Archive for the ‘Traian Basescu’ Tag

Alianţele lui Aurelian Pavelescu sau garanţia eşecului   15 comments


După ce şi-a adjudecat partidul lui Coposu în instanţă, avocatul Pavelescu a purces la „reconstrucţia” partidului în 3 paşi:

  1. Epurarea PNŢCD de vechii membri care i s-au opus „liderului” într-un fel sau altul;
  2. Transformarea partidului într-un „liman” pentru eşuarea tuturor „epavelor” politice de pe scena românească: Noua Republică (pe vremea când acest partid încă nu era înscris în Registrul Partidelor), răzleţi de pe la Forţa Civică, precum şi din PDL, mai apoi din IRL;
  3. Constituirea de alianţe politice şi electorale care de care mai „puternice” şi „durabile”, după cum urmează:

Citește restul acestei intrări »

Congresul PNŢCD-Pavelescu 2014: Revista Presei, comentată   2 comments


Preşedintele juridic al PNŢCD, Aurelian Pavelescu, continuă seria congreselor (bi)anuale. După cele două congrese de anul trecut, din aprilie, unde a fost „reales”, ca orice conducător iubit ce se respectă, respectiv noiembrie, când a „racolat” membrii Iniţiativei România Liberală, oferindu-le generos locuri în conducerea PNŢCD oficial, Aurelian Pavelescu „recidivează” şi în 2014, printr-un aşa-zis congres menit, după toate aparenţele, să pună partidul oficial „pe tavă” lui Traian Băsescu şi candidatei acestuia la preşedinţie. Scop în care Traian Băsescu promite ţărăniştilor reconsiderarea chestiunii monarhiei, căci „nu vede nici un impediment” pentru un referendum pe această temă, iar Elena Udrea promite să aducă „dinamismul PMP” în sprijinul „brandului PNŢCD” (mai multe detalii pe informatia-zilei.ro: Băsescu, alături de Elena Udrea, la Congresul PNŢCD)

Congresul” pavelescian a avut loc la Braşov, sâmbătă, 27 septembrie a.c. şi, în afară de prezenţa celor doi şi de discursul preşedintelui României difuzat pe mai toate posturile de ştiri (video aici ), mare lucru n-am putut afla din mediul online, din următoarele considerente:

Citește restul acestei intrări »

Asociaţia Clubul Naţional-Ţărănist PNŢCD contestă impostura şi condamnă pasivismul   Leave a comment


COMUNICAT

In conditiile confiscarii momentane a PNTCD, cu complicitatea urmasilor structurilor securist-comuniste, membrii legitimi si istorici ai partidului au hotarat sa se regrupeze in Asociatia Clubul National-Taranist PNTCD, a carui lansare oficiala a avut loc sambata 27 septembrie, la Teatrul National Bucuresti.
Am avut onoarea de a fi insotiti la acest eveniment de dna Rodica Coposu, alaturi de veterani, demnitari, membri si simpatizanti ai partidului.

Citește restul acestei intrări »

Lansarea oficială a Clubului Naţional Ţărănist: Ţărăniştii continuă lupta cu impostura pe toate planurile   3 comments


afis acntSâmbătă, 27 septembrie a.c. a avut loc la Sala Media a Teatrului Naţional  din Bucureşti lansarea oficială a Asociaţiei Clubul Naţional-Ţărănist-PNŢCD (detaliii despre asociaţie aici), printre ai cărei membri fondatori se numără Gheorghe Ciuhandu, Andrei Dimitriu, Virgil Petrescu, Sergiu Rizescu, Adrian Marinescu, Mircea Popa-Zlatna.

Au participat la eveniment în jur de 100 de persoane, vechi membri ai PNŢCD, veterani şi senatori, foşti demnitari ţărănişti, reprezentanţi ai conducerii PNŢCD „neoficial” din Bucureşti, Timişoara, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Bacău, Constanţa etc., precum şi personalităţi de seamă ale partidului. Ale PNŢCD „neoficial” şi „nejuridic”, desigur. Actorii mascaradei juridice numite „PNŢCD oficial” au fost prezenţi la Braşov, sub conducerea „preşedintelui-ştampilă” şi alături de Traian Băsescu şi de candidata acestuia, la un aşa-zis congres al PNŢCD – nesusţinut nici măcar de propriul Birou Naţional de Conducere înregistrat oficial, care de altfel a anunţat că va contesta acest „congres”.

Citește restul acestei intrări »

Apelul PNŢCD către liderii României – privitor la situaţia din Ucraina şi Crimeea   2 comments


PARTIDUL  NATIONAL  TARANESC  CRESTIN  DEMOCRAT

Senatul si  Comitetul de Conducere Interimara

sigla pntcd ochi albastru fond galben

Apelul PNTCD catre Liderii Romaniei

 

PNTCD a contribuit deciziv la realizarea Unitatii Nationale în 1918 , a condus Rezistenta impotriva ocupatiei sovietice si a regimului criminal impus de Armata rosie. Din 1989 lupta pentru restaurarea democratiei reale in Romania.

Pentru aceste motive, PNTCD este investit de vocatia sa istorica cu autoritatea morala si politica care-l califica sa ceara actualilor responsabili politici ai Romaniei sa inteleaga gravitatea situatiei create de anexarea Crimeii si sa treaca peste orice considerente personale, de grup sau de partid, precum si peste orice calcul electoral si sa actioneze in mod concertat, în strictul interes national si în sensul mentinerii pacii .

Stationarea trupelor de ocupatie rusesti pe teritoriul Tarii  noastre, agresiunea impotriva Ucrainei si amenintarile de natura imperialista care pun pacea în pericol constituie fapte de o extremà gravitate.

Citește restul acestei intrări »

Despre statul de drept în România – două cazuri edificatoare: PNŢCD şi Roşia Montană   2 comments


Situaţia în România. Două cazuri edificatoare:
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat şi Roşia Montană

                                                  

Textul intervenţiei prezentate de dl. Alexandru Herlea* în cadrul conferinţei-dezbatere intitulate: „Unde este Statul de drept în fosta Europă de Est, la 20 de ani după înfiinţarea Memorialului Sighet (România)?„, organizată de către La Maison de l’Europe în parteneriat cu Fundaţia Memorialul Sighet şi La Maison Roumaine, marţi, 3 decembrie 2013.

 _____________________________________________

Alexandru Herlea

Alexandru Herlea

Care este situaţia starii de drept în România? În ceea ce mă priveşte, consider că sub acest aspect situaţia continuă să fie deosebit de îngrijorătoare, în ciuda semnelor de ameliorare care, din nefericire, au un caracter selectiv, partizan. Această afirmaţie este susţinută de faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), înfiinţat de către Comisia Europeană pentru Justiţie în 2007 pentru o perioadă de 3 ani, este încă în vigoare.

Cauzele ţin în primul rând, sunt convins, de faptul că puterea reală, atât cea politică, cât şi cea economică, a rămas în mâinile vechilor structuri: nomenclatura şi Securitatea. Acţionând cu un remarcabil profesionalism, ele au ştiut să se adapteze noilor realităţi, democraţiei şi economiei de piaţă, conservându-şi totodată interesele.

Citește restul acestei intrări »

Sorin Ilieșiu – Traian Băsescu: Spoliatorul PNȚCD?   1 comment


Iliesiu Sorin
Declarație politică citită în plenul Senatului de Sorin Ilieșiu, senator PNL de Sibiu – 29 octombrie 2013
    Traian Băsescu: Spoliatorul PNŢCD?

Adevărata dreaptă politică din România este reprezentată de Partidul Naţional Liberal, dar şi de ceea ce a mai rămas autentic în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Dispariţia partidelor istorice a fost misiunea celui mai important Moştenitor al Securităţii, aşa cum a fost supranumit dl Traian Băsescu de către istoricul Marius Oprea.
    În cazul PNŢCD, soluţia dispariţiei a fost aşa-zisa auto-eliminare din Parlament – misiune îndeplinită încă din anul 2000 şi reconfirmată la toate alegerile care au urmat.
    În cazul PNL soluţia dispariţiei a fost fuziunea cu Partidul Democrat al d-lui Băsescu – misiune îndeplinită parţial în 2007 prin fuziunea partidului d-lui Băsescu cu un grup din PNL, respectiv PLD, compus din 30 de parlamentari, formându-se actualul PDL.
Scopul eliminării PNŢCD din Parlament a fost uzurparea locului pe care acesta l-ar fi ocupat de drept în Partidul Popular European după integrarea României în Uniunea Europeană.
    Regret enorm că și eu am contribuit la farsa uzurpatorului Băsescu prin care acesta s-a legitimat ca fiind un autentic politican de dreapta: condamnarea crimelor comunismului, făcută în urma apelurilor mele începute în aprilie 2005, precum şi a raportului neoficial al acestor crime pe care l-am redactat tot în 2005, imediat după ce dl Băsescu a declarat că nu va condamna crimele comuniste întrucât nu există un raport cu dovezi ale acestora.
Din păcate, liderii dreptei europene nu ştiu nici azi că dl Băsescu a recurs la o cinică farsă, adică la o condamnare fără nici un fel de urmări, foştii torţionari comunişti având şi azi pensii uriaşe, de aproape zece ori mai mari, de exemplu, decât salariile medicilor rezidenţi.
    În concluzie: dl Băsescu a reuşit, prin mascarada condamnării comunismului, să înşele atât liderii PPE cât şi a electoratul de dreapta care, nedându-şi seama că totul a fost o farsă, i-a asigurat un al doilea mandat de preşedinte.
Adevăratul simbol al anticomunismului şi al Dreptei româneşti, Corneliu Coposu, s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea că tocmai dl Băsescu, inamicul anticomunismului şi al Dreptei româneşti, s-a preschimbat în simbolul acestora.
    Acum, dl Băsescu urmăreşte unificarea aşa-zisei Drepte, respectiv fuzionarea partiduleţelor domniei sale (Forţa Civică şi Partidul Mişcării Populare) cu falsul PNŢCD validat juridic de marionetele domniei sale în dauna adevăratului PNŢCD. Falsul PNŢCD controlat de dl Băsescu s-a aliat politic acum câteva luni cu Forţa Civică a d-lui Băsescu.

Scopul acestei fuziuni este încununarea mascaradei politice şi transformarea miilor de sedii ale PNŢCD în viitoarele sedii ale Terminatorului PNŢCD, dl Traian Băsescu. … S-ar răsuci definitiv în mormânt Corneliu Coposu!

    29 octombrie 2013
    Sorin Ilieşiu, senator PNL de Sibiu
Bucatari Romania

IMPREUNA PESTE TOT

geaba, uhitto... blogdaproste...

un alt blog al lui Dan Iancu

Microgreens România

Ferma Fresh Microgreens - microplante pentru gastronomie și alimentație sănătoasă

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Doru Nicolae Grădinaru

profesor de istorie

JURNAℓ SCOȚIAN

Ioan-Florin Florescu, preot misionar

Dreptul la gândire, blog by Victor Potra

Fără idoli! Oricât ar fi de frumoşi...

Maieutică provincială.

Cineva trebuie să rămînă pînă la sfîrșit.

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

SAMEWHITEBLUE

Ne-a mai rămas să schimbăm într-o zi o vorbă cu Pământ...

Ligia Rizea

gânduri care vin și pleacă :)

Istoria Banatului

Blogul lui Mircea Rusnac

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Alex Imreh

Virtual Identity

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Programul National DMS

managementul documentelor, arhivare electronica, solutii IT de business.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

ALIANTA DREPTEI

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Blogul lui Paul Tița

Blog cu braşoave de Cluj

Despre demnitate

Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți

Coffeebooksong Studios(TM)

Inspiring ideas to create amazing things

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Aurica A. Badea

Aventuri prin România cancerului și a demenței

Alexandru Herlea

Seule la vérité vous rendra libre

Cutia cu vechituri a lu' Potra

Istorie, imagini vechi, povești despre timpuri trecute, oameni care au fost.

DementiAwareness

A medical journalist/daughter writes about Frontotemporal Dementia, Alzheimer's and other memory diseases

http://madalinagramatoma.blogspot.com

CARTEA CU POZE ȘI POVEȘTI

Radu

http://www.raduc.eu/

sick*tired

give me a beer, a laptop and a nice chick and you can keep the beer and the laptop

Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d blogeri au apreciat: