2023 – Anul Iuliu Maniu: 150 de ani de la naștere, 70 de ani de la trecerea în Nemurire. Un proiect #Țărănista


 

În acest an (8 ianuarie 2023) se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, cel mai mare Om politic pe care România l-a avut vreodată, dar și 70 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfinxului de la Bădăcin, în pușcăria comunistă de la Sighet, la 5 februarie 1953.

Vă invit să explorați proiectul #Țărănista: 2023 – Anul Maniu, în cadrul căruia sper să vă țin la curent cu toate evenimentele pe această temă, dar și să contribui, după puteri, la evocarea vieții, personalității și crezurilor lui Iuliu Maniu:


 

Legea privind instituirea Anului Iuliu Maniu, promulgată de Iohannis la 9 luni de la primul apel al PNȚMM. Legea nu este încă în vigoare!


Acum  aproape o lună semnalam aici faptul că, deși Legea privind instituirea anului 2023 ca Anul Iuliu Maniu a fost adoptată, într-un sfârșit, de Camera Deputaților, Anul Maniu NU era încă instituit oficial. Pentru ca acest lucru să se întâmple era necesară promulgarea legii de către președintele țării și apoi publicarea ei în Monitorul Oficial. … Citește în continuare Legea privind instituirea Anului Iuliu Maniu, promulgată de Iohannis la 9 luni de la primul apel al PNȚMM. Legea nu este încă în vigoare!

Despre votul în Camera Deputaților pe proiectul de lege privind instituirea Anului Iuliu Maniu. Sau despre cum ”progresiștii patriei” își taie craca de sub picioare


Așa cum am promis, revin cu un articol referitor la situația votului din Camera Deputaților pe proiectul de lege privind instituirea anului 2023 ca Anul Iuliu Maniu. Așadar: De la USR un singur deputat a votat în favoarea proiectului de lege privind instituirea Anului Iuliu Maniu. Este vorba despre Badea Mihai-Alexandru. Au mai votat pentru … Citește în continuare Despre votul în Camera Deputaților pe proiectul de lege privind instituirea Anului Iuliu Maniu. Sau despre cum ”progresiștii patriei” își taie craca de sub picioare

Anul Iuliu Maniu, instituit oficial sau nu? Și despre straniul discurs al lui Ludovic Orban în Parlamentul României


  Cuprins: Opt luni între apelurile PNȚMM și adoptarea legii De ce a durat atât de mult adoptarea acestei legi? ”Momentul Orban” din Camera Deputaților, la dezbaterea legii Și totuși, avem sau nu o lege a Anului Iuliu Maniu? Opt luni între apelurile PNȚMM și adoptarea legii Apelurile repetate ale Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache pentru … Citește în continuare Anul Iuliu Maniu, instituit oficial sau nu? Și despre straniul discurs al lui Ludovic Orban în Parlamentul României

Nicolae Ciucă: instituirea Anului Maniu ar amenința stabilitatea macroeconomică și ratingul de țară!


Acest articol ar fi trebuit să fie doar o simplă actualizare la articolul ”Când vom avea oficial Anul Maniu?”, în care am abordat subiectul proiectului de lege (L123/2023) privind instituirea anului 2023 ca ”Anul Iuliu Maniu”, proiect aruncat de colo-colo prin sertarele comisiilor Senatului de peste două luni, deși, teoretic, ar fi trebuit dezbătut în … Citește în continuare Nicolae Ciucă: instituirea Anului Maniu ar amenința stabilitatea macroeconomică și ratingul de țară!

Când vom avea oficial Anul Iuliu Maniu? Sau despre un apel fără răspuns, o lege amânată și niște avizări fără rost…


… sau despre tergiversările rușinoase ale autorităților române, care (din nou) batjocoresc memoria martirilor noștri anticomuniști… _________________ ACTUALIZARE 4 aprilie 2023. Nicolae Ciucă: instituirea Anului Maniu ar amenința stabilitatea macroeconomică și ratingul de țară! _________________ REZUMAT – proiectul de lege pentru instituirea Anului Iuliu Maniu: 1 februarie – depus la Senat 2 februarie – solicitare … Citește în continuare Când vom avea oficial Anul Iuliu Maniu? Sau despre un apel fără răspuns, o lege amânată și niște avizări fără rost…

SVNT – Acțiunea ”Monumentele lui Maniu”


Anul acesta am lansat Acțiunea ”Monumentele lui Maniu”  în cadrul proiectului ”2023 – Anul Iuliu Maniu: 150 de ani de la  naștere, 70 de ani de la trecerea în Nemurire”. Așa cum probabil știți deja, în fiecare duminică a acestui an, de la ora 16:00, are loc un #Omagiulastatuie, în Piața Revoluției din București. M-am … Citește în continuare SVNT – Acțiunea ”Monumentele lui Maniu”

2023. În fiecare duminică, la statuia lui Maniu!


Începând cu ziua aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Maniu (8 ianuarie), Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache a inițiat omagierea săptămânală a Sfinxului de la Bădăcin, în fiecare duminică, între orele 16:00 și 17:00, la statuia lui Maniu din Piața Revoluției, București. Țărăniști sau nețărăniști, sunteți invitați cu toții să participați la #OmagiuLaStatuie.

PNȚMM: Comemorarea lui Iuliu Maniu la Sighet. Video – Slujbă și conferință


Între 3 și 5 februarie anul acesta au avut loc în mai multe orașe ale țării o serie de manifestări (vezi aici) dedicate comemorării a 70 de ani de la trecerea lui Iuliu Maniu în nemurire, martirizat de comuniști în Penitenciarul de la Sighet. Partidul  Național Țărănesc Maniu-Mihalache  a organizat cu această ocazie o conferință … Citește în continuare PNȚMM: Comemorarea lui Iuliu Maniu la Sighet. Video – Slujbă și conferință

3-5 februarie 2023: evenimente la comemorarea lui Iuliu Maniu la 70 de ani de la trecerea în veșnicie. Foto, video


3-4 februarie – Sighet, Bădăcin, Cluj La începutul lunii (3-4 februarie)  au avut loc anul acesta o serie de manifestări dedicate comemorării celui mai mare Om politic pe care l-a avut vreodată România, organizate în colaborare de către: Fundația Corneliu Coposu, Fundația Academia Civică, Asociația Casa Memorială „Iuliu  Maniu”, Muzeul Județean de Istorie și Artă … Citește în continuare 3-5 februarie 2023: evenimente la comemorarea lui Iuliu Maniu la 70 de ani de la trecerea în veșnicie. Foto, video

5 februarie 2023. Omagiu la 70 de ani de la decesul lui Maniu. Fundația Corneliu Coposu


IULIU MANIU ”L-au îngropat în malul Tisei joase Dar nu știau cât sunt alunecoase Și cum lucrează umezeala-ntruna Mușcând din el ca din lumină luna Unda sorbitu-l-a ca suferința plânsul Spre miazănoapte țara odihnește-ntrânsul Purtat pe Dunăre în Marea euxină Iulia-albă Roma bizantină Acum deșteaptă-se nu să resemne Ci grinda casei barda o însemne Spre … Citește în continuare 5 februarie 2023. Omagiu la 70 de ani de la decesul lui Maniu. Fundația Corneliu Coposu

Proiect editorial ”Iuliu Maniu” la Editura Școala Ardeleană


În anul 2023, Anul Iuliu Maniu, Editura Școala Ardeleană a demarat un important proiect editorial aflat sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, a Fundației Transilvania Leaders și a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Proiectul își propune publicarea unor volume dedicate marelui Om politic. Primele două cărți din această … Citește în continuare Proiect editorial ”Iuliu Maniu” la Editura Școala Ardeleană

Concurs de eseuri: ”Dacă aș putea să ajung la Sighet…”


În seria de manifestări dedicate Anului Maniu, a avut loc în perioada 4-25 ianuarie 2023 un concurs de eseuri intitulat ”Dacă aș putea să ajung la Sighet”, adresat elevilor de gimnaziu și de liceu de pe teritoriul istoric al României Mari. Concursul a fost organizat de Asociația de Dezvoltare pentru România, în parteneriat cu Fundația … Citește în continuare Concurs de eseuri: ”Dacă aș putea să ajung la Sighet…”

Rugăciunea lui Iuliu Maniu


  Doamne Dumnezeule, dă-mi sănătate, putere de muncă, rezistență morală și fizică. Curăță-mi Doamne gândurile, îndreaptă-mi judecățile, apără-mă de griji, necazuri și schinjuiri. Alungă de la mine lenea, neștiința și uitarea, micimea de suflet și nesimțirea împietrită. Doamne Dumnezeule, îndură-te spre noi, omenirea păcătoasă și iartă-mi, Doamne, păcatele. Ajută-mi, Doamne, să-ți mulțumesc pentru tot ajutorul … Citește în continuare Rugăciunea lui Iuliu Maniu

Revista presei: 8 ianuarie 2023 – 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu


În 2014, în jurul datei de 20 mai, adică la 100 de ani de la  nașterea Seniorului Coposu, apăreau pe internet fix 16 articole legate de celebrarea acestui centenar. Câțiva ani mai târziu, în 2017, Centenarul Ion Rațiu a trecut aproape neobservat (în afara unor cercuri țărăniste), ca și Centenarul Ion Diaconescu, cum neobservat trecuse … Citește în continuare Revista presei: 8 ianuarie 2023 – 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu

Apel pentru proclamarea anului 2023 “Anul Iuliu Maniu”


CĂTRE: Președinția României, Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, Academia Română, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Greco-Catolică din România, Biserica Romano-Catolică din România, Bisericile Protestante și Neoprotestante din România În anul 2023 se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui patriot … Citește în continuare Apel pentru proclamarea anului 2023 “Anul Iuliu Maniu”

Discursul lui  Iuliu Maniu de la  Alba Iulia, 1 Decembrie 1918


~ rostit de Maniu în plenul Adunării Naționale, în completarea Proiectului de Rezoluție a Marii Uniri, citit mai înainte de Vasile Goldiș ~   Onorată Adunare Națională, Dacă privim șirul nesfârșit al suferințelor grele cari le-a indurat Neamul Românesc timp de veacuri, dacă ne aducem aminte de sutele de mii de martiri, care și-au jertfit … Citește în continuare Discursul lui  Iuliu Maniu de la  Alba Iulia, 1 Decembrie 1918

(Partea 6 din 9) Începuturile partidelor românești. Partidul Social-Democrat din Transilvania și Banat


Politica, viața cetății. File de istorie Școala Virtuală de Național-Țărănism (SVNT). Începuturile partidelor politice din România și din provinciile românești din imperiile înconjurătoare: Partea 1; Partea 2; Partea 3; Partea 4; Partea 5; Partea 6; Partea 7; Partea 8; Partea 9. II.      Partidele românești din Transilvania: PNR, PSD (continuare) 2.     Partidul Social-Democrat (PSD) din Transilvania … Citește în continuare (Partea 6 din 9) Începuturile partidelor românești. Partidul Social-Democrat din Transilvania și Banat

Programul Partidului Național Român la înființare (1881)


Politica, viața cetății. File de istorie     Programa partidei naționale române [PNR]  din Ungaria și Transilvania stătorită în conferința electorală din Sibiu la 12-14 mai 1881. Partida națională va lucra pe teren legal pentru obținerea următoarelor drepturi:

(Partea 5 din 9) Începuturile partidelor românești. Partidul Național Român


Politica, viața cetății. File de istorie Școala Virtuală de Național-Țărănism (SVNT). Începuturile partidelor politice din România și din provinciile românești din imperiile înconjurătoare: Partea 1; Partea 2; Partea 3; Partea 4; Partea 5; Partea 6; Partea 7; Partea 8; Partea 9. II.      Partidele românești din Transilvania: PNR, PSD 1.     Partidul Național Român (PNR) din Transilvania … Citește în continuare (Partea 5 din 9) Începuturile partidelor românești. Partidul Național Român

Lansarea Proiectului ”2023 – Anul Maniu” pe blogul Țărănista


Cuprins: #Țărănista: Campanii și proiecte anterioare #Țărănista. Proiectul ”2023 – Anul Iuliu Maniu: 150 de ani de la  naștere, 70 de ani de la trecerea în Nemurire”                  Școala Virtuală de Național-Țărănism (SVNT) #Țărănista: Campanii și proiecte anterioare De-a lungul timpului am inițiat o serie de proiecte și … Citește în continuare Lansarea Proiectului ”2023 – Anul Maniu” pe blogul Țărănista

Lasă un mesaj