Archive for the ‘PSD’ Tag

Declaraţia şi spiritul de la Snagov: consens, solidaritate, strategie pentru România   Leave a comment


În urmă cu 23 de ani, întreaga clasă politică românească, de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, de la Putere şi din Opoziţie, s-a reunit într-un consens naţional, stabilind priorităţile strategice pentru România: aderarea la Uniunea Europeană, asumarea principiilor democratice, adoptarea unei strategii în slujba interesului naţional de aderare la structurile europene în orizontul anilor 2000.

Declaraţia de la Snagov, din 21 iunie 1995 (pe care v-o prezint mai jos), exprimă acordul tuturor forţelor politice româneşti în privinţa strategiei aderării României la UE şi reprezintă încununarea unor eforturi de câteva luni de zile – vreme în care Comisia de Fundamentare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Economică a lucrat la foc continuu, cu specialişti din toate domeniile, iar întreaga clasă politică şi societatea civilă s-au intersectat pe drumul comun al interesului naţional, lăsând deoparte interesele mărunte, personale sau de partid. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

21 Decembrie, după 28 de ani: începutul sfârşitului. Din nou   1 comment


Faptul că memoria eroilor Revoluţiei este pângărită neîncetat de 28 de ani încoace este deja loc comun în România (neo)comunistă. Libertatea, democraţia, dreptatea – visate de „huliganii” din ’89 şi de „golanii” din ’90devin, pe zi ce trece, din ce în ce mai goale de conţinut, din ce în ce mai călcate în picioare, idealuri orfane abandonate la margine de drum, un drum care nu mai duce nicăieri, un drum pe care ne-am rătăcit cu toţii, într-un întuneric în care cu „generozitate” ne-au învăluit „aleşii poporului”, „conducătorii iubiţi” şi „josilieştii”.

Mult-aşteptata lustraţie propusă de Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara este încă mult-aşteptată. Aşa i-o fi datul, să rămână veşnic aşteptată…

Justiţia e îngenuncheată, muribundă, mâine-poimâine îi vom cânta prohodul, aceiaşi „conducători iubiţi” i-au dat lovitura de graţie zilele astea, când ne plângem încă  Regele şi ne comemorăm eroii…

În ziua şedinţei solemne a parlamentului pentru omagierea Regelui Mihai, parlamentarii noştri au stat un pic peste program, să mai voteze puţin la modificarea legilor justiţiei.

În ziua şedinţei solemne dedicate eroilor noştri care au murit la Revoluţie, parlamentarii noştri s-au gândit că n-ar fi rău să se mai ocupe oleacă de alte modificări la aceleaşi legi ale justiţiei. Citește restul acestei intrări »

Modificările Codurilor Penale. Se poate mai rău de atât?   3 comments


Nici nu ne-am revenit bine după votarea în Cameră a Legilor Justiției, care aduc  grave atingeri independenței magistraților (și care, desigur, urmează  a fi votate tot pe repede înainte și în Senat, azi sau mâine), că parlamentarii Puterii PSD-ALDE au și pus pe masa Parlamentului un nou set de modificări – de data asta ale Codului Penal (CP) și ale Codului de Procedură Penală (CPP) . Totul sub umbrela unei Directive a UE (2016/343) privitoare la prezumția de nevinovăție și la dreptul de a fi prezent în cadrul procedurilor penale (puteți citi această directivă aici )

La o primă lectură rapidă a directivei, în dimineața în care am aflat această veste, am constatat că, dintre toate prevederile invocate pentru modificarea CP și CPP, doar două se refereau concret la respectiva directivă, și anume: interzicerea prezentării în public a învinuiților/inculpaților arestați preventiv cu cătușe la mâini etc. și interzicerea comunicării publice a informațiilor din dosar (pentru care directiva prevede în mod explicit excepții, ridicate de interesul public sau de facilitarea anchetei prin contribuția publicului). În rest, majoritatea modificărilor preconizate nu prea au nimic nici în clin, nici în mânecă cu directiva  UE.

Mai precis, la obiect și mai pe înțelesul tuturor a făcut o analiză și o prezentare echipa Funky Citizens, prezentare pe care o puteți vizualiza mai jos:

Citește restul acestei intrări »

Ei când vor să fure, fluier! Marți, 12 decembrie, fluieră-i pe corupți!   1 comment


Vă prezint mai jos apelul primit de la comunitatea Declic, prin vocea Ralucăi Vestemeanu, de la care am primit pe e-mail mesajul de mai jos. Nu uitați de protestele din toată țara și din diaspora, de azi, 10 decembrie 2017 – programul tuturor protestelor îl găsiți aici.

În spitalele din România un adolescent vrea să se sinucidă disperat de lipsa tratamentului care i-ar putea salva viața. [1] În ultimul an țara noastră s-a confruntat cu cea mai aspră criză a lipsei medicamentelor. Sistemul medical este la pământ. 

Un sfert din copiii din România nu au acces la sistemul de învățământ. [2] Abandonul școlar e la cote alarmante. Sistemul de învățământ e pe butuci. 

Parcurile Naționale sunt sub asediu, iar companiile lacome după profit taie în ultimele păduri virgine ale României. [3] Protecția mediului este pe ultimul loc în lista de priorități a guvernanților noștri.

Dar prioritățile politicienilor sunt acum Legile Justiției. De când mulți au dosare penale încearcă să ne transmită că problema nu ar fi ei, ci ar fi justiția. De un an de zile de când guvernează, actuala putere a lucrat doar la găsirea de soluții pentru a-și scăpa penalii. Nu au reușit în iarnă cu OUG 13, așa că acum plusează printr-o procedură parlamentară foarte grăbită.

Citește restul acestei intrări »

Un pas mic pentru Dragnea, un salt uriaş pentru România   Leave a comment


Sub acest slogan vor avea loc noi proteste în ţară şi în diaspora duminică, 19 noiembrie 2017, începând cu ora 18:00 (ora României).

Pe pagina de Facebook dedicată manifestării (vezi evenimentul FB aici), protestele sunt motivate astfel:

Liviu Dragnea se află LA UN PAS de a pierde puterea și de a-și pierde libertatea. Odată cu el toată caracatița de politicieni care a parazitat România în ultimii zeci de ani.
Noi, cei ce nu ne dorim să fim o na
ție de hoți suntem la un pas de a ne lua țara înapoi. Sau de a o pierde, de a deraia de la direcția europeană!
Ne aflăm într-un MOMENT CRUCIAL pentru direc
ția în care va merge România în următorii ani.
Din acest motiv este vital să ac
ționăm ACUM! În săptămânile care urmează se va decide totul. Dragnea a declarat, cu subiect și predicat, RĂZBOI instituțiilor europene care îl acuză că a furat 21 de milioane de euro, DNA-ului și celoralete instituții din justiție care îi cercetează faptele. “VA FI RĂZBOI”, cu toți cei ce își doresc o clasă politică purificată de corupție, război cu cei ce îl contestă, dar și cu cei ce i-au ales. Cu noi toți!
Ne întâlnim duminică la ora 18.00 pm, ora României, în pie
țele publice din localitățile noastre, fie din țară, fie din diasporă. Spunem NU asaltului asupra justiției! Apărăm independența justiției și ne opunem proiectelor de modificare a legilor justiției discutate în acest moment în Parlament.

Sunt anunţate proteste în întreaga Ro Citește restul acestei intrări »

Despre sistemul care m-a scos în stradă   Leave a comment


Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a afirmat azi, 6 noiembrie 2017, că românii au ieşit în stradă pentru că „aşa le-a cerut sistemul„.

Recunosc şi mă declar vinovată: alături de cei 30.000 de protestatari (UPDATE 7.11.2017: unele surse dau 60.000, în total) care au mărşăluit aseară pe străzile ţării am ieşit în stradă pentru că aşa mi-a dictat „sistemul” – sistemul meu (al nostru) de valori, un sistem de gândire şi simţire care îi este străin lui Codrin Ştefănescu, dar şi tovarăşilor săi, perpetuatori ai mentalităţii comuniste, mici dictatori cu mari aspiraţii de realizare a „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”.

Recunosc şi mă declar vinovată că „sistemul” ce m-a scos în stradă alături de zeci (iar în februarie anul acesta sute) de mii de oameni este un sistem anti-minciună, anti-hoţie, anti-corupţie, un sistem incompatibil cu gafele, greşelile, găinăriile, măgăriile şi ţopăielile social-economic-moral-politice ale sistemului PSD, mândru continuator al bolşevicilor ce au aruncat Ţara într-un întuneric care nu mai are nici o luminiţă la capătul tunelului.

Recunosc şi mă declar vinovată că sistemul de valori, de principii, de gândire căruia îi aparţin nu mă lasă să dorm noaptea la gândul că #CiumaRoşie a cuprins Ţara în braţele ei de monstruoasă caracatiţă, că acest sistem al nostru, al protestatarilor anti-minciună, anti-hoţie, anti-corupţie mă scoate din când în când în piaţa publică, pe străzi, în arşiţă, ploaie, vânt sau ger, pentru a le aduce aminte (neo-cripto)comuniştilor că #existăm, #rezistăm, #insistăm, #nucedăm. Citește restul acestei intrări »

Toţi pentru Justiţie! Petiţie şi marş   2 comments


Anunţul 10 /05.11..2017 către semnatarii petiţiei “Suntem împotriva OUG 13/2017” (petiţia aici https://www.petitieonline.com/suntem_impotriva_oug_13_2017_de_modificare_a_cp)
(Toate anunţurile aici: https://www.petitieonline.com/a/166455)
Dragii mei,
Aşa cum probabil aţi aflat, în prezent pe masa Parlamentului se află pachetul Legilor Justiţiei (îl găsiţi aici http://www.just.ro/wp-content/uploads/2017/08/proiect-legile-justitiei.pdf), prin care România este trimisă înapoi cu 10 ani şi asupra căruia un număr de circa 4000 de magistraţi s-au pronunţat negativ (https://www.unitischimbam.ro/cati-magistrati-sunt-in-romania-si-cat-la-suta-dintre-ei-au-semnat-memoriul-impotriva-modificarii-legilor-justitiei/) – lucru fără precedent în istoria magistraturii româneşti.

I. PETIŢIE

Împotriva acestei iniţiative PSD de sugrumare a independenţei justiţiei a fost iniţiată o petiţie pe declic.ro, „Toţi pentru Justiţie”, care a adunat peste 20.000 de semnături şi pe care vă invit să o semnaţi aici: https://facem.declic.ro/campaigns/78
Vă reamintesc că pe site-ul unitischimbam.ro găsiţi o secţiune „la zi” dedicată petiţiilor: http://www.unitischimbam.ro/categorii/petitii-si-initiative-cetatenesti/

II. PROTESTE

Tot pe site-ul Uniţi schimbăm avem o secţiune de evenimente, unde puteţi găsi un calendar al manifestărilor societăţii civile:http://www.unitischimbam.ro/evenimente/
Astăzi, 5 noiembrie 2017, va avea loc în capitală, începând cu ora 18:00, în Piaţa Victoriei, marşul „Nu vrem să fim o naţie de hoţi! Detalii aici: http://www.unitischimbam.ro/eveniment/mars-nu-vrem-sa-fim-o-natie-de-hoti/
De asemenea, sunt programate manifestări de protest în toată ţara, dar şi în Diasporă:

Citește restul acestei intrări »

11iunie.ro

Democrația sună bine!

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii, patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: