare recursul în anulare împotriva sentinței, aprobă Recursul în anulare, la 12 oct. 1998 și casează sentinţa nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, constatând că ”activităţile reale desfăşurate de persoanele menţionate, astfel cum s-au relevat în cadrul examinării celor şase grupe de infracţiuni reţinute în sarcina lor, nu vizează valorile la care se face referire prin textele de lege aplicate şi nici nu au fost săvârşite cu intenţia specifică proprie fiecăreia din acele infracţiuni, ci s-au înscris în ansamblul de preocupări fireşti pentru un mare partid politic, având exerciţiul democratic al pluripartitismului, se impune să se considere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infracţiunile ce au făcut obiectul condamnării şi nici ale vreunor alte infracţiuni„**.

_____________________________________________________________________________

Procesul comunismului – online; colecția Cicerone Ionițoiu

** Procesul comunismului – online; colecția Livia Dandara

sigla-rez-PNT-medres

Doi ani de la trecerea la cele veșnice a ultimului Patriarh al PNȚCD, Ion Diaconescu   2 comments


2 ani de la trecerea în veșnicie a domnului Ion Diaconescu

Ion Diaconescu, Președinte de Onoare al PNȚCD (1917-2011)

Astăzi se împlinesc doi ani de când Președintele Onoarei noastre s-a alăturat în Ceruri colegilor de partid și de martiriu, Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache și altor mii de țărăniști martiri.

Nu găsesc de cuviință  altceva astăzi, decât să repet la nesfârșit: iertare, domnule Diaconescu, iertare, martiri ai noștri,lumanare arzand iertare, pentru netrebnicia noastră, pentru nimicnicia noastră, pentru neputința noastră, pentru strivirea idealurilor voastre, pentru uitarea cu care v-am acoperit, scoțându-vă numele din Istoria pe care ați făcut-o, doar pentru a ne folosi de el întru meschine țeluri…
Iertare!

87 de ani de la înființarea Partidului Național Țărănesc   1 comment


sigla-rez-PNT-xlowres

 

 

 

 

Omagiu țărăniștilor care au îndurat martiriul în pușcăriile comuniste.

Emanoil Mihăilescu – unul dintre supraviețuitorii de la Periprava   1 comment


sigla-rez-PNT-xlowresDespre regimul de exterminare din temnițele comuniste este greu de vorbit. Dar, pentru că, dacă uităm greșelile trecutului, riscăm să le repetăm, avem datoria de a ne aduce aminte despre aceste crunte fapte petrecute în istoria noastră recentă. Istoria care nu se învață la școală – din păcate… 

Azi vă prezint un interviu acordat revistei Arhitectura-1906 online, anul trecut, de către dl Emanoil Mihăilescu, arhitect, membru al org. PNȚCD Sector 1, fost deținut politic, supraviețuitor al penitenciarului de la Periprava (condus între 1960-1963 de Ion Ficior, unul dintre torționarii de pe lista celor 35 pe care ICCMER îi dorește aduși în fața Justiției pentru a da socoteală de faptele lor cumplite)

Emanoil-Mihailescu (foto: arhitectura-1906.ro)

Emanoil-Mihailescu (foto: arhitectura-1906.ro)

Arhitectul Emanoil Mihăilescu s-a născut pe 16 decembrie 1935, la Bucureşti, într-o familie de mici meseriași. Absolvent al Liceului „Titu Maiorescu”, urmează cursurile Facultății de Arhitectură între 1953-1958. Este arestat, pe 18 septembrie 1958, ca fiind membru al „organizației Rugul Aprins”. Timp de 5 ani face detenţie politică la Jilava, Periprava, Salcia, Stoenești, Gherla.

Din 1963 lucrează ca proiectant la Institulul Proiect București, iar trei ani mai târziu primește dreptul de a-și relua studiile la Facultatea de Arhitectură, absolvind în 1968.

În același an este repartizat la IPCM, unde participă la elaborarea unor studii și oferte pentru Iran, Egipt și URSS și realizează proiecte de hale industriale și construcții auxiliare tehnico-administrative, cum ar fi: Întreprinderea Mecanică Bistrița, Întreprinderea Mașini Agregate Iași, Întreprinderea Unirea Cluj, Întreprinderea de Orologie Arad, Întreprinderea Mașini Agregat Sf. Gheorghe, Întreprinderea Steaua Roșie București, Întreprinderea de Rulmenți Bârlad. În 1987 este detașat la Institutul Carpați, pentru realizarea proiectului Casa Republicii. Arhitect-șef al sectorului 4 din București în 1992, lucrează din 1993 până la pensionare pentru Inspecția de Stat în Construcții din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice. Din 2000 până în prezent, este secretarul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala București.

Vlad Mitric-Ciupe: Domnule arhitect, erați student când ați făcut închisoare politică între 1958 şi 1963. Vorbiți-ne, pentru început, despre epoca respectivă din perspectiva copilăriei dvs. 

Emanoil Mihăilescu: Toată copilăria mea a stat sub semnul concursurilor. Concurs de fotbal, de table, de șah, concurs de ping-pong, atletism. Scriam pe bucăţi de cârpă numere şi făceam alergări, fond, viteză. Mergeam la stadion la concursurile internaţionale ale României – era o cu totul altă lume. Am prins Șoseaua Jianu, pe urmă i s-a spus Aviatorilor. Păi, pe Jianu, în fiecare sfârşit de săptămână, erau concursuri de biciclete, de motociclete. Pe urmă, pe bulevardul care duce la Arcul de Triumf erau concursuri de maşini, îl cunoșteam pe celebrul Jean Calcianu.

V.M-C.: Știu că ați urmat Liceul „Titu Maiorescu”…

E.M.: Acolo am avut un profesor uluitor de istorie, căruia îi datorez eu pasiunea, profesorul Iordănescu de la Liceul „Titu Maiorescu”, liceu pedagogic. Îmi aduc aminte de elevii din anii mari care erau nişte domni, cu cravată, în costum, se plimbau prin curtea liceului, discutau, erau extraordinari. Mai mari decât mine erau Matei Călinescu, Ion Vianu şi Miron Chiraleu1, cel care s-a sinucis în puşcărie, n-a vrut să accepte reeducarea de la Aiud. Prin clasa a VI-a de liceu au început să apară și în liceul nostru copii de nomenclaturişti, s-a făcut curăţenie în şcoală și au fost daţi afară foarte mulţi profesori. Am făcut grevă, domnule, noi, copiii. Pe table scriam: „Vrem pe profesorul Iordănescu”, prin 1947-‘48 se petreceau lucrurile acestea. Pe urmă am făcut și eu un gest nebunesc. Eram obligaţi să mergem la manifestaţiile de 23 august, 7 noiembrie şi aşa mai departe, iar toate astea făceau să crească ura din noi. Se afișau acolo, înşirate la perete, portretele „marilor dascăli”. Erau din hârtie puse pe un cadru de lemn, iar eu mă făceam că mă rezem şi le găuream cu degetul în dreptul ochilor. S-au ţinut şedinţe, a venit directorul, n-au ştiut cine a fost „nemernicul”, dar au făcut şedinţă să înfiereze huliganismul. N-am putut să sufăr rusa, marxismul, lucrurile acestea. La rusă am fost foarte slab, n-am vrut să învăţ de-al dracului. Toate lucrurile erau îngrozitoare. La istorie învăţam după Roller – academician făcut pe puncte, noroc că acasă aveam pe Giurescu, şi mai aveam de la tata lucrările lui Xenopol, învăţam numai după acestea, nici nu mă uitam la nemernicul de Roller2.

V.M-C.: În timpul liceului a fost vreun coleg arestat, a avut cineva probleme cu regimul?

E.M.: Radu Miclescu, Dimi Lecca și Marion Cantacuzino – fiica lui Bâzu Cantacuzino – au fost arestaţi. Pe urmă am stat în puşcărie cu Vladimir Boutmy de Katzmann, era cu vreo doi ani mai mare decât mine. Francezi de origine, înnobilaţi în Rusia Țaristă, cu moşii în Basarabia. El a fost arestat pentru că, împreună cu alți câţiva, a vrut să arunce în aer o tribună oficială la o manifestaţie. A fost condamnat pe viaţă şi a făcut puşcărie până în 1964. Eu l-am cunoscut în detenţie, iar când am aflat că şi el a fost la „Titu Maiorescu” s-a legat această amiciţie. Pe Radu Miclescu nu l-am mai văzut după eliberare pentru că s-a dus unde aveau ei moşia… boieri mari Micleştii. Vedeți, am rămas fără boieri, am rămas fără elite, în mâna acestor criptocomunişti.

V.M-C.: Ce ne puteți spune despre Facultatea de Arhitectură din perioada anilor ‘50?

E.M.: Facultatea era o oază de liniște și prietenie în cenușiul vremurilor. Profesorii mei din facultate erau de stânga şi aveam din când în când nişte crispări, dar în marea lor majoritate erau niște domni. Horia Maicu era de stânga, dar era un domn. Îmbrăcat la patru ace, cămaşă albă, nu se compară cu ce vedem astăzi. Nu mai vorbesc de Catedra de Ornamental, profesorul Simotta. Existau şi câteva jigodii, dar care erau cunoscute. Unul era Leca – cu un singur „c”, mai era unul Paiu, erau câţiva care erau cu partidul. Am avut colegi minunaţi, iar astăzi ne revedem cu o plăcere nebună, n-am găsit nici măcar o turnătorie în dosarul de securitate, nici din partea colegilor de liceu, nici de la cei de facultate. După arestare, s-au făcut acele şedinţe de înfierare şi spuneau că noi ne-am înhăitat în munţi cu niște popi şi arme… nişte prostii, dezinformări ale Securităţii. Totdeauna se făceau astfel de şedinţe de înfierare, luau cuvântul câţiva din activiştii propagandişti şi se solicita o solidarizare cu decizia partidului. Pentru oamenii de bună-credinţă şi chestiunea asta e o cedare şi o cădere, să fii nevoit să înfierezi şi să aplauzi lucruri de genul ăsta. Mai era Bădescu, fusese ambasador în Italia, ministru, îşi ţinea şi Catedra, că-i plăcea, probabil. Era preşedinte la un for superior, nu mai ţin minte exact la care. Bordenache era un super domn, la fel. Atmosfera era de stimă şi de respect faţă de profesori, iar Catedra de Desen şi modelaj era boema facultăţii. Coeziunea era foarte mare între noi, prietenie care nu s-a stins niciodată, a rămas vie până astăzi. Pe vremea mea era o cinste să-mi ceară Bob Moraru, de exemplu, să-i bobocesc. Păi, studenţii aceia din anii mari, lăboşii Cristea și Leahu, te uitai la ei cu un respect fantastic. Când îţi cerea să-i boboceşti la un proiect erai onorat. Să iei bani? Nici nu concepeam. Am rămas trăsnit când am revenit în şcoală după puşcărie şi am văzut că se căutau studenţii cu arcanul pentru că nu-şi predau la timp proiectele sau le executau alții pe bani, era un comerţ întreg. De maniera asta puteai să faci orice dacă aveai bani, nu mai conta. Altă atmosferă, mitocănie, tineri care-şi suflau nasul pe jos în atelier. Nu se întâmplau lucrurile astea înainte. Totul era denaturant şi deturnat.

V.M-C.: Spuneţi-mi, vă rog, ce ştiaţi în timpul anilor de facultate despre detenţia politică?

E.M.: Ştiam de arestările care se făceau noaptea şi care înspăimântau. Spre exemplu, un văr de-al meu a fost arestat, fiind liberal, şi dus la Canal. Alţii au făcut închisoare mulți ani. Plus că se auzea, lumea vorbea. Pe Griviţa, în faţa unui magazin, a fost găsit un individ cu un glonț în ceafă, dar nu era un caz izolat, din când în când tot mai apăreau. Erau, chipurile, hoţi, dar, în fapt, oameni asasinaţi, se crea această poveste că sunt pungaşi, că au vrut să spargă magazinul. Erau lăsaţi acolo, pe trotuar, să-i vadă lumea, să înfricoșeze. Am trăit toată mizeria aceasta, lupta împotriva chiaburilor, lupta de clasă, era o nebunie generalizată. Ne îndoctrinau, se încerca îndoctrinarea noastră, am făcut marxism – Dumnezeule, ne-au chinuit cu marxismul şi cu limba rusă patru ani, la facultate. Atmosfera era ternă de nemernicie, teamă, suspiciune, să nu vorbeşti, să nu te toarne, eram în plină ofensivă împotriva „duşmanilor de clasă”, nu vă puteți da seama. Toate astea într-o lume care era atee – era o ofensivă fantastică şi împotriva credinţei – oamenii se temeau să mai ajungă şi la biserică!

V.M-C.: Aţi fost arestat în 1958. În ‘56 aţi aflat că în lumea universitară bucureşteană – şi nu numai – se petrece ceva?

E.M.: Bineînţeles. Chiar am vorbit de curând cu Alin Tătaru3, colegul meu de facultate care a fost arestat în ’56, şi i-am exprimat nelămuririle mele. Nu înţeleg de ce nu ne-au arestat şi pe noi atunci, de defilat am defilat mult mai mulţi. El consideră că Securitatea s-a concentrat atunci pe organizatori, iar el era printre aceştia. Au mai fost Dan Stoica4, care a făcut mai mulți ani de pușcărie, și Marius Lebădă, care a fost doar anchetat. Am văzut în faţa Facultăţii de Arhitectură camioane cu prelate şi înăuntru erau soldaţi cu puşti – stăteau pe bănci, pregătiţi. Am dat ocol pe la Universitate, prin piaţă, am văzut despre ce era vorba și mi-am dat seama că lucrurile au fost deconspirate. Ca părere personală, am impresia că au fost provocate de Securitate ca să îi aresteze, să sperie studenţimea, să stea cuminte.

V.M-C.: Când și pentru ce anume ați fost arestat?

Citiți mai departe interviul pe arhitectura1906.ro

Vișinescu – fișa postului: exterminarea lui Ion Mihalache   3 comments


(Reblogged de pe Antitot)

Mi-aduc bine aminte o mărturie a unui fost deținut politic, într-o emisiune tv, legată de gardianul care îl păzea: cu mari riscuri, acesta din urmă i-a strecurat odată o bucată de pâine neagră în plus față de porția zilnică… Am reținut acest episod probabil pentru că este una dintre foarte puținele mărturii pe care eu le-am auzit (de fapt cred că singura) despre urme de omenie la gardienii regimului comunist. Dar poate vor mai fi fost și altele… îmi place să cred că undeva un gardian a trecut cu vederea vreo „abatere”, că în altă parte un altul o fi dus o cană cu apă la gura unui muribund… Dar astea, nu-i așa?, ar fi excepții extrem de rare…


Regula gardienilor din pușcăriile comuniste a fost cea a excesului de zel. A abuzului inimaginabil. A schinguirilor draconice. Pentru că puteau. Pentru că „au îndeplinit o funcție” care le dădea puterea asta. Și pentru care nu se consideră răspunzători: „Nu sunt răspunzător. Am îndeplinit o funcţie. Ce vreţi de la mine?” – întreba, de curând, furios și amenințător, Alexandru Vișinescu, directorul penitenciarului de exterminare a deținuților politici de la Râmnicu Sărat.  De ce s-ar simți vinovat și răspunzător acest torționar, dacă Statul român i-a răsplătit atâția ani de zile devotamentul și eforturile exercitate în „funcție” cu o pensie grasă și o viață comodă?…


Ca director al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, Vișinescu probabil și-a alcătuit singur fișa postului, croind-o, desigur, pe măsura lui de devotat al regimului până la moarte. Până la moartea altora, firește… 

Sub îndrumarea lui sârguincioasă* s-a stins în chinuri Ion Mihalache, fruntaș al PNȚ și unul dintre făptuitorii Marii Uniri… 

 

Deținut la Râmnicu Sărat, acesta a fost torturat, bătut, lăsat fără îngrijire medicală după ce s-a îmbolnăvit;  „după 1960 nu a mai ieșit deloc din celulă și tot de atunci, din cauză că era bolnav, nu s-a mai ridicat din pat. În această situație, gardienii, în frunte cu directorul Vișinescu, năvăleau în celulă, îl trânteau jos pe pardoseală și îi scoteau patul afară. Luni de zile a avut parte de acest tratament sălbatic, până la 5 februarie 1963, când și-a dat sfârșitul, fără nici un fel de asistență medicală.” – relatează Ion Diaconescu**, ultimul martor al iadului comunist de la Râmnicu Sărat.


Ca devotat „funcționar” ce se găsea, Vișinescu a coborât printre subalterni, îndeplinindu-și cu abnegație „funcția” și a purces la aplicarea corecțiilor cu mâna lui, temeinic, să fie treaba bine făcută; Ovidiu Borcea, unul dintre fondatorii organizației anticomuniste Muntenia, a beneficiat și el, din plin, de tratamentele aferente „funcției” lui Vișinescu: „și l-au dus pe Ovidiu la subsol și l-au bătut crunt cu cureaua pe pielea goală să spună cu cine a vorbit și ce a spus. L-a bătut chiar directorul Vișinescu” – își amintește Ion Diaconescu**. Dar Ovidiu Borcea era tânăr și rezistent, a rezistat până la capătul iadului, ca și Ion Diaconescu. Alții, din păcate, mulți alții s-au stins acolo, în temniță… Ion Arnăutu, Gheorghe Dobre, Constantin Hagea, Ion Lugoșianu, Constantin Pantazi, Gheorghe Placințeanu, Teodor Roxin și încă atâția alții care și-au dat obștescul sfârșit acolo, în pușcăria exterminării,  în vreme ce Vișinescu își exercita „funcția”… Să aibă, nu-i așa, și gura lui ce mânca mai târziu, la pensie, când statul îi va răsplăti din plin eforturile… 


Dar acest Alexandru Vișinescu este doar unul dintre călăii de la Râmnicu Sărat. Și, desigur, doar unul dintre cei care și-au exercitat, nu-i așa, „funcția”. Alături de el, răspunzători de torturile și asasinatele de la Râmnicu Sărat au mai fost: „politicul Lupu, lt. Maj. Năstase Gheorghe… și doctorii Dumitrescu Aurel, Grunberg Ianci și sanitarul Boboc. Iar o parte din supraveghetori: Bucur Radu, Burlacu Victor, Ciocârlan Gheorghe, Ciocio Ion, Costican Tudor, Dănilă Ștefan, Dobrin Ion, Ene Zamfir, Găzdaru Dumitru, Guță Grigore, Huiu Ion, Furnică, Iordăchescu Ion, Mihu Gh., Mihalce Fănică, Militaru Dumitru, Mitrofan Fănică, Necula Ion, Nistor Ion, Oroveanu Dumitru, Păduraru, Păis Ion, Papuc Nicolae, Perian Ion, Rusini Alexandru, Dan Valter, Stoica Vasile, Șerban Ion, Tabiet Vasile, Vârloi Radu, Vrancea Ion, Vasile Victor, Vasiliu Ion, Vâlceanu Nicolae, Voicu Ion, Vulpoi Gheorghe… și mulți alții, numărul lor ridicându-se la peste 50 de gardieni.” * Care și-au exercitat „funcția”, care (câți or mai fi în viață) nu se simt probabil nici ei răspunzători, ca și Vișinescu, și ne râd în față. 


Ne râd în față  pentru că NIMENI n-a considerat de cuviință să-i tragă la răspundere vreme de 24 de ani. Pentru că acea condamnare a comunismului a fost făcută doar pe hârtie. Pentru că statul le-a răsplătit eforturile și devotamentul cu salarii și ulterior pensii grase, în vreme ce nu  s-a sinchisit măcar să anuleze sentințele atâtor eroi anticomuniști, care au murit înainte de  a fi reabilitați. 


De aceea torționarii au tupeu. De aceea își permit să ne înjure de Cristoși. 

sigla-rez-PNT-xlowres


 

 

 

__________________________________________________

* Despre regimul de exterminare la care a fost supus Ion Mihalache, citiți mai multe aici

** Amintirile lui Ion Diaconescu despre Râmnicu Sărat le găsiți aici.

 

Vișinescu – responsabil de moartea lui Ion Mihalache   2 comments


Prin ungherele iadului comunistCum politica rusească urmărea subjugarea unei jumătăți a Europei și arestarea membrilor partidelor politice, Ion MIHALACHE a fost pe lista celor ce trebuiau lichidați. I s-a înscenat un proces, interzicându-i-se să candideze la alegerile din 1946 (care au fost furate), urmat de al doilea proces, înscenat pentru dizolvarea PNȚ-ului și decapitarea conducerii partidului. Condamnat la muncă silnică pe viață după 14 iunie 1947, a trecut prin anchetele dure ale lui Nicolschi, apoi prin închisorile și mai dure de la Galați, Sighet și după moartea lui Iuliu MANIU, când s-a hotărât desființarea închisorii politice de la Sighet, a ajuns la Râmnicu Sărat, în toamna anului 1955, după ce s-au făcut presiuni asupra lui să se desolidarizeze de politica dusă de Maniu și de PNȚ. Refuzând, a avut de îndurat pedepse din ce în ce mai dure. În 1957 este semnalată venirea anchetatorului bătăuș Gheorghe Enoiu, care l-a anchetat în închisoare. Atunci a mai fost anchetat și episcopul Alexandru Todea care, la puțin timp, a fost dus la Pitești, închisoare devenită pentru spionaj și înaltă trădare. La Râmnicu Sărat, Ion Mihalache nu a mai fost un nume, ci un număr: 51. Ioana Voiu-ARNĂUȚOIU, care a studiat dosarul, a constatat că sunt nenumărate rapoarte de pedeapsă și referate că era bolnav și avea nevoie de îngrijire medicală. Încă din 1956, medicul Grunberg semnalează maladia hipertonică și artero-scleroza. La referatul făcut către spitalul  Văcărești, pe 16 martie 1956, se menționează: „Vă facem cunoscut că deținutul nu se poate interna. Se va trata de către medicul unității, nefiind locuri libere în spital…”, semnat de lt. Col Tabârcă și dr. Rosenfeld.În august 1956, col. Lixandru Constantin și dr. Șerbănescu hotărăsc ca deținutul Ion MIHALACHE nu poate fi tratat de un medic specialist, „întrucât  are diagnosticul ca să fie tratat de medicul unității”.

Citește restul acestei intrări »

Ion Diaconescu – ultimul martor al iadului de la Râmnicu Sărat   1 comment


Vă prezint mai jos mărturia domnului Ion Diaconescu despre iadul temniței de la Râmnicu Sărat. Subtitlurile îmi aparțin.

IADUL DE LA RÂMNICU SĂRAT
Mărturie Ion Diaconescu

Pușcăria-aprozar

„Scriind aceste rânduri simt din plin povara responsabilității ce îmi revine deoarece, după știința mea, sunt singurul supraviețuitor, acum încă în viață, care poate să depună mărturie despre ce a însemnat acest iad de la Râmnicu Sărat.
Desigur, gândul de a face din fostul penitenciar de aici un memorial care să reprezinte încă un act de acuzare pentru tot ce a însemnat regimul comunist în această țară ne-a frământat pe toți cei care l-am suferit și care mai eram în viață după schimbările intervenite în decembrie 1989. Prinși în vâltoarea luptelor politice, abia în vara anului 1993 am găsit un scurt răgaz și, împreună cu Cornel Coposu, am făcut o vizită la fosta pușcărie să vedem cum s-ar putea realiza practic acest memorial.

Citește restul acestei intrări »

Apelul pentru reunificarea țărăniștilor al domnului Andrei Dimitriu   4 comments


APEL

Dragi prieteni ţărănişti,

andrei_dimitriuÎncerc ceea ce pentru mulţi dintre noi pare ceva imposibil sau chiar blamabil: unirea tuturor acelora care cred cu tărie că e o nevoie reală ca partidul nostru de suflet – PNTCD – să redevină o forţă politică care să conteze în peisajul politic românesc şi european. Să ieşim din zona ironiilor „subţiri” şi a compasiunii ipocrite…
Şi acest lucru, ştim toţi, nu poate fi împlinit decât aducând la un loc liderii tuturor facţiunilor, pe militanţii noştri devotaţi, pe toţi cei care cred şi practică conştiincios valorile şi principiile care au consacrat istoric şi moral mesajul nostru creştin-patriotic.
Fără excomunicări, principial, cu toleranţă fără a ignora erorile şi trădările, dar fără „lapidări” publice, cu iubire şi înţelegere, prin asumarea întregului inventar de fapte şi a vinovăţiilor acolo unde sunt constatate. Celor care au greşit să le oferim o perioadă de penitenţă şi smerenie fără a renunţa la serviciile acestora în slujba programului nostru politic.
Solidaritatea tuturor în jurul unor proiecte politice adevărate şi necesare este modalitatea sigură de a fi observaţi şi judecaţi de opinia publică şi de a ne impune punctele de vedere atunci când vom reuşi să convingem.
Simpatizanţii noştri, mulţi decepţionaţi, „în adormire”, aşteaptă ca liderii lor să privească responsabil, matur şi înţelept spre viitorul european al României şi să aibă „o bună aşezare” în ecuaţia politică naţională din anii ce vin, cruciali pentru democraţie şi prosperitatea poporului român.
România are nevoie de o forţă politică autentică în spaţiul creştin-democrat, morală credibilă, eficientă, respectată în Europa, care să susţină ferm, inteligent şi echilibrat interesul naţional şi identitatea noastră culturală. O forţă capabilă să adune o bună parte din elita intelectuală a României şi majoritatea înţeleaptă a acestui popor. Trebuie să oferim soluţii viabile pentru „o bună întâlnire” cu viitorul plin de necunoscute care ne aşteaptă. Este o obligaţie istorică.
Acest Apel la solidaritate şi responsabilitate pentru a relansa nobila moştenire a înaintaşilor s-ar cere materializat prin convocarea unui Congres al tuturor în toamna acestui an.
Congresul trebuie să aibă la bază criteriile statutare convenite de comun acord şi să lanseze o nouă generaţie de lideri cu biografii respectabile, morali, cu bună educaţie, caractere puternice, cu demnitate şi dispuşi să se dedice acestui proiect.
Acum partidul are nevoie de personalităţi reale, cu notorietate şi imagine, competenţe omologate care să cauţioneze noua construcţie – un PNŢCD modern, în descendenţa tradiţiilor sale istorice.
Nu ne mai putem permite orgolii, vanităţi, bovarisme şi improvizaţii mediocre. Nu trebuie să aşteptăm conducătorul mesianic.

Din păcate, el nu există; dar putem suplini în bună parte această realitate cu o echipă largă, competentă, bine intenţionată, cu o bună comunicare şi încredere reciprocă.

Ţine de noi toţi să identificăm şi să validăm o astfel de conducere.
Aceasta este dorinţa mea – preţios spus, proiect politic – să vă conving pe toţi că trăim, probabil, ultima şansă de a readuce pe scena politică românească unul dintre cei mai onorabili şi patrioţi actori politici – PNŢCD – care a dat ţării martiri şi eroi de dimensiunea unei epopei naţionale.
Şi in numele lor vă chem să meditaţi responsabil, fără duşmănii, cu înţelepciune şi iertare creştină şi să rezidim împreună un PNŢCD credibil, respectat şi viguros într-un Congres istoric în toamna acestui an.

Aşa sa ne ajute Dumnezeu!
Andrei Dimitriu

Drăgăneasa
7 iulie 2013

Radu Vasile a trecut la cele veșnice   1 comment


În această dimineață, în jurul orei 4:00, o cruntă boală l-a răpit dintre noi pe fostul premier țărănist Radu Vasile (n. 10 octombrie 1942, Sibiu).

Radu Vasile (1942-2013)

Radu Vasile (1942-2013). sursa foto: wikipedia

Secretar general al PNȚCD și purtător de cuvânt al partidului, Radu Vasile a preluat portofoliul de prim-ministru al României într-o perioadă de criză profundă (1998-1999), începându-și mandatul sub auspicii nefavorabile: România se afla sub amenințarea incapacității de plată, iar ulterior minerii și-au pornit marșul spre București – în cea de-a cincea și ultima mineriadă. Guvernarea Radu Vasile s-a încheiat însă sub auspiciile deschiderii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.

Radu Vasile nu a fost numai un politician remarcabil, ci și istoric, profesor universitar și poet, publicând sub pseudonimul Radu Mischiu: în 1999, Editura Cartea Românească i-a publicat volumul de poezii ”Echilibru în toate”. Puțină lume știe însă că Radu Vasile a scris și proză: un roman-parabolă, ”Fabricius” (Polirom, 1999), evocator al vremurilor comuniste ale României, asupra cărora se apleacă din ce în ce mai puțini scriitori români.

Alături de colegi din PNȚCD, îmi exprim pe această cale regretul pentru greaua suferință și decesul fostului premier țărănist, adresând condoleanțe familiei îndoliate.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

Cristina Andrei,

București, 3 iulie 2013

Rezistența PNȚCD

Ion Rațiu – cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut niciodată   1 comment


sigla pntcd  Pe 6 iunie 1917 s-a născut Ion Rațiu, membru marcant al  PNȚCD, politician român de înaltă ținută, „cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut niciodată” (Petre Răileanu).

În 1984, la primul congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, Ion Rațiu a dat citire la Geneva celor „Zece porunci ale exilatului român”. Valabile, precum se pare, pentru toți românii din toate timpurile și de pretutindeni:

Ion Rațiu

Ion Rațiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra)

1. Fii mândru ca eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil, vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
2. Afirmă-ţi dragostea pentru patrie de câte ori ai ocazia. Nu pentru că eşti şovin, ci pentru că doreşti să serveşti pe cei rămaşi acasă.
3. Apără drepturile poporului român în totalitatea lui: nu regăţeni, transilvăneni, basarabeni, bănăţeni, timoceni, aromâni, sau megleniţi. Toţi suntem români.
4. Ajută-ţi compatrioţii: din mai puţinul ce ai, dă-ţi tainul; nu-l precupeţi.
5. Susţine instituţii româneşti din diaspora oricât de modeste şi imperfecte ar fi.
6. Nu critica niciodată, nici măcar „prieteneşte“, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine.
7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; făcând mai mult şi mai bine decât face el.
8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
9. Opune-te numai celor care guvernează la Bucureşti pentru că ei siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este irosire de energie.
10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta, pentru ţara din care te tragi şi pentru compatrioţii tăi, oricât de modest sau neînsemnat; dar fă-o în fiecare zi.

sigla-rez-PNT-xlowres

Ţărănista.

”Negociem orice, dar nu negociem principii!” (Corneliu Coposu)

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: