Archive for the ‘tortionari comunisti’ Tag

Sunetul de clopot al ceasului de mână   Leave a comment


Alexandru Vişinescu în faţa judecăţii: „„Nici o poveste nu e adevărată, mai mult, la Râmnicu Sărat eu am fost ofițer de contrainformații, nu de penitenciare.”

Cerere înhumare I. Mihalache (sursa: corneliu-coposu.ro)

Cerere înhumare I. Mihalache – semnată de comandantul Penitenciarului Rm. Sărat, Al. Vişinescu (sursa: corneliu-coposu.ro)

Despre demnitate

„E prea târziu, lucrurile astea ar fi trebuit să se facă în anii ’90.”

„Oamenii aceia care au rezistat în munți au murit degeaba, n-au rezolvat nimic.”

„Cât o să mai vorbim despre comunism? Gata! Ajunge!”

Cele trei fraze de mai sus sunt tot atâtea stereotipuri prin care societatea românească se raportează la comunism. Corolarul hidos al acestui pesimism este deja celebra expresie: „Era mai bine înainte”.

Și totuși, fiecare trimitere în judecată a unui torționar bătrân și deloc emblematic pentru represiunea comunistă din România provoacă un interes mediatic și de public uriaș. Această participare emoțională a opiniei publice nu poate fi cauzată numai de interesul de rating al presei. Pentru că dacă presa accentuează acest subiect, o face știind sigur că este un subiect la care publicul reacționează, cere informație, participă afectiv, în fine, poate chiar ajunge să rostogolească bulgărele de zăpadă al unui comunicat de presă până la avalanșa…

Vezi articolul original 881 de cuvinte mai mult

Nu dărâmaţi statuia lui Mircea Vulcănescu!   Leave a comment


Mircea Vulcănescu: 3 mar. 1904, București - 28 oct. 1952, Aiud (foto: wikipedia)

Mircea Vulcănescu: 3 mar. 1904, București – 28 oct. 1952, Aiud (foto: wikipedia)

Să nu ne răzbunaţi” – a lăsat cu limbă de moarte Mircea Vulcănescu , în 1952, când avea să se stingă în temniţa de la Aiud, ca victimă a regimului criminal comunist.

Iată că până astăzi nimeni nu i-a răzbunat pe aceşti martiri, dar nici dreptate nu li s-a făcut. Torţionarii lor se plimbă bine-merçi într-o libertate nemeritată, sfidându-ne şi înjurându-ne de Cristoşi .

Singurele gesturi pe care le mai pot face urmaşii martirilor ce nu au pactizat cu sistemul bolşevic – şi care au plătit cu temniţă grea ori chiar cu preţul vieţii pentru aceasta – sunt câte o comemorare ocazională ori ridicarea unui monument, cu mari eforturi şi probleme, de cele mai multe ori din chete. Căci statul român şi / sau afaceriştii care îl căpuşează au alte treburi de făcut cu banii încasaţi de la contribuabili: parcuri la margini de păduri, borduri şi garduri în jurul unor părculeţe de 5 metri pătraţi, scări şi drumuri care nu duc nicăieri  etc. etc.

Cu puţin timp în urmă, în urma unei reclamaţii, la 62 de ani de la decesul marelui intelectual care a fost Mircea Vulcănescu, s-a solicitat demolarea statuii acestuia, realizată de sculptoriţa Valentina Boştină şi amplasată cu câţiva ani în urmă (2009) în Piaţa Sfântul Ştefan din Capitală.

Citește restul acestei intrări »

Ion Mihalache: amănunte uitate   2 comments


Ion Mihalache: 1882-1963 (foto: istorieuzelevi.blogspot.com)

Ion Mihalache: 3 martie 1882- 5 februarie 1963 (foto: istorieuzelevi.blogspot.com)

Ion Mihalache, vicepreşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, martirizat de regimul bolşevic, s-a născut în 1882 la Topoloveni, pe 3 martie.

După o viaţă dedicată dreptăţii şi Binelui Ţării, este arestat de comunişti în iulie 1947 la Tămădău , alături de alţi fruntaşi ţărănişti, fiind azvârlit în închisoare, ca „duşman al poporului”, în urma unui proces tipic stalinist.

Dizolvarea PNŢ, în iulie 1947, ce va fi urmată de condamnarea  la temniţă grea pe viaţă a lui Mihalache şi a lui Maniu,  este salutată de mai-marii zilei în spiritul comunist-stalinist-bolşevic:  ”Felicităm guvernul român pentru măsura dreaptă de dizolvare a Partidului Naţional-Ţărănesc – Iuliu Maniu. De asemenea, pe dl ministru al Afacerilor Interne, Teohari Georgescu, care a ştiut să dejoace planurile de fugă al maniştilor. Dizolvarea PNŢ şi pedepsirea celor vinovaţi, în frunte cu Maniu şi Mihalache, dă noi forţe de luptă clasei muncitoare şi tuturor forţelor democratice, în folosul celor ce muncesc”. (Leonte Sălăjan).

Citește restul acestei intrări »

Emanoil Mihăilescu – unul dintre supraviețuitorii de la Periprava   1 comment


sigla-rez-PNT-xlowresDespre regimul de exterminare din temnițele comuniste este greu de vorbit. Dar, pentru că, dacă uităm greșelile trecutului, riscăm să le repetăm, avem datoria de a ne aduce aminte despre aceste crunte fapte petrecute în istoria noastră recentă. Istoria care nu se învață la școală – din păcate… 

Azi vă prezint un interviu acordat revistei Arhitectura-1906 online, anul trecut, de către dl Emanoil Mihăilescu, arhitect, membru al org. PNȚCD Sector 1, fost deținut politic, supraviețuitor al penitenciarului de la Periprava (condus între 1960-1963 de Ion Ficior, unul dintre torționarii de pe lista celor 35 pe care ICCMER îi dorește aduși în fața Justiției pentru a da socoteală de faptele lor cumplite)

Emanoil-Mihailescu (foto: arhitectura-1906.ro)

Emanoil-Mihailescu (foto: arhitectura-1906.ro)

Arhitectul Emanoil Mihăilescu s-a născut pe 16 decembrie 1935, la Bucureşti, într-o familie de mici meseriași. Absolvent al Liceului „Titu Maiorescu”, urmează cursurile Facultății de Arhitectură între 1953-1958. Este arestat, pe 18 septembrie 1958, ca fiind membru al „organizației Rugul Aprins”. Timp de 5 ani face detenţie politică la Jilava, Periprava, Salcia, Stoenești, Gherla.

Din 1963 lucrează ca proiectant la Institulul Proiect București, iar trei ani mai târziu primește dreptul de a-și relua studiile la Facultatea de Arhitectură, absolvind în 1968.

În același an este repartizat la IPCM, unde participă la elaborarea unor studii și oferte pentru Iran, Egipt și URSS și realizează proiecte de hale industriale și construcții auxiliare tehnico-administrative, cum ar fi: Întreprinderea Mecanică Bistrița, Întreprinderea Mașini Agregate Iași, Întreprinderea Unirea Cluj, Întreprinderea de Orologie Arad, Întreprinderea Mașini Agregat Sf. Gheorghe, Întreprinderea Steaua Roșie București, Întreprinderea de Rulmenți Bârlad. În 1987 este detașat la Institutul Carpați, pentru realizarea proiectului Casa Republicii. Arhitect-șef al sectorului 4 din București în 1992, lucrează din 1993 până la pensionare pentru Inspecția de Stat în Construcții din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice. Din 2000 până în prezent, este secretarul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala București.

Vlad Mitric-Ciupe: Domnule arhitect, erați student când ați făcut închisoare politică între 1958 şi 1963. Vorbiți-ne, pentru început, despre epoca respectivă din perspectiva copilăriei dvs. 

Emanoil Mihăilescu: Toată copilăria mea a stat sub semnul concursurilor. Concurs de fotbal, de table, de șah, concurs de ping-pong, atletism. Scriam pe bucăţi de cârpă numere şi făceam alergări, fond, viteză. Mergeam la stadion la concursurile internaţionale ale României – era o cu totul altă lume. Am prins Șoseaua Jianu, pe urmă i s-a spus Aviatorilor. Păi, pe Jianu, în fiecare sfârşit de săptămână, erau concursuri de biciclete, de motociclete. Pe urmă, pe bulevardul care duce la Arcul de Triumf erau concursuri de maşini, îl cunoșteam pe celebrul Jean Calcianu.

V.M-C.: Știu că ați urmat Liceul „Titu Maiorescu”…

E.M.: Acolo am avut un profesor uluitor de istorie, căruia îi datorez eu pasiunea, profesorul Iordănescu de la Liceul „Titu Maiorescu”, liceu pedagogic. Îmi aduc aminte de elevii din anii mari care erau nişte domni, cu cravată, în costum, se plimbau prin curtea liceului, discutau, erau extraordinari. Mai mari decât mine erau Matei Călinescu, Ion Vianu şi Miron Chiraleu1, cel care s-a sinucis în puşcărie, n-a vrut să accepte reeducarea de la Aiud. Prin clasa a VI-a de liceu au început să apară și în liceul nostru copii de nomenclaturişti, s-a făcut curăţenie în şcoală și au fost daţi afară foarte mulţi profesori. Am făcut grevă, domnule, noi, copiii. Pe table scriam: „Vrem pe profesorul Iordănescu”, prin 1947-‘48 se petreceau lucrurile acestea. Pe urmă am făcut și eu un gest nebunesc. Eram obligaţi să mergem la manifestaţiile de 23 august, 7 noiembrie şi aşa mai departe, iar toate astea făceau să crească ura din noi. Se afișau acolo, înşirate la perete, portretele „marilor dascăli”. Erau din hârtie puse pe un cadru de lemn, iar eu mă făceam că mă rezem şi le găuream cu degetul în dreptul ochilor. S-au ţinut şedinţe, a venit directorul, n-au ştiut cine a fost „nemernicul”, dar au făcut şedinţă să înfiereze huliganismul. N-am putut să sufăr rusa, marxismul, lucrurile acestea. La rusă am fost foarte slab, n-am vrut să învăţ de-al dracului. Toate lucrurile erau îngrozitoare. La istorie învăţam după Roller – academician făcut pe puncte, noroc că acasă aveam pe Giurescu, şi mai aveam de la tata lucrările lui Xenopol, învăţam numai după acestea, nici nu mă uitam la nemernicul de Roller2.

V.M-C.: În timpul liceului a fost vreun coleg arestat, a avut cineva probleme cu regimul?

E.M.: Radu Miclescu, Dimi Lecca și Marion Cantacuzino – fiica lui Bâzu Cantacuzino – au fost arestaţi. Pe urmă am stat în puşcărie cu Vladimir Boutmy de Katzmann, era cu vreo doi ani mai mare decât mine. Francezi de origine, înnobilaţi în Rusia Țaristă, cu moşii în Basarabia. El a fost arestat pentru că, împreună cu alți câţiva, a vrut să arunce în aer o tribună oficială la o manifestaţie. A fost condamnat pe viaţă şi a făcut puşcărie până în 1964. Eu l-am cunoscut în detenţie, iar când am aflat că şi el a fost la „Titu Maiorescu” s-a legat această amiciţie. Pe Radu Miclescu nu l-am mai văzut după eliberare pentru că s-a dus unde aveau ei moşia… boieri mari Micleştii. Vedeți, am rămas fără boieri, am rămas fără elite, în mâna acestor criptocomunişti.

V.M-C.: Ce ne puteți spune despre Facultatea de Arhitectură din perioada anilor ‘50?

E.M.: Facultatea era o oază de liniște și prietenie în cenușiul vremurilor. Profesorii mei din facultate erau de stânga şi aveam din când în când nişte crispări, dar în marea lor majoritate erau niște domni. Horia Maicu era de stânga, dar era un domn. Îmbrăcat la patru ace, cămaşă albă, nu se compară cu ce vedem astăzi. Nu mai vorbesc de Catedra de Ornamental, profesorul Simotta. Existau şi câteva jigodii, dar care erau cunoscute. Unul era Leca – cu un singur „c”, mai era unul Paiu, erau câţiva care erau cu partidul. Am avut colegi minunaţi, iar astăzi ne revedem cu o plăcere nebună, n-am găsit nici măcar o turnătorie în dosarul de securitate, nici din partea colegilor de liceu, nici de la cei de facultate. După arestare, s-au făcut acele şedinţe de înfierare şi spuneau că noi ne-am înhăitat în munţi cu niște popi şi arme… nişte prostii, dezinformări ale Securităţii. Totdeauna se făceau astfel de şedinţe de înfierare, luau cuvântul câţiva din activiştii propagandişti şi se solicita o solidarizare cu decizia partidului. Pentru oamenii de bună-credinţă şi chestiunea asta e o cedare şi o cădere, să fii nevoit să înfierezi şi să aplauzi lucruri de genul ăsta. Mai era Bădescu, fusese ambasador în Italia, ministru, îşi ţinea şi Catedra, că-i plăcea, probabil. Era preşedinte la un for superior, nu mai ţin minte exact la care. Bordenache era un super domn, la fel. Atmosfera era de stimă şi de respect faţă de profesori, iar Catedra de Desen şi modelaj era boema facultăţii. Coeziunea era foarte mare între noi, prietenie care nu s-a stins niciodată, a rămas vie până astăzi. Pe vremea mea era o cinste să-mi ceară Bob Moraru, de exemplu, să-i bobocesc. Păi, studenţii aceia din anii mari, lăboşii Cristea și Leahu, te uitai la ei cu un respect fantastic. Când îţi cerea să-i boboceşti la un proiect erai onorat. Să iei bani? Nici nu concepeam. Am rămas trăsnit când am revenit în şcoală după puşcărie şi am văzut că se căutau studenţii cu arcanul pentru că nu-şi predau la timp proiectele sau le executau alții pe bani, era un comerţ întreg. De maniera asta puteai să faci orice dacă aveai bani, nu mai conta. Altă atmosferă, mitocănie, tineri care-şi suflau nasul pe jos în atelier. Nu se întâmplau lucrurile astea înainte. Totul era denaturant şi deturnat.

V.M-C.: Spuneţi-mi, vă rog, ce ştiaţi în timpul anilor de facultate despre detenţia politică?

E.M.: Ştiam de arestările care se făceau noaptea şi care înspăimântau. Spre exemplu, un văr de-al meu a fost arestat, fiind liberal, şi dus la Canal. Alţii au făcut închisoare mulți ani. Plus că se auzea, lumea vorbea. Pe Griviţa, în faţa unui magazin, a fost găsit un individ cu un glonț în ceafă, dar nu era un caz izolat, din când în când tot mai apăreau. Erau, chipurile, hoţi, dar, în fapt, oameni asasinaţi, se crea această poveste că sunt pungaşi, că au vrut să spargă magazinul. Erau lăsaţi acolo, pe trotuar, să-i vadă lumea, să înfricoșeze. Am trăit toată mizeria aceasta, lupta împotriva chiaburilor, lupta de clasă, era o nebunie generalizată. Ne îndoctrinau, se încerca îndoctrinarea noastră, am făcut marxism – Dumnezeule, ne-au chinuit cu marxismul şi cu limba rusă patru ani, la facultate. Atmosfera era ternă de nemernicie, teamă, suspiciune, să nu vorbeşti, să nu te toarne, eram în plină ofensivă împotriva „duşmanilor de clasă”, nu vă puteți da seama. Toate astea într-o lume care era atee – era o ofensivă fantastică şi împotriva credinţei – oamenii se temeau să mai ajungă şi la biserică!

V.M-C.: Aţi fost arestat în 1958. În ‘56 aţi aflat că în lumea universitară bucureşteană – şi nu numai – se petrece ceva?

E.M.: Bineînţeles. Chiar am vorbit de curând cu Alin Tătaru3, colegul meu de facultate care a fost arestat în ’56, şi i-am exprimat nelămuririle mele. Nu înţeleg de ce nu ne-au arestat şi pe noi atunci, de defilat am defilat mult mai mulţi. El consideră că Securitatea s-a concentrat atunci pe organizatori, iar el era printre aceştia. Au mai fost Dan Stoica4, care a făcut mai mulți ani de pușcărie, și Marius Lebădă, care a fost doar anchetat. Am văzut în faţa Facultăţii de Arhitectură camioane cu prelate şi înăuntru erau soldaţi cu puşti – stăteau pe bănci, pregătiţi. Am dat ocol pe la Universitate, prin piaţă, am văzut despre ce era vorba și mi-am dat seama că lucrurile au fost deconspirate. Ca părere personală, am impresia că au fost provocate de Securitate ca să îi aresteze, să sperie studenţimea, să stea cuminte.

V.M-C.: Când și pentru ce anume ați fost arestat?

Citiți mai departe interviul pe arhitectura1906.ro

Vișinescu – fișa postului: exterminarea lui Ion Mihalache   3 comments


(Reblogged de pe Antitot)

Mi-aduc bine aminte o mărturie a unui fost deținut politic, într-o emisiune tv, legată de gardianul care îl păzea: cu mari riscuri, acesta din urmă i-a strecurat odată o bucată de pâine neagră în plus față de porția zilnică… Am reținut acest episod probabil pentru că este una dintre foarte puținele mărturii pe care eu le-am auzit (de fapt cred că singura) despre urme de omenie la gardienii regimului comunist. Dar poate vor mai fi fost și altele… îmi place să cred că undeva un gardian a trecut cu vederea vreo „abatere”, că în altă parte un altul o fi dus o cană cu apă la gura unui muribund… Dar astea, nu-i așa?, ar fi excepții extrem de rare…


Regula gardienilor din pușcăriile comuniste a fost cea a excesului de zel. A abuzului inimaginabil. A schinguirilor draconice. Pentru că puteau. Pentru că „au îndeplinit o funcție” care le dădea puterea asta. Și pentru care nu se consideră răspunzători: „Nu sunt răspunzător. Am îndeplinit o funcţie. Ce vreţi de la mine?” – întreba, de curând, furios și amenințător, Alexandru Vișinescu, directorul penitenciarului de exterminare a deținuților politici de la Râmnicu Sărat.  De ce s-ar simți vinovat și răspunzător acest torționar, dacă Statul român i-a răsplătit atâția ani de zile devotamentul și eforturile exercitate în „funcție” cu o pensie grasă și o viață comodă?…


Ca director al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, Vișinescu probabil și-a alcătuit singur fișa postului, croind-o, desigur, pe măsura lui de devotat al regimului până la moarte. Până la moartea altora, firește… 

Sub îndrumarea lui sârguincioasă* s-a stins în chinuri Ion Mihalache, fruntaș al PNȚ și unul dintre făptuitorii Marii Uniri… 

 

Deținut la Râmnicu Sărat, acesta a fost torturat, bătut, lăsat fără îngrijire medicală după ce s-a îmbolnăvit;  „după 1960 nu a mai ieșit deloc din celulă și tot de atunci, din cauză că era bolnav, nu s-a mai ridicat din pat. În această situație, gardienii, în frunte cu directorul Vișinescu, năvăleau în celulă, îl trânteau jos pe pardoseală și îi scoteau patul afară. Luni de zile a avut parte de acest tratament sălbatic, până la 5 februarie 1963, când și-a dat sfârșitul, fără nici un fel de asistență medicală.” – relatează Ion Diaconescu**, ultimul martor al iadului comunist de la Râmnicu Sărat.


Ca devotat „funcționar” ce se găsea, Vișinescu a coborât printre subalterni, îndeplinindu-și cu abnegație „funcția” și a purces la aplicarea corecțiilor cu mâna lui, temeinic, să fie treaba bine făcută; Ovidiu Borcea, unul dintre fondatorii organizației anticomuniste Muntenia, a beneficiat și el, din plin, de tratamentele aferente „funcției” lui Vișinescu: „și l-au dus pe Ovidiu la subsol și l-au bătut crunt cu cureaua pe pielea goală să spună cu cine a vorbit și ce a spus. L-a bătut chiar directorul Vișinescu” – își amintește Ion Diaconescu**. Dar Ovidiu Borcea era tânăr și rezistent, a rezistat până la capătul iadului, ca și Ion Diaconescu. Alții, din păcate, mulți alții s-au stins acolo, în temniță… Ion Arnăutu, Gheorghe Dobre, Constantin Hagea, Ion Lugoșianu, Constantin Pantazi, Gheorghe Placințeanu, Teodor Roxin și încă atâția alții care și-au dat obștescul sfârșit acolo, în pușcăria exterminării,  în vreme ce Vișinescu își exercita „funcția”… Să aibă, nu-i așa, și gura lui ce mânca mai târziu, la pensie, când statul îi va răsplăti din plin eforturile… 


Dar acest Alexandru Vișinescu este doar unul dintre călăii de la Râmnicu Sărat. Și, desigur, doar unul dintre cei care și-au exercitat, nu-i așa, „funcția”. Alături de el, răspunzători de torturile și asasinatele de la Râmnicu Sărat au mai fost: „politicul Lupu, lt. Maj. Năstase Gheorghe… și doctorii Dumitrescu Aurel, Grunberg Ianci și sanitarul Boboc. Iar o parte din supraveghetori: Bucur Radu, Burlacu Victor, Ciocârlan Gheorghe, Ciocio Ion, Costican Tudor, Dănilă Ștefan, Dobrin Ion, Ene Zamfir, Găzdaru Dumitru, Guță Grigore, Huiu Ion, Furnică, Iordăchescu Ion, Mihu Gh., Mihalce Fănică, Militaru Dumitru, Mitrofan Fănică, Necula Ion, Nistor Ion, Oroveanu Dumitru, Păduraru, Păis Ion, Papuc Nicolae, Perian Ion, Rusini Alexandru, Dan Valter, Stoica Vasile, Șerban Ion, Tabiet Vasile, Vârloi Radu, Vrancea Ion, Vasile Victor, Vasiliu Ion, Vâlceanu Nicolae, Voicu Ion, Vulpoi Gheorghe… și mulți alții, numărul lor ridicându-se la peste 50 de gardieni.” * Care și-au exercitat „funcția”, care (câți or mai fi în viață) nu se simt probabil nici ei răspunzători, ca și Vișinescu, și ne râd în față. 


Ne râd în față  pentru că NIMENI n-a considerat de cuviință să-i tragă la răspundere vreme de 24 de ani. Pentru că acea condamnare a comunismului a fost făcută doar pe hârtie. Pentru că statul le-a răsplătit eforturile și devotamentul cu salarii și ulterior pensii grase, în vreme ce nu  s-a sinchisit măcar să anuleze sentințele atâtor eroi anticomuniști, care au murit înainte de  a fi reabilitați. 


De aceea torționarii au tupeu. De aceea își permit să ne înjure de Cristoși. 

sigla-rez-PNT-xlowres


 

 

 

__________________________________________________

* Despre regimul de exterminare la care a fost supus Ion Mihalache, citiți mai multe aici

** Amintirile lui Ion Diaconescu despre Râmnicu Sărat le găsiți aici.

 

Ţărănista.

”Negociem orice, dar nu negociem principii!” (Corneliu Coposu)

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: