Vasile Lucaci (Lucaciu), supranumit „Leul de la Şişeşti”, a fost unul dintre principalii militanţi pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. Memorandist şi lider al Partidului Naţional Român, publicist politic în „Observatorul” şi „Gazeta de Transilvania”, activist pentru Marea Unire şi membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei după 1918, Vasile Lucaci a avut de îndurat – alături de alţi luptători pentru drepturile românilor – represiunea regimului maghiar din Transilvania, care îl condamnă şi îl aruncă de două ori (vreme de 15 luni în total) în închisoarea de la Seghedin pentru „calomniere publică a guvernului maghiar”. A doua condamnare însuma cinci ani, dar a fost graţiat, laolaltă cu ceilalţi memorandişti, datorită intervenţiei regelui Carol I pe lângă împăratul Franz Iosef.
Personalitatea lui Vasile Lucaci a fost monumentală, ecoul faptelor lui a atins toate păturile populaţiei româneşti din Transilvania, influenţa lui a fost crucială, atât înainte, cât şi după Marea Unire, iar numele său a intrat în legendă şi chiar în folclor.
În 1893, învăţătorul George Bocu îi dedică o doină – „Doina lui Lucaciu” – inspirată din „Hora lui Roman” (dedicată unui alt mare luptător pentru drepturile românilor ardeleni, Alexandru Roman), scrisă de Iosif Vulcan şi publicată în „Gura satului” cu trei ani înainte.
Doina lui Lucaci, pusă pe o melodie tradiţională, depăşeşte notorietatea originalului dedicat lui Roman şi devine, la confluenţa secolelor XIX-XX, nu doar un simbol al luptei românilor pentru eliberare şi emancipare naţională, ci şi un mijloc prin care se ducea această luptă, un mijloc de rezistenţă împotriva asupririi maghiare; simpla fredonare a acestei doine putea aduce după sine condamnarea la temniţă a „vinovaţilor”, priviţi ca răzvrătiţi împotriva autorităţii statului maghiar.
Peste ani, Doina lui Lucaci avea să răsune în Piaţa Operei din Timişoara, pe 21 decembrie 1989, alături de alte cântece patriotice, unele scrise, altele (precum această doină) conservate şi promovate de Adrian Păunescu, prin Cenaclul Flacăra.
Astăzi, puţină lume ştie povestea din spatele doinei, dar neîndoielnic aceasta este asociată unui erou al neamului românesc: un haiduc, un justiţiar, un personaj de legendă…
Ca orice piesă intrată în folclor (de altfel, în variantele de pe Internet, versurile sunt atribuite creaţiei populare), melodia a suferit modificări ale versurilor – adăugiri, înlocuiri ale unor cuvinte, intercalări de versuri din Hora lui Roman etc. – iar mai târziu a intrat în repertoriul unor interpreţi de folk sau de muzică populară: Mircea Patovan, Sorin Balaj, Emilian Onciu (căruia adeseori i se atribuie şi linia melodică), Andreia Botiş, Florica Duma, Marinela Zegrean Istici.
Mai jos vă prezint versurile originale ale Doinei lui Lucaci, scrise la 1893 de Gheorghe Bocu, precum şi două variante ale cântecului, aparţinând lui Mircea Patovan (folk) şi Floricăi Duma (populară), ultima fiind de fapt o îmbinare armonioasă a doinelor „Când s-o împărţit norocu'” şi „Doina lui Lucaci”, din care preia câteva versuri, în partea a doua. Regretata Florica Duma a auzit-o de la tatăl său, deţinut politic pentru „vina” de a fi fost chiabur, care a auzit-o în închisoare. O altă variantă care a circulat prin temniţele comuniste, interpretată de Marinela Zegrean Istici, este, se pare, mai apropiată de versiunea originală (din păcate, nu am mai găsit-o pe net).
Interesant mi se pare faptul că Doina lui Lucaci are o tendinţă de dispariţie de pe Internet: de ani de zile o ascult, din când în când, în mediul virtual, şi ştiu sigur că iniţial aveam de ales între mult mai numeroase variante prezente pe YouTube; şi nu cred că pot fi invocate drepturi de autor, având în vedere că melodia este populară românească, iar autorul versurilor a plecat dintre noi de vreo 100 de ani – şi, de altfel, dacă prin absurd ar mai fi fost în viaţă, mai mult ca sigur că nu ar fi avut vreun cuvânt împotriva popularizării ei. Astăzi mai sunt disponibile pe Internet doar câteva variante. Probabil că în curând – nu se ştie din ce motive – nu vom mai avea parte nici de acestea…
Doina lui Lucaciu
„Cântă mierla prin păduri, of, of, of,
Robu-i Lucaciu la unguri
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte,
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte.Nu fi mierlă supărată, of, of, of,
Nu-i robia ne-ncetată,
Vine dalba primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară,
Vine dalba primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară.Nu suspina în zadar, of, of, of,
Du-mi-te pân-la Sătmar,
Unde-i Lucaciu la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare,
Unde-i Lucaciu la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare.Vântul bate, frunza pică, of, of, of,
Inima mi se despică,
De durere şi de chin
Că-i Lucaciu la Seghedin,
De durere şi de chin
Că-i Lucaciu la Seghedin.Seghedine, Seghedine, of, of, of,
Dumnezeu cum te mai ţine?
Mureş, Tisa până când
Te mai ţine pe pământ?
Mureş, Tisa până când
Te mai ţine pe pământ?”
Mircea Patovan:
Florica Duma:
Ţărănista 