UDMR şi simbolurile „naţionale” ale minorităţilor. Ce spune legea?

#Ţărănista

(Toate sublinierile îmi aparţin)

În urmă cu câteva zile, UDMR a decis să adopte steagul şi imnul Ungariei, alături de steagul şi imnul Ţinutului Secuiesc, ca simboluri naţionale ale comunităţii maghiare din România, „având în vedere faptul că legislația românească permite comunităților minorităților naționale să utilizeze propriile simboluri naționale”. UDMR se referă, probabil, la HG 1.157/2001 pentru aprobarea normelor privind arborarea drapelului României şi folosirea sigiliilor cu însemnul României, modificată prin HG 223/2002, care introduce art. 23.¹: „Minorităţile etnice – constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional – pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii” (nu naţionale, dar, evident, despre asta va fi vorba în continuare).

De altfel, pentru a se acoperi legal (sic!), UDMR specifică la punctul 3 al Hotărârii Congresului său din 22 februarie 2019: „Afișarea simbolurilor noastre naționale la orice eveniment, în orice situație sau formă sunt considerate ca propriile noastre simboluri comunitare și în niciun caz, din punct de vedere juridic, nu echivalează cu arborarea publică a drapelului național al Ungariei, a cărui arborare în România este reglementată de convenții internaționale și de legi naționale„. Cu alte cuvinte, UDMR consideră  imnul şi drapelul Ungariei ca fiind simboluri „proprii” ale comunităţii maghiare din România, pe care se înţelege că le vor folosi la diverse evenimente („orice eveniment”, deci sunt incluse şi evenimente publice), în diverse situaţii sau forme, dar nu consideră că folosirea aceasta ar echivala cu arborarea publică a drapelului Ungariei. Ei bine, „din punct de vedere juridic”, imnul Ungariei este imnul Ungariei, drapelul Ungariei este al Ungariei şi nu pot fi folosite public decât în condiţiile legii, în calitatea lor de simboluri naţionale ale altui stat.

Legea românească prevede faptul că „Imnul național al altor state se intonează cu prilejul vizitelor, festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter internațional, împreună cu imnul național al României, înaintea acestuia” (Legea 75/1994, art. 14) şi că „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi” (Legea 75/1994, art. 7). A se vedea şi Norma de aplicare a Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (în special art. 6 şi art. 16). Mai pe româneşte, legea zice că nu poţi tu, UDMR sau oricine ai fi, să arborezi steagul sau să intonezi imnul unui alt stat de capul tău, unde şi când vrei tu, „la orice eveniment, în orice situaţie sau formă”.

Legislaţia nu specifică ce anume înseamnă însemne „proprii”, dar, coroborând legea cu logica, aceste simboluri ar trebui să fie aparte, diferite de alte simboluri, deja existente (şi asumate oficial).  Cu alte cuvinte, teoretic ar fi OK, de exemplu,  adoptarea unui imn şi a unui drapel al Ţinutului Secuiesc, precum şi intonarea imnului şi arborarea steagului unui stat oarecare, în condiţiile legii, dar nu este în regulă ca o entitate oarecare să adopte imnul şi steagul oficial al unui stat ca însemne oficiale proprii, chiar dacă entitatea respectivă se reclamă ca „reprezentant legitim” al unei comunităţi etnice ce-şi revendică originea etnică comună cu populaţia respectivului stat (apropo de reprezentativitate: oare ceilalţi reprezentanţi ai comunităţii maghiarilor din România nu sunt „legitimi”, doar pentru că nu sunt în parlament? Are dreptul UDMR să adopte simboluri şi însemne pentru întreaga comunitate maghiară din România?). Mai departe: are dreptul o comunitate de cetăţeni români, de orice etnie ar fi aceştia, să adopte (sau, mai grav, să i se impună, prin „reprezentanţi legitimi”), imnul unei alte ţări? La urma urmei, imnul tuturor cetăţenilor români  din România (inclusiv al celor de alte naţionalităţi) este însuşi imnul României . La fel stă situaţia şi cu steagul.

De altminteri, legea le permite minorităţilor să aibă şi să folosească însemne şi simboluri proprii, iară nu naţionale (hotărârea UDMR se referă la simbol/simboluri/culori naţionale, imn naţional). Distincţia aceasta între proprii şi naţionale nu o fac eu, acum, ci a făcut-o însăşi Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 80/2014.

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar acum câţiva ani, în 2013, se tot vorbea în spaţiul public despre schimbarea Constituţiei – ba chiar se formase şi o Comisie specială dedicată acestui scop. Printre altele, fusese propusă introducerea unui noi alineat (4.¹ – sau 5)  la Articolul 12 din Constituţie (referitor la simbolurile naţionale); alineatul suna astfel: „Minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă” – şi a fost adoptat în cadrul proiectului de revizuire a Constituţiei, de către Comisia Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată revizuirii.

Ei bine, CCR s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestui proiect de revizuire în 2014. Referitor la prevederea propusă, vizând simbolurile minorităţilor, Curtea Constituţională a reţinut că:

Dispozițiile alin. (4¹), nou-introdus, privesc simbolurile proprii ale minorităților naționale, iar nu „simboluri naționale„, astfel încât nu își pot găsi locul în structura art. 12 din Constituția României, ci, eventual, în structura art. 6, referitor la Dreptul la identitate. În această din urmă situație, s-ar impune însă completarea textului, în sensul precizării faptului că folosirea propriilor simboluri ale minorităților naționale nu se poate realiza decât împreună cu simbolurile naționale ale statului român.

şi că:

Acceptarea tezei contrare, în sensul introducerii acestui text în structura art. 12 din Constituție, ar însemna acceptarea ideii că și simbolurile proprii ale minorităților naționale ar constitui „simboluri naționale”. Astfel, față de modul de redactare a alin. (4¹) și în lipsa unei precizări exprese a obligației de însoțire a simbolurilor proprii de către cele naționale, se înțelege că minoritățile naționale au un drept de opțiune între folosirea simbolurilor proprii și a celor naționale ale statului român.

Mai pe româneşte, Curtea Constituţională vrea să spună că minorităţile naţionale nu pot avea simboluri „naţionale„, ci doar „proprii„, iar acestea nu pot fi folosite decât împreună cu simbolurile naţionale  ale statului român (minorităţile nu au dreptul de a opta pentru folosirea simbolurilor proprii neînsoţite de cele naţionale ale României).

Ca urmare, CCR a constatat „neconstituționalitatea completării art. 12 din Constituție cu un nou alineat, alin. (4¹), referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităților naționale, întrucât aduce atingere caracterului național al statului român, încălcând astfel limitele revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 152 alin. (1) din Constituție.

Recapitulare:

Deşi legea permite minorităţilor naţionale să folosească simbolurile proprii ale organizaţiilor care le reprezintă, aceste simboluri nu pot fi naţionale, şi trebuie folosite public doar însoţite de simbolurile naţionale ale statului român. Or, aşa cum am evidenţiat mai sus, UDMR a adoptat în congresul său:

– simbolul naţional al comunităţii maghiare (= steagul Ungariei)

– imnul naţional al comunităţii maghiare (= imnul Ungariei),

Ceea ce, conform CCR „aduce atingere caracterului naţional al statului român”.

Se pare că „reprezentanţii legitimi” ai comunităţii maghiare din România (se fac că) uită, din când în când, că „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi”, inclusiv a celor de etnie maghiară (Constituţia României, Art. 4 al. 2). Iar simbolurile naţionale ale României – tricolorul albastru-galben-roşu, imnul „Deşteaptă-te, române”, şi Ziua Naţională de 1 Decembrie sunt simbolurile naţionale ale tuturor cetăţenilor României, inclusiv ale celor de etnie maghiară. Iar UDMR sau orice alt „reprezentant legitim” sau nelegitim al comunităţii maghiare din România nu pot să schimbe aceste simboluri şi să adopte altele pentru şi în numele acestei comunităţi.

_____________________________

ACTUALIZARE (26 feb. 2019)

Potrivit legii (Norma de aplicare a legii 75/1994, art. 24, al. 2), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă (2.500-5.000 lei) nerespectarea prevederilor Legii 75/1994 (art. 16)  privind intonarea imnului altor state  şi (art. 6) arborarea drapelului altui stat cu alte ocazii decât cele prevăzute de lege. Amenzile se aplică oricărei persoane fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei.

Mai mult, conform Legii Partidelor Politice (Legea 14/2003, art. 46, al. 1, lit. b-c, cu modificările ulterioare – Legea 114/2015), un partid se dizolvă pe cale judecătorească dacă scopul, activitatea sau mijloacele de realizare a scopului au devenit ilicite. De asemenea, orice partid trebuie să respecte principiile democraţiei constituţionale (art. 3), deci şi caracterul naţional al statului român, prevăzut de Constituţie (şi care nu ar fi respectat, conform CCR, dacă minorităţile ar adopta simboluri „naţionale”). Chiar dacă nu este partid, o organizaţie a minorităţilor (deci, şi UDMR), dacă participă la alegeri, se supune Legii Partidelor (cf. art. 55).