Liberă sunt nesupusă!

Sunt liberă pentru că nu râvnesc nici funcţii, nici bani, şi niciodată nu voi renunţa la principiile, idealurile şi visurile mele pentru mărunte interese vremelnice.

Sunt liberă pentru că am puterea de a alege, şi aleg să rămân în acest partid pentru care MARTIRII noştri au luptat, au făcut puşcărie, au murit, au înfruntat sistemul represiv al comunismului, cu toate ororile lui. NU voi pleca din PNŢCD pentru a NU da satisfacţie celor care ASTA VOR, ca cei ca mine să se dea la o parte, spre a face loc altora, manevraţi şi manevrabili, cumpăraţi şi cumpărabili. Eu rămân aici, “cuiul lui Pepelea”, alături de alţii ca mine, de care, sper, “ştampilele” se vor împiedica.

Sunt nesupusă pentru că nu voi pleca niciodată capul în faţa unui “preşedinte” de partid, doar pentru că are în buzunar o ştampiluţă cu care îşi flutură prin tribunale “legitimitatea”.

Sunt nesupusă pentru că voi face parte din Mişcarea de Rezistenţă din PNŢCD. Ea există deja. Eu doar îi dau azi un nume. Ea se poate numi oricum: Aripa Conservatoare, Grupul pentru cinstirea martirilor, Aripa Ion Diaconescu… Cu încăpăţânare voi încerca să adun laolaltă oameni care gândesc ca mine. Împreună cu ei, cu încăpăţânare mă voi opune deviaţiilor vremelnicilor lideri. Împreună cu ei, cu încăpăţânare voi sta drept, îmi voi asuma poziţia, opiniile, în încercarea de a păstra viu spiritul înaintaşilor noştri. Împreună cu ei, cu încăpăţânare voi încerca să contribui, după puterile mele, la schimbarea în bine a comunităţii din care fac parte – fie că aceasta se numeşte partidul, cartierul, oraşul sau ţara mea.

Liberă şi nesupusă, îmi voi afişa mereu, deschis, opoziţia vis-à-vis de conducerile nelegitime ale PNŢCD; liberă şi nesupusă, îmi asum toate urmările ce vor decurge din aceasta, îmi asum inclusiv riscul excluderii mele din partid. În partid sau în afara lui, eu voi rămâne ţărănistă toată viaţa, spre deosebire de unii şefi vremelnici ai acestuia, trecuţi pe la N partide. În partid sau în afara lui voi lupta după puterile mele pentru ca flacăra înaintaşilor noştri să nu se stingă.

Cred cu toată tăria că MIZA PNŢCD NU ESTE UNA ELECTORALĂ. MIZA PNŢCD ESTE ONOAREA ÎNAINTAŞILOR SĂI, CINSTIREA MEMORIEI ACESTORA: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, Nicolae Penescu, Vasile Serdici, Ion Mocsonyi-Stârcea, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Camil Demetrescu, Florian Roiu, Emil Lăzărescu, Ştefan Stoika, Dumitru Stătescu, Radu Niculescu-Buzeşti…….. alături de ZECI DE MII de martiri care au îndurat puşcărie grea la Sighet, Aiud, Galaţi, Piteşti, Gherla, Ocnele Mari, Dej, Caransebeş, Craiova, Oradea, Suceava, Râmnicu Sărat, Botoşani, Vaslui, în mine, la Canal, în satele din Bărăgan…

Supravieţuitorii acelui iad au păstrat vie flacăra partidului şi a idealurilor sale în ilegalitate, în condiţii de o vitregie greu imaginabilă, în vremuri când nici vorbă nu era ca partidul să acceadă în Parlament, când nici parlament nu exista! IAR NOI SĂ VISĂM LA ÎMPĂRŢIREA DE LOCURI PRIN PARLAMENT ORI PRIN GUVERN, SĂ NE ASIGURĂM O CĂLDURICĂ PERSONALĂ, ÎN DETRIMENTUL IDEALURILOR ACESTUI PARTID MARTIR?

Iar noi să ne împiedicăm de ştampile şi conduceri vremelnice, care nu ne reprezintă? Să abandonăm lupta, rezistenţa, să contribuim astfel la crearea unei credibilităţi NEREALE ŞI NEÎNTEMEIATE a acestora, în faţa opiniei publice???

Eu nu mă voi împiedica de o ştampilă în rezistenţa mea, în iniţiativele şi în demersurile mele viitoare, în prea umila mea luptă, care păleşte în faţa sacrificiului suprem ai acelor minunaţi OAMENI care au preferat martiriul în locul compromisului.

Însăşi rămânerea mea în partid în condiţiile prezente o văd ca pe o rezistenţă. Compromisul îl văd la cei care se duc să candideze, pe ici-pe colo, pe la alte partide. Eu cred că acum e momentul, mai mult decât oricând, să strângem rândurile, să rezistăm, să nu ne risipim, SĂ RĂMÂNEM în partid. Nu poate nimeni să ne determine să acţionăm împotriva voinţei noastre. Dacă acţiunile “ştampilei” nu ne reprezintă, nu vom participa la ele, le vom critica, le vom ataca, vom afirma că nu ne reprezintă. Şi n-au decât să ne dea “ştampilele” afară, noi tot ţărănişti vom rămâne! Şi ne vom întoarce când “preşedinţii” care au purtat prin tribunale reperele morale ale acestui partid, ale Ţării – vor dibui o pâine mai albă pe la alte partide…

Nu am garanţia reuşitei, nu am garanţia că demersurile mele vor fi fructuoase, nici nu ştiu încă exact în ce vor consta acestea, nici nu contez pe vreun sprijin ferm, în afară de bunăvoinţa şi bună-credinţa unor membri – cât mai mulţi, sper. Voi continua să am iniţiative, în ciuda inerţiei, a amorţirii din partid, de care m-am lovit de multe ori… voi face paşi mici pe un drum lung, alături de cei care gândesc ca mine. “O călătorie de 1000 de mile începe cu un pas” – zic chinezii. Eu am pornit în călătoria mea, a noastră, a ţărăniştilor, cu conştiinţa că “apa trece, pietrele rămân”, iar “preşedinţii” cu ştampile nu vor “stăpâni” partidul pe viaţă…

Iar atâta vreme cât există în partid un “preşedinte” doar în virtutea “sceptrului” încredinţat lui de un fost preşedinte CARE ŞI-A DAT ÎN JUDECATĂ PROPRIII MEMBRI ce şi-au “permis” să-l “detroneze”, eu sunt de părere că trebuie să existe o REZISTENŢĂ INTERNĂ, că nu ar trebui să ne împiedicăm de o ştampilă, că celor care au acaparat puterea în PNŢCD trebuie să le spunem de aici, din interior: VOI NU SUNTEŢI PNŢCD!

Mai ţineţi minte filmul “Spartacus”, cu Kirk Douglas în rolul principal? Când conducătorul roman şi-a adresat întrebarea către armata sclavilor: “Care dintre voi este Spartacus?”, sclavii s-au ridicat, rând pe rând, strigând: “Eu sunt Spartacus!” Întâi unul, apoi doi, apoi trei… apoi, treptat, TOATĂ ARMATA A STRIGAT: “EU SUNT SPARTACUS!” La fel ca ei, strig şi eu, acum: EU SUNT PNŢCD! Mai strigă cineva cu mine?..