Archive for the ‘procesul comunismului’ Tag

Rezoluţia Parlamentului European privitoare la Revoluţia Română din 1989   1 comment


Revoluţia Română la 30 de ani

În data de 16 decembrie 2019 a avut loc o şedinţă plenară a Parlamentului European, care a inclus, printre altele, dezbateri pe tema Revoluţiei Române din 1989. În urma acestei plenare, s-a adoptat, la 19 decembrie, o Rezoluţie a Parlamentului European, care, considerând că „autorităţile naţionale nu au dat dovadă de diligenţa necesară impusă de normele internaţionale privind drepturile omului”, […] „invită statul român să îşi intensifice eforturile de aflare a adevărului în legătură cu evenimentele din timpul revoluţiei, o necesitate absolută pentru ţară, poporul român, Europa şi Uniunea Europeană, având în vedere dreptul poporului român de a cunoaşte adevărul, la 30 de ani de la revoluţia din decembrie 1989„. Vă prezint mai jos textul acestei Rezoluţii.

Rezoluţia Parlamentului European din 19 decembrie 2019 referitoare la comemorarea celei de a 30-a aniversări a revoluţiei din România din decembrie 1989 (2019/2989(RSP))

Parlamentul European,

–        având în vedere principiile universale ale drepturilor omului şi principiile fundamentale ale Uniunii Europene, care este o comunitate bazată pe valori comune,

–        având în vedere Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948,

–        având în vedere rezoluţia sa din 19 septembrie 2019 referitoare la importanţa memoriei istorice europene pentru viitorul Europei,

Citește restul acestei intrări »

11 noiembrie 2019. Gala Corneliu Coposu. Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului   Leave a comment


Revoluţia Română la 30 de ani

Luni, 11 noiembrie 2019, în cadrul Galei Corneliu Coposu, desfăşurată la Ateneul Român la 24 de ani de la decesul Seniorului, s-a dat citire unui Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului, lansat în Italia la 7 noiembrie 2019, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Apelul s-a bucurat de o largă susţinere internaţională, fiind semnat, până la 7 noiembrie, de peste 200 de persoane, printre care numeroase personalităţi de renume: Antonio Tajani (fost preşedinte şi membru actual al Parlamentului European, Italia), Prof. Stéphane Courtois (istoric, autor al Cărţii Negre a Comunismului, Franţa), Robert R. Reilly (director al Institutului Westminster, fost director al Vocii Americii, fost membru al Biroului Secretariatului de Apărare, SUA), Mart Laar (fost prim-ministru şi preşedinte al Colegiului de supraveghere al Băncii Estoniei), Erhard Busek ( fost vice-cancelar al Republicii Austria, Austria), Vladimir Kara-Murza (Preşedinte, Fundaţia pentru Libertate „Boris Nemtsov”, Russia), Ana Blandiana (președinte al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței), Florian Mihalcea (președinte al Societății Timișoara), Rodica Coposu (președinte al Fundaţiei Corneliu Coposu) și Ion Andrei Gherasim (președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu). Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene s-a pronunţat, de asemenea, în sprijinul acestui apel, pe care vi-l prezint mai jos:

Apel pentru un “Nürnberg” al comunismului

Citește restul acestei intrări »

Rezoluţia Parlamentului European privind Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei   1 comment


Revoluţia Română la 30 de ani

La 30 de ani de la Revoluţia Română, suntem încă în căutarea adevărului privitor la evenimentele din 1989, iar vinovaţii pentru crimele comunismului, ce a făcut ravagii în societatea românească vreme de zeci de ani, nu doar că nu au plătit penal pentru faptele lor, dar au avut parte de toate beneficiile posibile, atât în vremea dictaturii comuniste, cât şi după 1989, unii dintre ei ajungând chiar în fruntea ţării. 

La 19 septembrie 2019, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie privind condamnarea penală a regimurilor totalitare din Europa. Dacă în privinţa nazismului procesele de la Nürnberg au condamnat vinovaţii şi au facilitat denazificarea, în ceea ce priveşte comunismul astfel de procese nu au avut loc cu adevărat, iar vinovaţii nu au fost pedepsiţi pentru crimele regimului totalitar comunist. Parlamentul European s-a pronunţat, în această rezoluţie, pentru „o evaluare clară şi principială a crimelor şi actelor de agresiune comise de regimurile totalitare comuniste şi de regimul nazist”, ca şi pentru nevoia de „evaluări morale și de a realiza anchete juridice ale crimelor stalinismului și altor Dictaturi„.

Rezoluţia Parlamentului European

din 19 septembrie 2019

referitoare la importanţamemoriei istorice europene pentru viitorul Europei (2019/2819(RSP))

 

Parlamentul European,

  • având în vedere principiile universale ale drepturilor omului şi principiile fundamentale ale Uniunii Europene, care este o comunitate bazată pe valori comune,
  • având în vedere declaraţia prim-vicepreşedintelui Timmermans şi a comisarei Jourová din 22 august 2019, făcută înaintea Zilei europene a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare,
  • având în vedere Declaraţia universală a drepturilor omului a Naţiunilor Unite adoptată la 10 decembrie 1948,

Citește restul acestei intrări »

Declaraţia de la Tallinn a participanţilor la conferinţa dedicată Zilei de Comemorare a Victimelor Crimelor Comise de Regimurile Totalitare, 23 august 2015   Leave a comment


Pentru că astăzi, 23 august, este Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, vă reamintesc de Declaraţia de la Tallinn (23 august 2015), prin care se cere investigarea penală a crimelor comunismului la fel cum s-a procedat în cazul nazismului. Declaraţia – pe care v-o prezint mai jos – a fost semnată de  miniştrii de Justiţie din opt ţări: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Georgia.  

 

Declaraţia de la Tallinn a participanţilor la conferinţa dedicată Zilei de Comemorare a Victimelor Crimelor Comise de Regimurile Totalitare, 23 august 2015

Citește restul acestei intrări »

Din „mărețele realizări” ale comunismului: 3 morți pe minut, vreme de 60 de ani, fără întrerupere   6 comments


#Țărănista
De ce se tot vorbește pe alocuri în termeni elogioși despre Castro? De ce fac unii apologia comunismului?
Pentru că nu a existat un proces al comunismului, pentru că criminalii zămisliți de acest regim nu au fost condamnați penal, pentru că documentarele TV despre nazism și crimele lui abundă, dar cele (puține) despre comunism și crimele lui trebuie căutate și sunt destul de greu de găsit. Și cine le caută? Doar cei (insuficient de mulți) interesați, dintr-un motiv sau altul (urmași ai victimelor, istorici și câțiva căutători de adevăr).
În mentalitatea și cultura maselor largi comunismul NU a pătruns ca un Rău suprem care trebuie evitat, precum nazismul. Masele largi nu au cunoștință de adevărurile greu accesibile, nepromovate și nepopularizate – precum cel de mai jos – și, ca atare, nu au conștiința acestui Rău. Cui prodest?

Regimurile comuniste au ucis în două generații o sută de milioane de oameni: asta înseamnă cam 450 de oameni pe zi, adică 190 de morți pe oră, adică 3 oameni transformați în cadavru în fiecare minut – și nu o singură dată, ci minut de minut, oră de oră, zi de zi, timp de 60 de ani fără întrerupere. Vă puteți imagina un asemenea monstruos munte de cadavre?

Citatul este luat de aici, unde veți găsi  câte ceva din „realizările mărețe” ale lui Castro, acest Fidel al comunismului.

____________

Citiți și

Asociatia 21 Decembrie 1989 cere Guvernului Romaniei sa semneze Acordul pentru infiintarea Tribunalui international pentru investigarea crimelor comunismului   2 comments


Vă prezint mai jos Declaraţia Asociaţiei 21 Decembrie 1989, pentru susţinerea constituirii Tribunalului internaţional pentru investigarea crimelor comunismului:

D E C L A R A Ț I E

de sustinere a Acordului interstatal pentru constituirea Tribunalului internaţional pentru investigarea crimelor comunismului, initiat la Tallin in august 2015

21decAsociația 21 Decembrie 1989 saluta initiativa ministrului Justiţiei din Estonia de înfiinţare a unui tribunal internaţional pentru investigarea crimelor comunismului în cadrul Conferinţei de comemorare a 76 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Asociatia 21 Decembrie 1989 a luat act cu satisfactie ca Miniştrii Justiţiei din Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Georgia au si semnat un acord în acest sens.

Asociatia 21 Decembrie 1989 cere Guvernului Romaniei sa semneze Acordul pentru infiintarea acestui tribunal international, fiind un act de dreptate asteptat inca din secolul trecut, zadarnicit de oficinele de propaganda filosovietice si de agentii Moscovei din statele est-europene si cheama societatea civila si toate fortele politice democratice din Romania, din Uniunea Europeana, din Ukraina, Rep. Moldova, Serbia, Macedonia, Albania si Federatia Rusa sa sustina constituirea Tribunalului internaţional pentru investigarea crimelor comunismului.

Citește restul acestei intrări »

Sunetul de clopot al ceasului de mână   Leave a comment


Alexandru Vişinescu în faţa judecăţii: „„Nici o poveste nu e adevărată, mai mult, la Râmnicu Sărat eu am fost ofițer de contrainformații, nu de penitenciare.”

Cerere înhumare I. Mihalache (sursa: corneliu-coposu.ro)

Cerere înhumare I. Mihalache – semnată de comandantul Penitenciarului Rm. Sărat, Al. Vişinescu (sursa: corneliu-coposu.ro)

Despre demnitate

„E prea târziu, lucrurile astea ar fi trebuit să se facă în anii ’90.”

„Oamenii aceia care au rezistat în munți au murit degeaba, n-au rezolvat nimic.”

„Cât o să mai vorbim despre comunism? Gata! Ajunge!”

Cele trei fraze de mai sus sunt tot atâtea stereotipuri prin care societatea românească se raportează la comunism. Corolarul hidos al acestui pesimism este deja celebra expresie: „Era mai bine înainte”.

Și totuși, fiecare trimitere în judecată a unui torționar bătrân și deloc emblematic pentru represiunea comunistă din România provoacă un interes mediatic și de public uriaș. Această participare emoțională a opiniei publice nu poate fi cauzată numai de interesul de rating al presei. Pentru că dacă presa accentuează acest subiect, o face știind sigur că este un subiect la care publicul reacționează, cere informație, participă afectiv, în fine, poate chiar ajunge să rostogolească bulgărele de zăpadă al unui comunicat de presă până la avalanșa…

Vezi articolul original 881 de cuvinte mai mult

Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: