Archive for the ‘senatul PNTCD’ Tag

Comunicat Senat PNŢCD: 20 mai, ziua de naştere a Seniorului Coposu   4 comments


#Ţărănista

sigla pntcd

Conducerea Senatului PNŢCD autentic, alături de membrii fondatori ai Partidului şi Clubul PNŢCD comemorează vineri, 20 mai 2016, ora 12:00, ziua de naştere a omului politic Corneliu Coposu – Seniorul – preşedintele fondator al PNŢCD, lângă statuia din Piaţa Palatului Regal, Sfânta Biserică Kretzulescu.

Conducerea Senatului PNŢCD autentic,

Bucureşti, 6 mai 2016

 

Senatul PNŢCD: Comunicat – Aniversarea Monarhiei   1 comment


#Taranista

sigla pntcd

 

Conducerea Senatului PNŢCD autentic, împreună cu membrii fondatori ai partidului şi toţi ce doresc reinstaurarea monarhiei ca formă de guvernământ, sărbătoresc marţi, 10 Mai 2016, ora 11:00, în Piaţa Palatului Regal (la statuia lui Carol I), Ziua Naţională a Independenţei României.

Neamul românesc a avut întotdeauna adversari. Dar niciodată nu a fost înfrânt de adversari, ci de păcatele proprii.

Dacă inima ne bate mai tare la amintirea eroilor căzuţi, să plângem, căci din mormintele lor a răsărit independenţa ţării”. (Carol I, Regele Românilor)

Conducerea Senatului PNŢCD autentic,

Bucureşti, 6 mai 2016

 

Senatul PNŢCD: Comunicat de Paşte   4 comments


#Taranista

sigla pntcd

Sfintele Sărbători Pascale să vă aducă sănătate, multe bucurii, împliniri şi o nouă exprimare în viaţa politică.

Conducerea Senatului PNŢCD autentic şi membrii fondatori ai partidului vă spun Christos a Înviat!

(Foto: universdecopil.ro)

(Foto: universdecopil.ro)

Senatul PNŢCD: Comunicat-Apel către Comitetul Naţional de Conducere al PNŢCD-Pavelescu   4 comments


Către: Comitetul Naţional de Conducere al PNŢCD-Pavelescu

 

Comunicat – Apel

Senatul PNŢCD este „academia culturii de partid şi busola orientării politice a conducerii lui”. Senatul este forul moral şi legitim ce asigură continuitatea tradiţiilor istorice de luptă pe scena politică a ţării. Senatorii sunt veteranii ale căror amintiri şi experienţă constituie memoria vie a Partidului, alături de foştii deţinuţi politici, membrii de onoare ai partidului, foşti parlamentari sau persoane ce au ocupat funcţii publice în administraţia centrală sau locală a ţării.

Citește restul acestei intrări »

Senatul PNŢCD – Comunicat: Comemorarea lui Corneliu Coposu la 20 de ani de la plecarea sa la Ceruri   1 comment


sigla pntcd

Pe data de 11 noiembrie 2015 se împlinesc 20 de ani de la trecerea în lumea celor drepţi a celui mai mare om politic de după 1990, cel ce a fost Corneliu Coposu – preşedinte PNŢCD, Preşedintele Moral al românilor.

Senatul PNŢCD comemorează la mormântul Seniorului din Cimitirul Greco-Catolic Bellu, unde va avea loc slujba de pomenire, miercuri, 11 noiembrie 2015, la ora 12:00

Pseudo-congresul lui Pavelescu – analiză pe text   5 comments


delimitare fata de ap

Semnați alături de noi: click pe imagine, apoi urmați instrucțiunile din primul și ultimul paragraf al articolului. Vă mulțumim!

Vă prezint mai jos o analiză pe text la Comunicatul emis de Biroul de presă al lui Aurelian Pavelescu după pseudo-congresul din 20 aprilie 2013 (puteți descărca acest comunicat de aici: comunicat presa congres Pavelescu 20 apr 2013 – preluat de pe pagina de Facebook a domnului Ioan Mihăilă. Fotografii de la întrunire găsiți aici: Congresul lui Pavelescu în imagini)

În deschidere, Comunicatul dat de Biroul de Presă al lui A. Pavelescu precizează sec: „Au fost prezenti delegati dintr-un numar de 41 de organizatii judetene si de sector”. Toate bune și frumoase. Dar, desigur, nu există nici un interes să se menționeze că numărul de delegați la un congres al PNȚCD se situează undeva în jur de 700, iar conducerea „pavelesciană” a decis reducerea acestui număr la 300. Dintre acești „300 de la Pitești” nu știm sigur câți au participat. Surse din partid zic ba că au fost 266, ba că, mai exact „280 de persoane. 226 pentru motiune, 36 impotriva si 18 voturi nule.”
Mai departe zice comunicatul: „a fost votata cu o mare majoritate Motiunea condusa de presedintele Aurelian Pavelescu„. Evident! Doar nu era să câștige să câștige vecinul meu de la etajul 3, de pildă, când unic candidat a fost Pavelescu?!

În congres „s-a prezentat si aprobat raportul financiar al partidului„. În acest punct oscilez între cuvântul „Biroului de Presă” și întrebarea adresată țărăniștilor de către doamna Sandra Pralong, participantă la întrunire: „cum de acceptati sa votati descarcarea de gestiune fara a cere o hartie, ca sa vedeti cu ochii vostri sumele aferente finantelor partidului„? – din care deduc că s-a votat orbește și mai nimeni nu știe care este situația financiară a PNȚCD reală, exactă, pe hârtie.

„Motiunea a facut o analiza a perioadei dificila pe care partidul a traversat-o, prezentand etapele care au condus la succesul intrarii partidului in parlament dupa 12 ani de opozitie extraparlamentara, acest salt a fost realizat sub mandatul de Presedinte al dl. Pavelescu obtinut la congresul din iulie 2010”. Aici presupun că s-a analizat cum a ajuns A. Pavelescu președinte de partid istoric, cu toată istoria ultimilor ani, inclusiv cum și-a contestat DOUĂ congrese convocate și organizate de el însuși, după ce a constatat că acestea nu-i permiteau să fie „vioara întâi”. Cât despre „succesul intrării în parlament”, constatăm – unii cu uimire, alții cu tristețe ‒ că A. Pavelescu a trimis în parlament doi domni deveniți ad-hoc membri PNȚCD, înainte de alegeri: unul de la PDL (Ioan Mihăilă), celălalt de la Noua Republică (Valeriu Todirașcu).

Dar culmea culmilor îmi pare a fi următoarea afirmație din comunicat: „Totodata, sub acelasi mandat, partidul si-a dublat numarul de consilieri judeteni si municipali la nivel national fata de alegerile precedente din 2008„. Aici chiar că uluirea mea a fost maximă, căci statisticile BEC spun altfel. Cu totul altfel:

Cifrele de mai sus sunt oficiale și publice. Și arată o înjumătățire, nu o dublare a mandatelor. Și, cum nu îl bănuiesc pe A. Pavelescu că ar sta atât de prost cu matematica… rămâne la alegerea mea să îl bănuiesc de ce vreau eu. De rea-credință, dezinformare și manipulare, de pildă.

Mai departe zice la comunicat: „Partidul a iesit din izolarea si anonimatul in care a fost aruncat de fostii lideri ai partidului, devenind partener in cele 2 aliante importante ale partidelor de centru-dreapta: ARD si Alianta D.A„. Spre reamintire: Alianța România Dreaptă a fost denunțată și contestată la BEC, nu fără temeinicie. Iar faimoasa alianță DA „reloaded” a murit înainte de a se naște: Tribunalul Municipiului București a anulat între timp cererea de înregistrare a acestei alianțe politice – fapt pe care Aurelian Pavelescu a uitat să îl precizeze…

Comunicatul continuă în același spirit de preaslăvire a „conducătorului iubit” „Partidul s-a intinerit si a devenit functional la nivelul intregii tari, presedintele Aurelian Pavelescu a pus accentul atat pe pastrarea valorilor identitare ale partidului, cat si pe faptul ca partidul trebuie sa devina eficient, prin dobandirea unui numar cat mai mare de mandate la viitoarele alegeri astfel incat partidul sa-si mareasca forta pe scena politica„.

În traducere liberă:

  •  „ Partidul s-a intinerit” = au fost excluși vechii membri care și-au permis să crâcnească în fața deciziilor „pavelesciene”, fiind înlocuiți cu persoane docile și / sau neștiutoare;
  •  „a devenit funcțional” = conducerile județene alese (care în marea lor majoritate s-au opus lui Pavelescu) au fost înlocuite cu comisii interimare numite de la centru, supuse voinței „conducătorului iubit”;
  • pastrarea valorilor identitare ale partidului” = plimbarea membrilor de onoare și a foștilor deținuți politici prin tribunale, în totală sfidare a valorilor identitare ale PNȚCD: morala creștină și democrația;
  •  „partidul trebuie sa devina eficient, prin dobandirea unui numar cat mai mare de mandate la viitoarele alegeri” = partidul nu trebuie să crâcnească la deciziile președintelui impuse nestatutar și nedemocratic, și, ca urmare, va trebui să propulseze în parlament „oamenii președintelui”, eventual (sau de preferat) nou-veniți, în totală necunoștință de cauză, care să-i facă jocul;
  •  ” astfel incat partidul sa-si mareasca forta pe scena politica” = astfel încât Aurelian Pavelescu să ajungă într-un sfârșit să joace „cărțile mari” în politica României.

Cam atât despre comunicatul referitor la pseudo-congresul pavelescian. Ce s-a mai întâmplat concret la această întrunire aflați din mesajul doamnei Sandra Pralong către țărăniști: cvorumul nu a fost întrunit, vorbitorilor li s-a pus pumnul în gură, statutul a fost modificat și votat în grabă, fără a fi analizat și dezbătut, chestiunea patrimoniului partidului este într-o nebuloasă foarte favorabilă „conducătorului iubit” …

Dacă mai aflu alte amănunte, vă voi ține la curent. Deocamdată vă invit să parcurgeți, dacă mai aveți timp, răbdare și interes, documentele pe care le-am strâns pe acest blog de-a lungul timpului, care sper că vă vor lămuri pe deplin:

Rezistența PNȚCD

Rezistența PNȚCD. Fiecare contează!

Comunicat: Senatul PNȚCD se delimitează de Aurelian Pavelescu   12 comments


Senatul PNȚCD se delimitează de Aurelian Pavelescu,  „care se erijează în reprezentant al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat.”.

Senatorii PNȚCD organizează o acțiune de protest public față de impostura reprezentată de Aurelian Pavelescu și invită pe țărăniștii de bună-credință să participe la dubla adunare publică de joi și vineri – 6, respectiv 7 septembrie 2012 – ce se va desfășura între orele 17 și 19, la sediul central al PNȚCD, din Bd. Carol I nr. 24, București. Adunarea are ca scop „condamnarea pretenției cetățeanului Pavelescu, exclus din PNȚCD, de a reprezenta partidul nostru.

Am promovat acțiunea și pe Facebook, creând un eveniment pe care îl găsiți la această adresă: http://www.facebook.com/events/464950193526734/, unde puteți să vă înscrieți ca participanți. Mulțumesc!

Vă prezint mai jos Comunicatul:

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat

COMUNICAT

La 30 august 2012 s-a anunțat semnarea unei alianțe politice auto-intitulate de centru-dreapta. Constituită la inițiativa unor personalități provenite din structurile comuniste care asigură prin diversiune perenitatea sistemului pe care l-au menținut prin teroare până în 1990, noua formație are printre semnatari pe dl. Aurelian Pavelescu, care se erijează în reprezentant al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat.

Survenirea acestui fapt ne obligă să facem următoarele precizări:

1. Dl. Aurelian Pavelescu beneficiază de o inexplicabilă recunoaștere în justiție a unui congres convocat și desfășurat nestatutar și ilegal; ca urmare a situației administrative obținute prin această „recunoaștere juridică”, dl. Pavelescu uzurpează o legitimitate de care nu se poate în nici un caz prevala:
a. Este lipsit de legitimitatea politică pentru că acțiunile sale nu sunt compatibile cu valorile care definesc personalitatea politică a PNȚCD și pentru că linia politică pe care o urmează nu concordă cu obiectivele fundamentale care determină poziția acestui partid pe scena politică.
b. Nu are legitimitate electorală deoarece nu a fost ales, nici recunoscut de forurile reprezentative, statutar constituite, ale PNȚCD.

2. Situația juridică a partidului este neclară din cauza litigiilor întreținute de conducerile infiltrate sau manevrate de serviciile secrete.
Contestarea recurentă în justiție a conducerii PNȚCD de către liderii facțiunilor rivale urmărește – prin paralizarea durabilă a activității acestui partid – dispariția lui de pe scena politică.
3. PNȚCD nu cere și nu așteaptă recunoaștere juridico-administrativă, de care este lipsit în calitatea lui de principal adversar al forțelor neo-comuniste la putere. Acestea nu pot accepta poziția lui de reper central și de referință morală a scenei politice românești, pe care încarnează legitimitatea democratică tocmai pentru constanța și tenacitatea cu care s-a împotrivit comunismului.

În România, cine nu este anti-comunist activ nu este un democrat credibil.

Este de datoria noastră să-i avertizăm pe toți cei care intenționează să aibă relații oficiale cu PNȚCD, că luarea în considerare a pretenției dlui Aurelian Pavelescu de a reprezenta partidul nostru constituie o eroare de apreciere a cărei consecință implicită este nulitatea ce lovește toate actele la care domnia sa va fi parte în calitate de reprezentant al partidului nostru.

Senatul PNȚCD                   Comitetul Interimar de Conducere al PNȚCD
Nicolae Dascălu                 Ion Varlam
Președinte                         Președinte

Liviu Petrina
Purtător de cuvânt

3 septembrie 2012

Această prezentare necesită JavaScript.

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Filozoful anarhist din colțul străzii.

De ce să lași lucrurile simple cînd pot fi complicate?

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri, poezie, fotografii,patrimoniu cultural

Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Tița Blog

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

Living With Dementia

reflections and prayers about how dementia affects my life and relationships

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat asta: