Archive for the ‘revoluţia luminii’ Tag

20 ianuarie 2018. Despre cel mai mare marş al nostru. Şi despre #NextLevel   Leave a comment


Nu-mi dau seama ce îi sperie pe unii jurnalişti mai tare: cuvintele sau adevărul din spatele cuvintelor – mai ales pe subiecte delicate. Când e vorba despre manifestaţii împotriva puterii politice, numărul protestatarilor este un astfel de subiect delicat. Este firesc ca organizatorii să dea un număr, Jandarmeria – alt număr, Puterea să aibă şi ea estimările ei. Iar jurnaliştii sunt prinşi la mijloc, fiind obligaţi de meserie să redea realitatea cât mai exact.

La protestul din 20 ianuarie 2018, pe la ora 19:40, Jandarmeria Română estima un număr de 15.000 de protestatari în Piaţa Universităţii, în vreme ce Digi24 dădea 50.000. În punctul maxim al protestului – undeva în jurul orei 20:20 – marşul a atins un număr de 60-70.000 de participanţi în Bucureşti (plus 20-25.000 în ţară), lucru cu care se pare că mai toată lumea a fost de acord până la urmă. Numai Dragnea Liviu zise aseară la TV că au fost doar vreo 25.000 la Bucureşti.

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Prof. Mihai Dorin: Cum poţi să nu gândeşti   4 comments


mihai dorin

Istoricul Mihai Dorin


Nu discut despre cei care nu gândesc pentru că nu au fost înzestraţi. Nu e problema mea, ci a Creatorului. Nu discut nici despre cei care nu gândesc pentru că nu au fost învăţaţi să o facă. Nu e problema mea, ci a celor care au avut datoria să o facă: părinţi şi dascăli.

Sunt destui care cred că a gândi la problemele comunităţii locale, a ţării ori a lumii în care trăiesc e fie nestimulativ – să o facă cei investiţi, de pildă aleşii locului ori ai neamului -, fie riscant – te pune în contradicţie cu cei care deţin puterea -, fie e pierdere de vreme, întrucât oricum nu poţi înţelege totul, ca într-un experiment de chimie, spre exemplu, problemele fiind atât de obscure, încât nu merită să investeşti gândire pentru a desluşi înţelesuri neinteligibile. E mult mai simplu să reduci totul la o explicaţie universală din specia misterioasă a teoriilor conspiraţiei, gen: lumea e oricum dirijată prin pârghii invizibile de către forţe oculte. Există şi o specie care-şi refuză sistematic exerciţiul gândirii, înlocuindu-l cu privitul la televizor, de unde preiau pe nemestecate informaţii care le satisfac lipsa de gândire, le alimentează prejudecăţile şi le întăresc ideile puţine şi rudimentare, dar ferme. De regulă sunt atât de siguri de ceea ce le-a servit RTV, în doze bine calculate şi cu efect sigur, încât tot universul lor se învârte, asemenea unei muşte atrasă irezistibil de mirosuri otrăvitoare, în jurul unui set de prejudecăţi stupide, ce trec drept certitudini. Pe fond, ei nu caută informaţii care să-i lumineze, ci surogate care să le întărească aşteptările.

Recentul fenomen al protestelor tinerei generaţii împotriva năravurilor fanariote ale guvernanţilor şi pentru trezirea din somnul raţiunii a majorităţii tăcute a funcţionat ca un developator: am constatat pe viu cât de devastatoare poate să fie lipsa gândirii. Ceea ce voi relata este rezultatul unor dialoguri întâmplătoare purtate în aceste zile minunate de exerciţiu civic. Reţin trei cazuri semnificative. Nu inventez nimic.

Citește restul acestei intrări »

11iunie.ro

Democrația sună bine!

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii, patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: