Alegeri locale 2016: Eu cu cine votez? Ţărăniştii (din nou) în dilemă

Nu mică ar trebui să vă fie mirarea dacă pe listele de candidaţi pentru localele de anul acesta veţi găsi câte trei ţărănişti candidând pentru aceeaşi funcţie: unul – membru oficial al PNŢCD juridic, unul – independent şi încă unul – „acoperit” sub sigla vreunui alt partid.

Dată fiind situaţia ultimilor ani din PNŢCD, scindările sunt explicabile şi, ca atare, candidaturile ţărăniştilor în toate felurile posibile devin, într-o anumită măsură, justificabile.

 A. Prima categorie – a candidaţilor pe listele oficiale ale partidului oficial este, la rândul ei, formată din două subcategorii:

1. Câţiva oportunişti, care fie au aterizat de curând în PNŢCD, „racolaţi” recent de Aurelian Pavelescu, din lipsă de oameni, fie au fost până mai ieri în tabăra adversă preşedintelui juridic, dar s-au trezit „uniţi în cuget şi-n simţiri” cu acesta, cu prilejul alegerilor.
2. Câţiva naivi, care fie s-au alăturat partidului recent, cu bună-credinţă, fără a cunoaşte în profunzime problemele din interiorul acestuia, fie sunt membri vechi, care refuză să părăsească partidul, indiferent de cine e condus şi încotro se îndreaptă, pentru că, evident, ei nu vor să lase partidul să moară.

NOTĂ: Nu vă faceţi iluzii, partidul acela pe care Maniu nu-l voia mort nu mai există de mult decât în inimile câtorva nostalgici, nicidecum înregistrat la tribunal cu acte în regulă…

 B. A doua categorie – cea a independenţilor, foşti membri ai PNŢCD până deunăzi – este împărţită şi ea în două sub-categorii:

1. Foşti membri ţărănişti (unii dintre ei membri ai PNŢCD „neoficial”) care se dezic de politica haotică a PNŢCD condus de Pavelescu şi au decis să-şi asume pe cont propriu, cu bună-credinţă, o altă politică, ceva mai coerentă (în intenţie, cel puţin) decât „creştin-democraţia” partidului „oficial”.
2. Foşti membri „juridici” care nu s-au „înţeles” cu cei de la centru în privinţa candidaturii şi au ales să se arunce singuri în lupta electorală.

 C. În sfârşit, a treia categorie – a „ţărăniştilor acoperiţi” din alte partide – este (cum altfel?) divizată şi ea în două:

1. Foşti ţărănişti plecaţi mai demult din PNŢCD (şi „vărsaţi”, în mare parte, în PNL), revoltaţi de „politica” de la centru: fie s-au săturat de procesele civile şi penale dintre aripi, pe care le întrevedeau interminabile (iar timpul le-a dat dreptate, din păcate), fie s-au desprins într-un moment de revoltă colectivă (în 2009, de exemplu, când practic toată organizaţia de tineret a partidului a migrat către PNL), ori au plecat în 2012 (redirecţionându-se către PNL), odată cu „reorientarea” lui Ciorbea către USL – căci, nu-i aşa, din postura de preşedinte neoficial al PNŢCD, nu se întrevedea un scaun de senator pentru fostul prim-ministru (şi alte scăunele pentru câţiva devotaţi susţinători).
2. Membri PNŢCD plecaţi de curând din partid, cu ocazia alegerilor de anul acesta, reorientaţi către alte partide cu şanse mai mari în lupta electorală.

NOTĂ: Nu e nici o îndoială că situaţia este exact la fel şi la alte partide – şi aici am în vedere în special PNL, mult încercat de politica aberantă a liderilor săi din ultimii ani, care au aruncat ţara în ghearele PSD-ului şi i-au dezorientat pe bieţii liberali, membri de rând, care au fost nevoiţi să opteze între diversele facţiuni liberale sau să părăsească partidul de-a dreptul, nefiind „în ton” nici cu apropierea de PSD (via ALDE), nici cu împăcarea (şi fuziunea) subită cu PDL.

Iată, aşadar, că ţărăniştii şi simpatizanţii au de unde alege: avem candidaţi ai PNŢCD oficial, avem şi independenţi (parte din ei membri ai PNŢCD „neoficial”), avem şi destui „ţărănişti acoperiţi” prin alte partide. Evident, ar fi fost de preferat ca toţi aceştia să se fi regăsit pe liste unitare (şi unificatoare) ale PNŢCD – poate cu ocazia asta partidul ar fi ajuns la un 3% din opţiunile electoratului, cu perspective (destul de probabile, dacă ar exista voinţă şi implicare) de a ajunge la un 5% până în toamnă.

Însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt infime (de fapt, tind, evident, către zero). Zarurile pentru alegerile locale au fost deja aruncate, iar ipoteza unei reunificări a membrilor PNŢCD din toate aripile a căzut de mult: condiţia necesară (şi, poate, şi suficientă, dar n-aş băga mâna în foc, în condiţiile în care s-a întreţinut o adevărată duşmănie între ţărănişti care până mai ieri erau prieteni „la cataramă”) ar fi ca preşedintele juridic Aurelian Pavelescu să facă un pas înapoi. Şi nu pentru că îi cere asta Rezistenţa PNŢCD, ci pentru că acesta e jocul democratic: nu poţi rămâne în scaunul de preşedinte al unui partid toată viaţa, mai ales când înregistrezi eşecuri peste eşecuri peste eşecuri, la nesfârşit: alianţe neduse niciodată până la capăt, o politică schimbătoare după cum bate vântul (azi suntem monarhişti şi boicotăm alegerile prezidenţiale, mâine o susţinem pe Udrea, poimâine îl somăm pe rege să dea comunicate către ţară, pentru reinstaurarea monarhiei), scăderea procentului electoral (de la vreo 2% în 2008 la 0,8% la ultimele alegeri), înjumătăţirea numărului aleşilor locali-membri ai PNŢCD (de la 11 primari, 326 consilieri locali, 2 consilieri județeni în 2008 la 3 primari,142 consilieri locali, zero consilieri județeni în 2012), başca declaraţii dezastruoase sau mincinoase, promisiuni neţinute etc. etc. etc.

Sub sloganul (şi pretextul) „să nu lăsaţi partidul să moară” multe aranjamente neonorabile şi compromiţătoare s-au produs, iar conducerea ţărăniştilor oficiali a mizat puternic pe acest „testament politic” al lui Maniu. Cea mai mare parte dintre cei născuţi şi crescuţi (şi care probabil vor muri) în PNŢCD vor vota întotdeauna cu PNŢCD, indiferent cine se află la cârma acestuia.

Acest adevăr este confirmat (încă o dată) şi de sondajul pe care l-am făcut recent pe acest blog, referitor la participarea PNŢCD la alegerile din iunie a.c.: „Cum vedeţi participarea ţărăniştilor la alegerile locale din iunie 2016?”

La momentul în care scriu acest articol, rezultatele sondajului sunt următoarele (în ordine descrescătoare a procentelor):

1. Pe listele PNŢCD                                                          40,20%
2. Candidaturi independente                                           24,51%
3. Pe listele unei alianţe care să includă PNŢCD          12,75%
4. Pe listele unui alt partid                                                7,84%
5. Altă variantă                                                                  6,86%
6. Nu ştiu / nu mă pot pronunţa                                     4,90%
7. Pe listele unei alianţe care să nu includă PNŢCD     2,94%

Vox populi, vox Dei zice, aşadar, că partidul trebuie votat în orice condiţii (de preferat pe liste proprii, nu în alianţe), iar acest lucru trebuie (ar fi trebuit) luat în calculele electorale ale oricărei „aripi” ţărăniste. Evident, dacă partidul nu ar fi fost fărâmiţat, opţiunea numărul 1 în top, cea a candidaturilor „pe listele PNŢCD” ar fi fost votată într-un procent mult mai mare – probabil undeva în jur de 70%, reunind mare parte dintre cei care nu se pot pronunţa (opţiunea 6), pe toţi care au votat pentru opţiunea 4 („pe listele unui alt partid”), precum şi pe majoritatea celor care au optat pentru „candidaturi independente” (opţiunea 2).

(În paranteză fie spus, eu rămân la părerea că miza PNŢCD nu este una electorală, dar asta deja e altă poveste, căci puţini au rămas aceia care mizează exclusiv pe salvarea şi salvgardarea identităţii PNŢ şi nu pe politicianisme electorale de moment. Nu închid paranteza înainte de a sublinia că, dacă liderii formali şi informali ai PNŢCD şi-ar fi dorit cu adevărat „propăşirea electorală” nu doar a partidului, ci şi a „dreptei” româneşti – şi implicit „salvarea ţării” –, mişcarea cea mai pragmatică ar fi fost, în condiţiile unui singur tur de scrutin, o alianţă puternică a dreptei, care să includă, fireşte, şi PNŢCD, ori, eventual, susţinerea unui candidat cu reale şanse de a surclasa candidatul PSD-ului)

De altminteri, PNŢCD se bazează de multă vreme încoace pe un „nucleu dur” de ţărănişti şi simpatizanţi, care adună în mod constant cam 1% din electoratul român. Restul procentelor în plus sau în minus sunt, în mare, rezultatele performanţelor liderilor (la care se adaugă, evident, conjuncturile politice). Scăderea de două puncte procentuale (de la ultimele alegeri, când PNŢCD a căzut de la cca 1% la 0,8%) nu se datorează nicidecum societăţii civile sau Rezistenţei PNŢCD, aşa cum a insinuat pe alocuri preşedintele juridic al partidului; pur şi simplu, cauza este, pe de o parte, politica dezastruoasă de la centru, iar pe de altă parte –  dispariţia fizică a unor susţinători (căci da, din păcate, baza susţinerii PNŢCD rămâne un segment de populaţie trecută mult de 50 de ani). Eu aş miza mai mult pe a doua variantă, pentru că electorii ţărănişti(lor) oricum votează PNŢCD, indiferent de preşedintele său X sau Y.

Rezistenţa PNŢCD nu a „boicotat partidul”, ci doar congresele nestatutare în care este ales la nesfârşit acelaşi unic candidat. Rezistenţa PNŢCD a mers întotdeauna pe mâna „poporului ţărănist” (care în majoritate covârşitoare şi-a dorit întotdeauna să voteze PNŢCD, de preferat singur, nu în alianţe, aşa cum releva şi sondajul de pe site-ul oficial al PNŢCD „neoficial”, înainte de alegerile din 2012).

Când Victor Ciorbea ne-a abandonat – împreună cu o (mică) parte din ţărănişti, ce au plecat la PNL –, decapitând conducerea „neoficială” şi împingând astfel un număr considerabil de ţărănişti autentici către PNŢCD-ul „oficial” (fapt asupra căruia am atras atenţia când se pregăteau „mişcările de trupe” înspre PNL), am spus răspicat: „Votaţi omul!” Uitaţi-vă la el, vedeţi cât de ţărănist, cât de fidel şi devotat valorilor naţional-ţărăniste a fost şi este şi votaţi-l prin această prismă, nu pentru apartenenţa sau neapartenenţa la partidul oficial al lui Pavelescu! Pentru că, mai ales în teritoriu, nu Pavelescu reprezintă PNŢCD, ci oamenii aceia care îşi văd de treabă zi de zi, preşedinţii noştri de organizaţii locale care se străduiesc să  ţină partidul în viaţă, să plătească chiria la sediu, să atragă oameni, să aibă activităţi în beneficiul comunităţii, oamenii aceia din teritoriu pe care îi apreciem şi cu care suntem (sau am fost până mai ieri) prieteni. Dacă îşi fac treaba bine, dacă sunt oneşti şi competenţi, dacă se străduiesc să urmeze valorile şi principiile PNŢCD, nu există nici un motiv să nu-i votaţi, chiar dacă au rămas în PNŢCD oficial. Spre deosebire de alte partide, PNŢCD nu depinde de un şef-locomotivă (dacă ar fi fost aşa, ar fi avut soarta altor formaţiuni politice care practic au dispărut fără „locomotiva” lor; dacă ar fi fost aşa, nu ar fi reuşit în toţi anii de după Coposu să aibă sute de aleşi locali în toată ţara), ci se bazează pe acel nucleu dur de membri şi simpatizanţi fideli de care vorbeam mai sus şi cărora puţin le pasă că partidul e condus de X sau Y; ei sunt votanţi PNŢCD pe viaţă.

Despre candidaţii PNŢCD-ului oficial

Mi-aduc aminte cu drag şi nostalgie de o doamnă, preşedinta organizaţiei locale dintr-un sătuc constănţean, care prin 2008 tot suna la sediul central, să se mai intereseze care e situaţia pe la Bucureşti. Nu înţelegea prea bine treaba cu procesele, cu (pe atunci recentele) conflicte dintre aripi. La ea în sat PNŢCD era unul singur. La ea în sat PNŢCD îşi vedea de treabă.  La ea în sat PNŢCD plănuia să candideze singur, pentru că ţărăniştii de la ea din sat aşa îşi doreau. Alegerile au fost câştigate până la urmă de PSD (cum altfel?), dar ţărăniştii au candidat, au făcut campanie, au luptat. Ţărăniştii de la ea din sat şi-au văzut de treabă şi şi-au făcut datoria faţă de partidul lor de suflet.

Tot prin 2008 am analizat într-o zi rezultatele de la BEC. Pe ici-pe acolo, în mici localităţi de care n-a auzit nimeni, PNŢCD înregistrase câte 3, 4, 5 voturi… Am contemplat îndelung poziţiile din tabel unde partidul avea câteva voturi, prin sate uitate de lume. Mi-am imaginat cum au pornit oamenii aceia către secţia de votare, hotărâţi să-şi pună ştampila pe PNŢCD, orice ar fi. Pentru acei alegători, din acele sate uitate de lume, ţărăniştii trebuie să stea în picioare, demni. Să se ridice la înălţimea aşteptărilor lor, să-i convingă să le dea în continuare votul, ba poate să mobilizeze şi pe alţii să-i voteze. În ochii acelor alegători PNŢCD trăieşte încă şi încă reprezintă un Ceva important pentru ţară.  Nu doar un „brand” de agăţat la pieptul vreunei blonde candidate, ci o istorie încărcată de martiriu şi sacrificiu şi o valoare naţională.

De aceea eu, personal, nu am cum să spun vreodată ţărăniştilor „nu votaţi PNŢCD”. Pot doar spune „aveţi grijă pe cine puneţi pe liste” (şi pe cine votaţi, evident) – căci la capitolul „candidaţi” PNŢCD-ul oficial al lui Pavelescu are pe alocuri bube mari. Şi aceste „bube” nu merită votate, nu se cade să reprezinte acest partid. PNŢCD nu va supravieţui astfel, ci dimpotrivă: se va stinge încet, ucis de „bube” şi „căpuşe” ce plimbă prin gură numele martirilor noştri, peste ale căror principii calcă fără nici o jenă.

Pentru localele de anul acesta, rămâne ca ţărăniştii şi simpatizanţii să discearnă din nou, sine ira et studio, între neghina ce strică partidul şi bobul de grâu curat care va rodi frumos în sânul PNŢCD şi pe acesta să-l aleagă. Iar după ce ne vom „scutura” de „venetici” să rămânem cu oameni buni, curaţi, cu care să colaborăm pe viitor, într-un partid unit. Votaţi omul, nu „membrul oficial” al partidului!

Despre candidaţii independenţi

Pe de altă parte, acei membri care au făcut pasul în afara partidului oficial şi şi-au asumat lupta electorală pe cont propriu merită şi ei respectul ţărăniştilor loiali principiilor care i-au îndepărtat de politica oportunistă a preşedintelui juridic. În ţară, în localităţile mai mici (sau chiar mai mari) se ştie foarte bine „care cine este”. Aşadar, votaţi omul pe care îl ştiţi bine, chiar dacă că acesta nu mai este „membru oficial” al partidului. Între o „căpuşă” ataşată oportunist la PNŢCD oficial şi un candidat independent, fost membru care a reprezentat partidul cu cinste, este evident pe cine ar trebui să voteze ţărăniştii (chiar şi aceia care „nu vor să lase partidul să moară”; cum am spus mai sus, „bubele” şi „căpuşele” din PNŢCD vor ucide partidul, nicidecum nu-l vor „salva”).

Despre ţărăniştii din alte partide

Nu am cum să-i scap din vedere pe foştii membri PNŢCD care sunt acum pe la PNL sau mai ştiu eu pe la ce alte partide. Abandonul lor este în parte justificat, aşa cum am arătat mai sus, iar parte din ei chiar merită să fie aleşi, dacă se află pe listele de candidaţi. Nu aş merge însă pe mâna celor care au plecat din PNŢCD către alte partide în prag de alegeri. Asta îmi indică mie un grad semnificativ de oportunism: s-au dus în ultima clipă să candideze pe listele unor partide ce au şanse să câştige câte ceva; în general, nu e vorba, aşadar, de politica naţional-ţărănistă, de principiile creştin-democrate sau de urmărirea interesului public, ci pur şi simplu de interesul propriu (şi, evident, al partidului respectiv, pe listele căruia candidează).

Există însă printre aceşti foşti membri oameni curaţi (cu siguranţă îi cunoaşteţi), ţărănişti în suflet (mulţi dintre ei tineri), care vor să facă treabă bună. Să se pună într-adevăr în slujba comunităţii, să-şi facă treaba pe bucăţica unde sunt ei buni, neurmărind cu tot dinadinsul o funcţie, ci doar să contribuie după puteri la un bine comun. Nişte naivi – ar spune unii. Nişte idealişti – ar spune alţii. În orice caz, nişte oameni bine intenţionaţi, care merită o şansă.

Personal cunosc (printre alţii) un astfel de om minunat, bun, curat, cinstit, capabil, competent, care s-a tot zbătut câţiva ani în PNŢCD să facă lucruri bune. A plecat când şi-a dat seama că din interiorul PNŢCD nu va putea prea curând să-şi pună capacităţile în slujba comunităţii. Acum e la alt partid (evident, nu la PSD 😉 ). Şi, dacă ar candida în circumscripţia mea, l-aş vota fără nici urmă de strângere de inimă. Pentru că ştiu că şi-ar face treaba bine, în interesul comunităţii, ar fi omul potrivit la locul potrivit.

Nu am nici o îndoială că soluţia la dilema ţărăniştilor este „Votaţi omul, nu partidul!„. Aşa cum am spus mereu, PNŢCD va supravieţui prin oameni, nu prin sigle, carnete de membru, denumiri oficiale şi documente juridice înregistrate la tribunale. Este foarte probabil ca, după ce apele din PNŢCD se vor linişti, aceşti oameni să se regăsească într-un partid „oficial”, întreg şi (re)întregit. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla (pentru că unele căpuşe se înfig definitiv în carne iar unele bube cangrenează), vom avea, totuşi, conştiinţa împăcată că am trimis omul potrivit la locul potrivit, prin votul nostru, neafectat de apartenenţa sau neapartenenţa omului la vreo aripă sau alta, la vreun partid sau altul,  având în vedere doar principiile şi valorile naţional-ţărăniste şi creştin-democrate (evident că în această ecuaţie hidra PSD lipseşte!).

Şi astfel, partidul acela care nu trebuie să moară va mai prinde o gură de aer proaspăt, va continua să respire printre noi, indiferent de jocurile politice care de ani de zile îi tot pregătesc îngropăciunea. Pentru că PNŢCD nu este, în sine, un partid cu acte în regulă. PNŢCD este un principiu, PNŢCD este o stare de spirit. De aceea moare greu. De aceea, poate, nu se va stinge prea curând. De aceea nu va putea să ni-l ia nimeni vreodată.  Pentru că este în noi. În oameni, nu în carnetele de membru.